Archive for the ‘HOROSCOP’ Category

HOROSCOP 2014

ianuarie 1, 2014

horoscop 2014LA MULTI ANI cu succes in toate!
Mai jos aveti o selectie din previziunile realizate de Camelia Patrascanu pentru anul 2014!

Berbec 2014

Anul 2014 reprezintă o uriașă provocare la nivel relațional-conjugal. Multe lucruri sunt de lămurit. Primele 7 luni ale anului sunt dificile în orice relaţie, inclusiv în relaţia de iubire. Sunt luni care vă dau de furcă, dar sunteți obligați să vedeți dacă demnitatea voastră, statutul vostru, rolul și drepturile voastre sunt respectate într-un parteneriat foarte important pentru voi.

În primul rând, ne referim la relația conjugală, dar poate fi vorba și de o altă legătură pe care ați contat, o altă persoană de care ați fost foarte apropiați și trebuie să vedeți ce faceți cu această legătură. De 3 ani încoace, sunteţi şi mai înflăcăraţi ca de obicei, mai energici, poate foarte mulți dintre voi aveţi mai mult aplomb, mai multă inițiativă.

Totodată vă doriţi mai multă independență, în general, în viață, şi vreţi să faceţi lucrurile așa cum vedeţi voi că e bine, fără a mai ţine cont de ceea ce spune celălalt. Așa că sunteţi de-a dreptul revoluționari și foarte capabili să rupeţi legături. Trebuie să analizați temeinic dacă mai aveți nevoie de oamenii cu care aveţi legături, să analizați dacă aveți dreptate în cazul în care aveţi un dinte împotriva lor, pentru că totuși semnul vostru zodiacal este bine conectat la ideea de corectitudine și dreptate. Nu v-ar plăcea să luați o decizie în legătură cu aceşti oameni, pe care tot voi apoi să o negați sau să trebuiască să dați explicații sau să vă scuzaţi. Așa că, toate primele 7 luni ale acestui an vorbesc de lămurirea situației voastre relaționale (amor, afaceri, profesie, parteneriate de tot felul) – pot fi luate în discuţie şi legături foarte, foarte strânse, poate și foarte vechi pe care le credeaţi indestructibile.

Lămurirea acestor legături vă poate schimba viața, vă poate schimba direcția către care vă îndreptați în viață. Scopurile pe care vi le-ați fixat se pot schimba și ele radical. În sensul acesta, primele 7 luni sunt destul de dificile. Din august încolo parcă toate motoarele merg din plin pentru a vă duce către obiectivele pe care vi le-ați lămurit și fixat. Așadar, capitolele cele mai importante, care sunt probate în rezistența lor, în profunzimea lor, în sinceritatea lor, în veridicitatea lor, în constructivismul lor sunt: relația partenerială, relația conjugală, relaţiile din cămin, imaginea publică prin cămin.

Dacă prima jumătate a anului este complicată din punct de vedere relațional, partenerial sau conjugal, a doua jumătate a anului promite să fie absolut spectaculoasă. Inima se deschide, dispare orice fel de teamă sau orice fel de obligație care v-a limitat, v-a jenat, v-a constrâns până atunci. Este timpul marii iubiri. Ține un an de zile, așa că trebuie să îl folosiți la maximum. Planetele vă aduc onestitate, sinceritate, transparență, bucurie de a fi, dar pe de altă parte, și creativitate. Este una din pozițiile minunate pentru cei ingenioși (în orice domeniu!), iar pentru Berbecii care s-au eliberat de o relație constrângătoare este un timp al iubirilor adolescentine, al iubirilor fără griji. Se pare că nu vă veți mai refuza niciun fel de plăcere, indiferent care este natura acelei plăceri. Asta ar fi și recomandarea astrelor: să trăiți din plin – dar asta înseamnă să învățați limita angajării voastre, să nu mai faceți greșeala să promiteți.

TAUR 2014
2014 aduce provocări, pentru unii dintre voi privitoare la sănătate, iar pentru alții privitoare la muncă. Într-un fel ele sunt legate pentru că poate fi vorba de stres profesional, de foarte multă muncă ce nu vă permite să vă faceți un program de îngrijire adecvată. Așa că e bine să fiți atenți la ambele capitole. În cazul în care există probleme profesionale ele pot fi legate de un colaborator și e bine să fiți un pic mai atenți cu persoanele care sunt sub voi ca și ierarhie și care poate vă ajută să vă rezolvați problemele – fiți un pic atenți la loialitatea acestor persoane!

Pe de altă parte, în ceea ce privește sănătate e bine să fiți un pic mai atenți, mai vigilenți, să mergeți imediat la doctor dacă vă doare ceva, crizele pot fi foarte dureroase, pot apărea pe neașteptate dureri în corp, acolo unde este atinsă o limită și este atinsă brusc. Așa că nu vă jucați nici cu sănătatea voastră! – semnalele le veți primi în primele 6 luni ale anului.

Prima jumătate a anului vă creează probleme în domeniul conjugal. S-ar putea ca pentru mulți dintre voi munca sau afacerile să se împletească cumva cu viața conjugală. Este posibil să nu vă simțiți suficient de susținuți și de înțeleși în activitățile voastre de către partener – care are cine știe ce exigențe. Foarte mulți dintre voi pot avea sentimentul că duc greul în căsnicie, mai ales greul administrativ – ceea ce poate fi adevărat. Tocmai de aceea, pe tot parcursul primăverii vi se dă ocazia să reflectați dacă vă mai asumați aceste greutăți, dacă ele sunt reale – poate vi le închipuiți, poate aveți voi pretenții exagerate. În tot cazul, abia odată cu sosirea verii lucrurile cumva se lămuresc, mai ales în legătură cu drepturile, obligațiile şi sarcinile, cu corvoada zilnică pe care orice cuplu trebuie să și-o asume.

Este important pentru că în august-septembrie planetele vă cer, vă obligă aproape, să luați o decizie. Nu mai puteți nici să vă scuzați, nici să amânați. Trebuie să lămuriți lucrurile și poate pentru mulți dintre voi este momentul să fiți extrem de tranșanți mai ales în a doua jumătate a lunii august și primele două săptămâni din septembrie.
Pe de altă parte, a doua jumătate a anului 2014 poate aduce multe și frumoase împliniri în planul familiei și al patrimoniului – totuşi, pe un fond tensionat. Planetele accentuează ambiția multora dintre voi în legătură cu afacerile de familie. Se poate spune că voi dictați în casă. Aveți pe de o parte, nevoie de libertate pentru a putea lua decizii și nu prea vă încurcați cu opoziția membrilor familiei, iar pe de altă parte, foarte mari planuri, foarte bune, care ar merita puse în practică, ce vizează prosperitatea și bunăstarea familie: achiziții, reparații, reamenajări, un management al bunurilor, al averii pe care o aveți în acest moment. Aveți mari și multe lucruri de făcut.

GEMENI 2014

Prima jumătate a anului este splendidă sub aspect financiar. Este vorba de posibilitatea înmulţirii banilor câștigați cu sudoare frunții – câștigurile lunare, ce vin de pe urma muncii voastre imediate, prezente. Nu e vorba de banii pe care îi puneți deoparte, de cei pe care îi tezaurizaţi.

Planetele vă recomandă să profitaţi de conjunctura astrală minunată care vă favorizează până la jumătatea lui iulie. E bine s-o folosiți din plin pentru că se repetă abia peste 12 ani și promite pentru prima parte a anului câștiguri frumoase din munca voastră. Vorbim de o muncă pe care se pare c-o faceți cu foarte mare plăcere (cel mai curând munca depusă la serviciu), dar poate fi o muncă la care vă înhămaţi în 2014 (şi e bine să identificaţi o muncă în plus faţă de serviciu). Aici sunt două posibilităţi: ea corespunde unui talent de care știți din copilărie. sau este o activitate pentru care ați căpătat o îndemânare excepţională. Se poate spune că sunteți făcuți pentru acea muncă, chiar dacă ea nu se bazează pe un talent de care ați fi știut până acum. Oricum ar fi, munca este plăcută, este ușoară, iar banii vin într-un mod automat.

După jumătatea verii încolo, sunt avantajaţi Gemenii studioși care mai au să-și dea niște examene. Dar şi cei care poate chiar acum se gândesc să se înscrie la un curs, la o școală importantă, o școală cu prestigiu ce le poate aduce o diplomă onorantă, o diplomă recunoscută dar și funcțională.

Anul 2014 este complicat din punct de vedere sentimental și vi se recomandă să fiți prudenți, în special atunci când riscați să fiți luați de val – pentru că este foarte posibil. În prima jumătate a anului veţi avea sentimente foarte puternice, veţi răspunde la provocări. Este posibil ca o persoană sau mai multe să vă curteze și voi să nu știți cum să procedați. Ei bine, pe perioada primăverii aveţi şansa să vă lămuriţi în legătură cu intențiile acelei (acelor) persoane și mai vedeți dacă este cazul să marșați.

RAC 2014
Prima parte a lui 2014 aduce şansa lansării tuturor proiectelor la care v-ați gândit, la care ați visat. Cert este că aveţi mai multă încredere în voi, aveţi mai multă încredere în propriile forțe decât de obicei, poate unii dintre voi sunt chiar un pic infatuați.

Este adevărat însă că în prima jumătate a anului se formează şi nişte aspecte astrale tensionate. Una peste alta, s-ar putea ca această încredere în propriile voastre forțe să vă pună rău și cu șefii, dar și cu persoanele din familie, să nu vă găsiți locul.

Tocmai de aceea, din când în când, dacă sunteți căsătoriți și ați mai avut probleme în mariaj, e posibil să aveți îndrăzneala să vorbiți despre divorț. Însă doar să vorbiți, știut fiind faptul că zodia voastră nu merge foarte repede până la capăt în această direcție, ci negociază. Iată niște luni în prima parte a acestui an în care curajul vostru e un pic neobișnuit și vă surprindeți partenerii de viață. Într-un fel este bine pentru că astfel anunțați limitele la care ați ajuns, anunțați și ce doriți să faceți, care sunt domeniile, acțiunile, activitățile în care nu mai acceptați constrângeri, sau compromisuri, sau limitări. E bine ca lumea din jurul vostru să știe cam ce aveți de gând, cum vreți să vă trăiți viața, care sunt nemulțumirile de până acum. Practic, să înțeleagă că în anumite domenii nu mai puteți, nu mai vreți și e destul.

Pe de altă parte, vestea bună este că de la jumătatea verii se activează zona banilor. Se prefigurează un oarecare noroc financiar în a doua jumătatea a lui 2014 (şi cu siguranță, un noroc consistent în prima jumătate a lui 2015). Ideile voastre de acum – din vară, toamnă și din iarnă – vor fi fructificate deplin la începutul anului 2015. Așa că este o perioadă bună pe tot parcursul anului 2014 să nu vă lăsați intimidați și limitați de cei din jur. Este timpul vostru! E bine să puneți în practică planurile pe care le-ați gândit – după ce le-ați măsurat, evident, ca să nu greșiți – și să nu vă mai lăsați intimidați, rușinați sau frânați de cei din jur. Cu curaj, inainte!
Se poate spune că anul 2014 este o provocare în plan sentimental. Problemele care se pot ivi în familie, mai ales în contextul conjugal, se prefigurează încă din decembrie 2013. În tot cazul, primele 6 luni ale anului 2014 par să fie mai dificile.

Dar în cele 3 luni de primăvară astrele vă ajută să vă gândiți dacă vă simțiți bine în relația conjugală sau în relațiile voastre afective. Să vă daţi sema dacă sunteți respectați. Să înţelegeţi dacă sunteți siguri pe voi sau dimpotrivă, în permanență timorați, rușinați, nesiguri – poate regretați un pas pe care l-ați făcut sau sunteți pe consecința unor alegeri greșite ale căror ponoase le trageți și acum. Situația aceasta trebuie să se corecteze. Puteţi să vă descoperiţi un mare curaj lăuntric în prima parte a lui 2014. Este posibil ca la începutul verii să luați mari hotărâri în ceea ce priveşte relațiile afective, relația conjugală. Rămâne de văzut care sunt acelea. Cert este că sunteți îndemnați astral să vi le asumați până la capăt pentru că soarele se află pe strada voastră.

LEU 2014
Sunt multe lucruri de rezolvat în viața voastră în prima jumătate a anului 2014 ce țin de acte, de regulamente, de legi, de reguli de viață în general, de direcție în viață. S-ar putea ca persoanele din anturajul vostru să aibă tot felul de probleme. Poate acestea nu vă ating direct, nu sunt problemele voastre, dar cumva tot vă contaminaţi, din cauza vecinătății toxice în care trăiți, din cauza problemelor celor din jur. Pe unii îi puteți ajuta, pe alții nu; pe cei pe care îi ajutați sunteți clar implicați emoțional și lucrul acesta vă afectează. Dar faptul că se întâmplă în jurul vostru tot felul de lucruri, că oamenii au probleme, că poate vă cer sfaturi (pe unii trebuie să-i ajutați chiar și financiar), vă afectează într-un fel și poate nu vă lasă să vă trăiți foarte liniştit viața.
Problemele pot fi și de natură administrativă, cu actele – destul de sâcâitoare în primăvara lui 2014. Dar, în primele 6 luni ale anului o persoană din familie poate avea probleme de sănătate și trebuie s-o susțineți. Este posibil de asemenea să existe și o problemă pentru cei care întreprind o călătorie foarte importantă peste graniță. O problemă neplăcută chiar, dacă este întreprinsă în primăvară – tot felul de dificultăți, de surprize. Însă mai curând în imediata voastră apropiere, nu neapărat voi sunteţi subiecţii, dar vă ating destul de puternic.

În relațiile sentimentale, primăvara implică acte și legi. Este posibil ca multe cupluri să aibă probleme din cauza unei călătorii în străinătate – să nu se potrivească orarul, să nu fiți de acord cu o deplasare, să nu fiţi de acord cu planurile partenerului/partenerei care implică și o călătorie sau relația cu străinătatea și de aici dificultăți. Așa că e bine să vă stabiliți de comun acord cu omul drag de lângă voi o reprioritizare a scopurilor, astfel încât să vedeți dacă ceea ce ați pus pe listă acum niște ani se menține în aceeași poziție, dacă nu cumva s-au schimbat obiectivele voastre și chiar viziunea despre viață – pentru că se pare că de aici încep problemele.

Însă din iulie primiți o injecție de energie și puteți constata diferența de stare interioară. Dacă până în iulie sentimentul poate fi acela că se întâmplă lucruri în jurul vostru și nu le puteți schimba, că vă afectează și nu puteți face nimic pentru a vă apăra sau a fugi din anumite contexte, odată cu luna iulie începeți să generați voi schimbări, să fiți voi autorii lucrurilor și nu mai aveți acest sentiment că sunteți o coajă de nucă într-un ocean. Deodată căpătați putere în viața voastră și lucrul acesta se va simți. Tot ce există în jurul vostru vă înflăcărează, vă dinamizează, vă ajută să vă credeți mari, tari, puternici, în dreptul vostru să faceți ceea ce ați visat dintotdeauna sau ce vă trece vouă prin minte.
Așa că este un 2014 fericit măcar din a doua jumătate a anului!

FECIOARA 2014
Principala problemă a lui 2014, mai ales în primele 6 luni, este cum să faceți rost de bani, cum să vă purtați cu banii voștri, cât de mult merită să luptați pentru ei, care este politica voastră financiară, care vă sunt drepturile financiare și cum să vi le apărați. Poate fi o lecție dificilă pentru Fecioare, știut fiind faptul că zodia voastră dă ființe care renunță ușor, ce se mulțumesc cu puțin și dacă e vorba de luptă aprigă, mai bine cedează.
Ei bine, lecția lui 2014 este, dimpotrivă, aceea de a învăța să vă apărați un anumit drept financiar, un anumit bun material, să fiți mai conștienți de valoarea voastră. Să nu vă lăsați călcați în picioare sau să nu lăsați pe cineva să spună că munca voastră nu este importantă sau că nu vă pricepeți și nu o faceți bine. Voi știți precis că lucrurile stau exact invers și atunci trebuie să mergeți până la capăt în apărarea voastră.
Aşadar, nu este important doar să munciți bine, ci să vă și apărați munca, să știți să v-o prezentați, să v-o susțineți și uneori să v-o vindeți – mai ales acolo unde trebuie să vă apărați un onorariu, de exemplu, sau să luptați pentru o leafă mai mare (acolo unde știți precis că v-ați făcut datoria).
Sunt foarte importante aceste lecții legate de bani și de apărarea drepturilor financiare în 2014.

O altă lecţie se referă la calitatea muncii voastre, la susţinerea ei cu acte. Practic, munca voastră trebuie să fie bine argumentată, măsurabilă, să vă respectați toate angajamentele să fiţi stricţi cu protocoalele profesionale. Nu mai spun cât de importante sunt termenele de predare a unei lucrări.
Din punct de vedere sentimental, 2014 este un an în care pot exista dificultăți sentimentale tot din cauze financiare. Primăvara este exact perioada în care puteți realiza dacă nu cumva banii sunt cei care vă țin alături de partener sau țin partenerul alături de voi.

Tot atunci vă puteţi da seama dacă aveți scopuri comune în cuplu. Puteţi realiza cât munceşte fiecare, dacă munciți amândoi în mod egal. Nu cumva să vă treziți că munciţi mult mai mult decât partenerul sau că nu vă apreciază munca (chiar dacă se folosește sau beneficiază de munca voastră totuși nu vă apreciază această muncă).
Rămâne să stabiliți, în primul rând, cu voi înșivă, dacă vă deranjează sau nu cât muncește celălalt și în al doilea rând, ce înseamnă banul din perspectivă conjugală. Cât de mult contează pentru voi un nivel salarial asemănător. Sau dacă o diferență salarială foarte mare face să se modifice punctul de putere în cuplu. Planetele vă invită să reflectați mai mult la ce înseamnă putere personală și dacă merită să vă impuneți cu orice risc în cuplu.

BALANTA 2014
Complicat anul 2014!
Încă de la începutul anului traversaţi mari tensiuni în iubire, dar şi în zona căminului și a familiei. Prima luna din an este dificilă pentru voi, iar dacă nu știți s-o gestionați, tot anul 2014 va sta sub vibrația acestei prime luni. Căminul, casa, afacerile de familie sunt în atenția voastră chiar de la început de an, dar de fapt rămân o preocupare pentru voi măcar până în luna iulie. Este un context delicat. Pe parcursul primăverii trebuie să alegeți de fapt ce vreți și pe cine vreți în viața voastră.

Indiferent cum stați la capitolul relație conjugală (sau legătură sentimentală), planetele vă pot face să aveți mai mult curaj decât este cazul atunci când decideți o ruptură, când vă exprimați niște pretenții, niște exigențe. Este adevărat că trebuie să vă conturați poziția, însă în același timp trebuie să fiți foarte realiști când spuneți: ”Nu mai vreau! Nu mai pot!” sau „Pleacă!” Asta în sensul că, după ce o spuneți s-ar putea să nu vă fie foarte ușor să suportați singurătatea (zodia voastră oricum nu se împacă foarte bine cu singurătatea) și să constatați după aceea că tot voi sunteți cei care spuneți: ”Dar hai să mai încercăm! Hai să mai vedem!” Nu prea sunteți convingători.

Se poate spune mai curând că sunteţi foarte impulsivi în primele 7 luni ale anului 2014. E adevărat că sentimentele sunt extrem de puternice, de năvalnice, de contradictorii și nu prea puteți să vă opuneți lor. Trebuie să le lăsați să treacă prin inima voastră, dar și să le constatați lucid chiar dacă nu le puteți opri. Poate ar fi bine să explicați cum stau lucrurile și să recunoaşteţi că sunteți și voi uluiți de intensitatea trăirilor voastre.
Așa că este un an foarte important în plan relațional.
Pe de altă parte, 2014 vă invită să fiți foarte economi. Chiar dacă veți câștiga bani, pledează mai curând pentru o siguranță financiară și un platou al câștigurilor (să nu mai existe fluctuații financiare). În niciun caz să nu cheltuiți nechibzuit. Trebuie să fiți prudenți cu banii. În al doilea rând, 2014 vă invită să fiți mai generoși în munca voastră, să vă ocupați mai mult de colegii voștri, să vă placă mai mult mediul în care lucrați, să puneți accent mai mult pe relații umane și pe comuniune sufletească.

SCORPION 2014

Destul de complicat anul 2014!
În a doua jumătate a anului, din iulie, survin aspecte tensionate în zona carierei. Este un an al marilor ambiții și al șanselor de reușită. Însă, este foarte adevărat, acestea se împlinesc cu mari eforturi! Dorința de a străluci, de a domina, de a vă impune, poate dorința de a avea o funcție mai înaltă (şi sunteți îndreptăți deplin să o doriți), această ambiție și această luptă vă pot obosi.
E bine să fiți un pic mai atenți, poate nu atât la sănătate, cât la modul în care gestionați relația voastră cu viața, în general – nu mai spun, cu superiorii, cu instiția cu care lucrați.
Din iulie, astrele vă pot face total antipatici, vă dau apă la moară și vă îndeamnă să fiți foarte ambițioși, foarte orgolioși și foarte infatuați, foarte îngâmfați – mai ales dacă lucrurile ies bine, dacă aveţi succes în urma efortului depus în ultimii 2 ani. Totuși, prea mult autoritarism sau dorința de a-i domina pe cei din jur nu vă fac cinste.
Pe de altă parte însă, poate fi un test de putere care durează un an – din iulie până în august anul 2015. Acolo unde sunt probleme în raporturile cu șefii, cu părinții, cu diverse persoane care au vrut să se impună în viața voastră până acum, e cazul să puneți piciorul în prag.
Tensiunile nu-i vizează numai pe cei care ajung în vârf (pe care îi testează în legătură cu caracterul lor și cu felul în care știu să mulțumească celor pe care s-au sprijinit pentru a ajunge în vârf). Aspectele tensionate îi vizează și pe cei care trebuie să pună niște persoane influente, importante, la punct. Și nu este ușor de loc!
Este și acesta un test de putere. Putere nu avem numai atunci când câștigăm o funcție sau o poziție socială ori profesională strălucitoare, ci și atunci când acolo, în bucățica noastră, în parcela noastră (poate rămânând mai departe subordonații altora), știm să ne spunem punctul de vedere. Iar planetele vă dau o forță uriașă, demnitate și verticalitate de a vă apăra poziția – poate o poziție mai curând ilustrată de un principiu pe care îl apărați, de un adevăr pe care îl susțineți cu toată tăria; poate îi apărați pe alții.
Cert este însă că a doua jumătate a anului este perioada de putere pe care trebuie
s-o conștientizați și să o manifestați în viața voatră în toate relațiile voastre importante.
În acest sens, se poate spune că din punct de vedere afectiv 2014 este un an dificil. Prima jumătate a anului nu e deloc una de putere, aduce probleme conjugale, relaționale, legate de persoane de care v-ați atașat. În primul rând, ne gândim la partenerul de viață, dar poate fi și o altă persoană în care ați investit încredere și s-ar putea să vă dezamăgească. Cele 3 luni de primăvară vă ajută să reflectați: ”Ce fac cu această persoană? Cât cedez?” Lecția ar fi aceea de a lăsa de la voi pentru prima jumătate a anului, iar după aceea de a vă renegocia statutul și locul de putere – abia de acolo, din iulie, să nu mai pierdeți niciun centimetru.

SAGETATOR 2014
2014 este un an generos cu voi!

Prima jumătate a anului este favorabilă pentru că planetele au grijă de averea voastră, nu vă lasă să cheltuiți imprudent. Mai mult decât atât, sunt favorizate moștenirile sau tot felul de chilipiruri – să achiziționați la prețuri mai mici decât în alți ani, decât alții, lucruri de valoare. Pe de altă parte, puteți conta pe sprijinul familiei pentru diverse investiții sau pentru un ajutor de care aveți nevoie, poate legat de niște datorii sau pentru a vă îngriji, pentru a putea administra o avere pe care deja o aveți.

Aspectele sunt bune și pentru că se formează o piramidă pe semne de Apă în prima jumătate a anului – zodii fertile ce vă atrag noroc, în general, și mai ales protecție. Lucrurile bune care vin în viața voastră, belșugul și prosperitatea, tot acest noroc poate că nu se datorează efortului vostru, ingeniozității voastre, ci mai curând mediului în care vă aflați și mai ales mediului familial.

Însă din iulie sunt favorizaţi cei care studiază, care trebuie să-și dea niște examene pentru a obține o diplomă importantă pentru cariera lor – se vor folosi de ea la maxim în anii următori. A doua jumătate a anului este deosebit de fericită. Aveți încredere în viitor, scăpați de o serie de probleme – ați fost ajutați în prima jumătate a anului și cumva vă vine inima la loc, poate ați reușit să rezolvați probleme dificile.
Din iulie încolo vorbim de călătorii în străinătate care sunt foarte fericite sau relația cu o persoană din străinătate devine mai strânsă și mai norocoasă. Cert este că a doua jumătate a anului vă face să vă simțiți mai bine, în timp ce în prima jumătate a anului vă rezolvați problemele.

Încă din 2010 zona pasiunii și a iubirii a fost foarte stimulată astral, lucru ce a putut da (și poate da şi în 2014) multora dintre voi o libertate foarte mare în relațiile afective. Poate vă cenzurați mai greu din 2010 încoace.
Ei bine, în 2014 unele aspecte astrale îndeamnă către flirt și derapaje sentimentale – lucrurile devin periculoase. Poate pentru unii dintre voi este bine pentru că așa vă întâlniți jumătatea, dar pentru cei angajați într-o relație poate fi de-a dreptul catastrofală. Pericolul cel mai mare este înregistrat la început de 2014. Trebuie să fiți foarte atenți cum gestionați relațiile întâmplătoare și spontane care se ivesc, mai ales dacă sunteţi în comunități mari.
Dacă participați la diverse evenimente sociale e de așteptat, în primele 6 luni ale anului, ca cineva să vă facă curte insistent și sunteți capabili să vă îndrăgostiți. Ei bine, lucrurile riscă să fie destul de periculoase, evenimentele să se deruleze în avalanșă și să nu le mai puteți opri. Se poate spune că din punct de vedere sentimental, aveţi de trecut un test de seriozitate, de sobrietate – un test în fața tentațiilor. Așa că, atenție!

CAPRICORN 2014
În 2014 sunteţi supuşi unor transformări mai curând interioare. Sunteţi ajutaţi să vă cunoașteți forțele lăuntrice – uneori, trecând printr-o boală, alteori, pur și simplu prin meditație și reflecție la diverse probleme ale vieții. Reflectaţi la dificultățile prin care ați trecut, la felul în care s-au decantat experiențele vieții în sufletul și conștiința voastră.

Această muncă cu sinele operează foarte bine la nivel de conștiință și vă ajută să înțelegeți că omul este capabil de lucruri absolut extraordinare, că nu are limite, că poate depăși orice graniță pe care i-o dă corpul fizic, pe care i-o dau emoțiile, gândurile – mai mult sau mai puțin pozitive.

Aşadar, sunteți ajutați în această perioadă să vă transformați interior, să scăpați de o serie de prejudecăți, de o serie de limitări referitoare la persoana voastră, dar şi la viață, în general. Să vedeți viața din alta perspectivă, ființa umană din altă perspectivă, să înțelegeți că puteți să vă transformați dacă vreți. Că puteţi să vă însănătoșiți, să vă remodelați corporal. Să vă descoperiți limitele și să le depășiți, să vă transformați, să vă regenerați și poate unii dintre voi să renașteți. Totul se petrece pe un fond tensionat, semn că prima jumătate a anului poate fi extrem de dificilă.

Pentru unii dintre voi problema cea mai mare în 2014 este o problemă legată de statut, de muncă, de funcție. S-ar putea ca mai ales în perioada celor 3 luni de primăvară să reflectați la condiția voastră la locul de muncă, în ierarhia pe care o aveți acolo, la relația cu superiorii, la relaţia cu persoanele care au autoritate în viața voastră – și aici putem vorbi și de părinți sau parteneri de viață, de exemplu, dacă ei încearcă să se impună în viața voastră.
Oricum, până în 18 iulie traversaţi o perioadă extrem de importantă privitoare la relațiile personale condiționante. Mai acceptați sau nu mai acceptați condițiile celorlalți? Vă recunoașteți, vă simțiți în demnitatea voastră în rolul pe care îl aveți în cuplu, la locul de muncă, în raporturile cu șefii voștri? Simțiți că sunteți respectați? Ați ajuns în punctul care vă onorează? Sau de fapt se poate spune că ați reușit, dar nu este ceea ce vă face cinste? Rămâne să răspundeți la aceste întrebări și s-ar putea ca în viețile multora dintre voi să existe un cutremur, nu neapărat pentru că pierd ceva, ci pentru că-și pun o problemă de conștiință.
Pe de altă parte, din iulie sunteţi invitaţi să reflectați la probleme patrimoniale și financiare, mai ales dacă se pune problema unei separări, și să decideți cât lăsați de la voi pentru a fi liberi.

VARSATOR 2014
În zona muncii vă merge bine până la mijlocul anului. Astrele veghează ca munca voastră să decurgă bine, să vă placă ceea ce faceți și chiar să expansionați profesional. Cu alte cuvinte, proiectele voastre să se înmulțească și să fiți operativi, să vă puteți desfășura pe mai multe fronturi. Vă puteţi dezvolta profesional! Unii dintre voi pot să lucreze cu o echipă mai mare, chiar pot să achiziționeze un spațiu de lucru, pot să se dezvolte pe mai multe domenii, să se ocupe și de domenii colaterale care au atingere cu activitatea principală. Cert este că există multe aspecte bune care vă ajută să vă puneți pe muncă și munca să meargă ca pe roate.

Este adevărat că se formează aspecte tensionate în prima jumătate a anului. Așa că toată munca asta pe care o depuneți și care se pare că vă place foarte mult nu e lipsită de încercări, are niște provocări, unele dintre ele vizează, în primul rând, zona legală, juridică, administrativă. Aveți nevoie de niște acte pentru a vă putea desfășura activitatea care vă place, pe care o stăpâniți și în legătură cu care nu se îndoiește nimeni că puteți să o duceți până la capăt.

În schimb, din a doua jumătate a anului, zona relațiilor și a imaginii publice este de-a dreptul strălucitoare. Asta înseamnă popularitate foarte mare pentru aceia dintre voi care au o muncă ce îi aduce în fața unui public sau a unei clientele numeroase. De altfel vă și invită să puneți mai mult accent pe propagandă, pe imagine, pentru că lucrurile acestea contează în munca pe care o aveți de făcut.

2014 este un an delicat pentru cei care au probleme conjugale. Acestea pot fi sâcâitoare în prima jumătate a anului și este posibil să trebuiască să reflectați la un cadru juridic, la un cadru legal, mai ales dacă vizați o separare – o separare la care vă gândiți în perspectivă pentru a doua jumătate a lui 2014. Ei bine, trebuie să vă lămuriți dacă aveți drepturi, ce fel de drepturi, dacă vi le puteți apăra, dacă legea este de partea voastră, dacă sunteți bine susținuți de acte – depinde ce vreți să faceți și cum vreți să faceți o anumită separare.

PESTI 2014
2014 este un an care vă stimulează sensibilitatea, intuiția, umanismul. Poate crește sensibilitatea artistă. Este un an minunat pentru toți cei care creează în domeniul lor. Nu trebuie neapărat să fiți artiști, cântăreți, pictori – puteți transforma în artă orice profesie care se bazează pe un har, pe o sensibilitate. Așa că este un an care vă ajută să vă cunoașteți mai bine sufletul și conștiința.

Anul 2014 aduce fluctuații financiare, dar ele pot fi într-o sinusoidă superioară, nu neapărat inferioară. Banii vin în salturi! Sunteţi invitaţi să fiți mai îndrăzneți atunci când aveți idei, să le puneți rapid în practică și să profitați de pe urma lor. Mai ales în prima jumătate a anului, lucrurile pot fi destul de dificile. Asta pentru că aveți nevoie de un colaborator și poate chiar de un specialist cu care să faceți un parteneriat. Prin urmare, banii pot veni dintr-un parteneriat – parteneriat pe care poate voi îl inițiați, dar se poate întâmpla ca de unii dintre voi să tragă alții, care vă știu talentele. De abia din vară acest parteneriat își găsește cumva cadrul, se lămuresc obligațiile și drepturile de ambele părți.

Este posibil ca în iunie-iulie lucrurile să se aranjeze foarte bine pentru voi. Cadrul astral este unul dintre cele mai fericite, garantează faptul că toate diligențele de până atunci s-au făcut corect. Că știți exact alături de cine puteți lucra, cu cine puteți încheia un parteneriat, care vă sunt drepturile și obligațiile, ce buget aveți pentru lucrul pentru care ați fost angajați sau pentru lucrarea la care participați.

Aşadar, din vară planetele vă garantează o muncă extraordinară – vă place! Aveți teren propice pentru a institui un mod de lucru, pentru a crea o echipă în care să aveți încredere și cu care să mergeți foarte bine. A doua jumătate a anului este perioada de succes deplin profesional.

În plan sentimental, mai aveți de rezolvat pentru 2014 problema banilor. Cumva, banii sunt legați de dragoste și de sentimente și trebuie să vedeți dacă lucrurile merg bine – pentru că s-ar putea ca unora dintre voi să le treacă iubirea dacă văd că partenerul pierde bani, își neglijează afacerile sau nu are niciun fel de scop productiv și nu vrea să muncească.

Horoscop realizat de Camelia Patrascanu preluat de pe http://www.horoscop.tv/

Horoscop 2013

decembrie 24, 2012

Mai jos puteti citi previziunile pentru anul 2013, intr-o preluare partiala de pe site-ul http://eastrolog.ro

Berbec 2013

Dragoste

Ar trebui sa inchini un imn de multumire dinamicii planetare care l-a poftit, in sfarsit, pe Saturn afara din casa cuplului Berbecului. Dupa 3 ani de blocaje, complicatii sau probe de rezistenta, lucrurile pot evolua liber, neingradit.

Anul 2013 pare un an relaxat. In casele astrologice relevante pentru viata sentimentala si de cuplu a Berbecilor nu se petrec fenomene bulversante si nici stapanii acestor case nu se dedau la actiuni extremiste, asa ca nu se intrevad schimbari majore.

Dar viata sentimentala nu va fi nicidecum banala. Berbecul ramane o fire pasionala, gata sa se aprinda la prima provocare, iar Uranus in Berbec promite surprize si intorsaturi de situatie care pot irupe in orice domeniu al vietii, deci si in cel sentimental.

Pe parcursul anului 2013 exista cateva perioade cu potential relational pronuntat.

Cea mai palpitanta este perioada martie-aprilie 2013, cand prin Berbec trec seducatoarea Venus, planeta iubirii, si arzatorul Marte, planeta dorintei. O combinatie dinamizanta, mai ales ca Marte este stapanul Berbecului, iar Venus patroneaza casa cuplului Berbecului.

In martie-aprilie 2013, relatiile acapareaza atentia, mobilizeaza energiile, dicteaza natura deciziilor si a actiunilor. Emotiile sunt intense si urgente, iar ratiunea are slabe sanse sa se impuna in fata lor. Acum poti trai cele mai fierbinti momente, dar poti comite si cele mai mari imprudente.

A doua jumatate a lunii mai 2013 aduce sansa si inflorire.

Lunile iulie, august si septembrie 2013 au multa incarcatura romantica si erotica, dar, atentie, septembrie 2013 este o luna tensionata, in care pasiunile pot scapa de sub control.

Nici prima parte a lunii octombrie 2013 nu este prea lejera…

In fine, pe 7 decembrie 2013 se deschide un ciclu deosebit de provocator, care va dura pana in vara lui 2014.

Berbec Cariera

Capacitatea de focalizare a Berbecilor ramane in 2013 la fel de uimitoare ca in ultimii ani. Pluto in Capricorn continua sa le arate directia, sa-i orienteze catre obiective menite a le creste puterea, sfera de influenta si averea. A atinge aceste obiective le este dat, insa, doar acelor Berbeci care sunt instare sa-si domine indisciplina si sa-si limiteze riscurile.

Careul dintre Uranus in Berbec si Pluto in casa carierei Berbecului nu este usor de dus. Solicitant si tracasant, careul Uranus-Pluto emite exigente, pune presiune, incarca. Poate sa te urce pe culmi, dar daca lasi garda jos, te poate coplesi. Iti cere determinare, implicare si o continua reinventare.

Climatul colaborarilor si al parteneriatelor de lucru se destinde. Dispar anumite blocaje, intarzieri, opozitii sau animozitati, ceilalti devin mai receptivi, reactioneaza mai prompt.

In prima parte a anului 2013 optimismul, ideile indraznete, deschiderea catre informare, talentul oratoric si puterea de convingere te ajuta mult sa progresezi. In 2013 accentul cade, insa, pe sfera investitiilor, a afacerilor, a contactelor cu institutiile financiare, a banilor si posesiunilor care vin prin terti, din surse colaterale.

 

Taur 2013

Dragoste

In luna octombrie a anului trecut, Saturn a intrat in casa cuplului Taurului, unde va ramane pana in septembrie 2015. In acest rastimp, relatiile se definesc in termeni de seriozitate, maturitate, responsabilitate. Cuplul poate fi confruntat cu propriile-i slabiciuni sau poate fi supus unor incercari exterioare. Daca relatia este solida, se va cimenta; daca nu, risca sa se destrame.

Pot aparea obstacole sau indepartari, se poate sa-l simti pe celalalt mai distant, mai inchis sau chiar tu sa manifesti reticente si exigente. Varsta sau diferenta de varsta este posibil sa aiba o insemnatate aparte.

Cariera sau studiile interfereaza vizibil cu relatia. Partenerul/partenera poate sa treaca prin dificultati (sanatate, cariera s.a.). Acesta este sensul general al tranzitului saturnian.

Dar viata sentimentala a Tautului nu decurge liniar in 2013 si, in functie de celelalte tranzite planetare, ai si zile insorite.

Februarie si prima parte din martie 2013 decurg intr-o nota romantica. Acum socializarea are efect pozitiv asupra vietii sentimentale. A doua parte a lunii martie si prima parte a lunii aprilie 2013 pot sa aduca o dezamagire, o renuntare, o insingurare.

Perioada 15 aprilie – 1 iunie 2013 este foarte pasionala, insufletita de un elan erotic si cuceritor. Atentie, insa! Prea multa infierbantare poate conduce la incurcaturi sau conflicte. Domoleste-ti inclinatiile catre incapatanare, gelozie si posesivitate!

Incepand din iulie 2013, energiile relationale se mai echilibreaza. Jupiter in Rac face un trigon favorabil cu Saturn din casa cuplului Taurului. Iulie si august ar putea fi cele mai fericite luni din 2013. Profita!

Cariera

Prima parte a anului 2013 este foarte activa financiar. Cu Jupiter in casa banilor Taurului, ai sansa, banii vin mai usor, apar ocazii de dezvoltare a afacerilor, beneficiezi de diverse avantaje materiale. Luna mai 2013 este cu totul speciala in acest sens.

Deosebit de intensa este si luna iunie 2013, plina de avant si initiativa, dar, atentie!, cu tendinta la lipsa de masura si risc de cheltuieli mari, poate chiar de pierderi.

A doua jumatate a anului 2013 este favorabila activitatilor intelectuale, comertului, comunicarii si drumurilor. Este buna pentru cursuri, examene, invatarea limbilor straine, redactarea lucrarilor importante, pentru discursuri, prezentari, negocieri. Se produce o deschidere catre noi informatii si interese.

Semnale si oportunitati in aceste directii incep sa apara inca din iunie 2013, dar se amplifica in iulie, o luna marcata de initiative si decizii.

Gemeni 2013

Dragoste

Luna martie 2013 exalta sentimentele si rascoleste senzualitatea, iar luna mai 2013 este, poate, cea mai fericita luna din an.

Iunie 2013 este pasional, plin de dorinte, aprig si nerabdator. Tandemul pe care il face Jupiter cu arzatorul Marte chiar in zodia Gemenilor promite un varf de forma fizica si de vigoare sexuala. Poate sa-ti scoata in cale dragostea aprinsa si aventura, dar te poate indemna, de asemeni, catre excese si acte nechibzuite.

Trecerea lui Jupiter in Rac face ca partea a doua a anului 2013 sa fie marcata de o mai mare nevoie de siguranta. Romantismul nu este dispus sa depaseasca granitele de securitate, iar banii si valorile materiale au un cuvant greu de spus in viata de cuplu – si invers.

De la jumatatea lunii august si pana spre finele anului 2013, se observa o activitate mai intensa, sustinuta de tranzitele astrelor personale (Venus, Mercur, Soare) prin sectoarele afective ale Gemenilor.

Cariera

2013 este un an cu miza mare in plan profesional. Casele vocationale (bani, munca, statut) ale Gemenilor sunt marcate de tranzite importante, anuntand evenimente cu impact substantial.

In prima parte a anului, Jupiter, stapanul traditional al casei carierei, se afla in Gemeni. Acest tranzit amplifica ambitiile, dorinta de renume, de respect si de afirmare, necesitatea de a intreprinde ceva pentru imbunatatirea statutului. Jupiter in Gemeni are nevoie de expansiune si libertate de actiune si se va stradui sa le obtina.

Oportunitatile nu vor lipsi si ar putea avea legatura cu studiile, cultura, mediul stiintific, universitar, publicistic, eventual cu strainatatea, distantele, calatoriile. Dar, desi exista entuziasm si energie, lucrurile nu decurg simplu.

In casa muncii Gemenilor se afla, pe tot parcursul anului 2013, Saturn. Acest tranzit reclama o abordare serioasa si responsabila, predispune la munci care necesita perseverenta, rabdare, precizie si simt practic, dar iti poate pune in sarcina si indatoriri dificile, obositoare sau insuficient retribuite.

Perioada februarie-martie 2013 este foarte provocatoare si presupune o regandire sau precizare a obiectivelor, decizii insemnate, actiuni energice, competitie, lupta, poate si stres sau conflicte. Acum poti cuceri o reduta, daca ai o strategie buna, sau poti suferi o infrangere, daca actionezi impulsiv si riscant.

Ultima parte a lunii mai si luna iunie 2013 aduc, de asemeni, multa actiune, dar sunt purtatoare de sansa si deschideri.

Pe 26 iunie 2013, Jupiter intra in casa banilor Gemenilor, iar in a doua parte a anului formeaza un trigon cu Neptun din casa carierei si cu Saturn din casa muncii. Situatia se echilibreaza, energiile curg armonios, poti sa-ti gasesti locul sau calea, sa obtii implinirea profesionala si materiala.

Octombrie si noiembrie 2013 au o legatura aparte cu munca, mijloacele, metodele si instrumentele de lucru, si leaga activitatile profesionale de intelect, studii, conceptie, redactare, comunicare

Rac 2013

Dragoste

Atentie, insa: cand ai de-a face cu Pluto si Saturn, rareori ai control asupra lucrurilor. Sunt planete de soarta, care nasc situatii inevitabile, al caror curs nu poate fi schimbat.

Totusi, exista mai multe pete de culoare in acest an 2013 marcat de sobrietate.

De exemplu, ianuarie 2013 este o luna foarte activa sentimental, care aduce evenimente, dar si o anume bunavointa, gratie si vioiciune amoroasa, datorita faptului ca prin casa relatiilor Racului trec Venus, Mercur si Soarele.

Eclipsa de Luna din 25 aprilie 2013 poate avea o semnificatie speciala legata de sexualitate sau copii, iar efectele ei tind sa se produca intr-un interval de circa 2 saptamani inainte si dupa aceasta data.

Cu Venus si Mercur in Rac, iunie 2013 aduce farmec si pofta de ghidusii.

Septembrie 2013 este o luna cu accente senzuale.

Pe 5 noiembrie 2013, Venus intra in casa cuplului Racului, unde va sta neobisnuit de mult: pana pe 5 martie 2014. Este o perioada de referinta pentru relatii.

Cariera

Uranus are forta si isi poate impune cerintele indiferent de vointa ta. Este preferabil sa-i iesi in intampinare operand schimbari pe care ti le asumi. Altfel, poate sa-ti aduca bulversari nedorite si modificari de situatie neasteptate, care nu te avantajeaza.

Martie si aprilie 2013 sunt luni de mare importanta profesionala: prin casa carierei Racului (si peste Uranus!) trec Soarele, Venus, Mercur si, mai ales, intreprinzatorul Marte, care se intampla sa fie si stapanul casei. In aceasta perioada vei actiona foarte viguros si vei avea mai multa initiativa, insa asteapta-te, de asemeni, la stres si posibile ciocniri.

Pe 26 iunie 2013 se intampla un mare eveniment astral: Jupiter, Marele Benefic, intra in Rac, unde va sta un an de zile. Se produce o noua insufletire, creste optimismul, vigoarea, nevoia de expansiune.

De-acum incepi sa iei in considerare planuri mai ample si mai indraznete, ai mai multa putere sa pui in aplicare innoirile cerute de Uranus. Jupiter promite oportunitati pe toate planurile, dar mai ales pe planul studiilor si al profesiei. De fapt, Jupiter iti stapaneste casa muncii si casa intelectului superior.

Iunie si iulie 2013 ofera sanse suplimentare prin tranzitele lui Mercur, Venus si ale Soarelui.

O atentie speciala merita perioada 13 iulie-28 august 2013, cand lui Jupiter i se alatura si Marte: acum poti rasturna muntii, dar trebuie sa-ti cantaresti cu multa grija riscurile.

Lunile noiembrie si decembrie 2013 au si ele un bogat potential profesional.

Leu 2013

Dragoste

Anul 2013 incepe in tromba, cu impetuosul Marte in casa relatiilor Leului. Ianuarie 2013 vorbeste despre pasiune si cucerire, despre abordari directe, despre initiative si activitati energice initiate in doi. Marte poate uneori sa forteze nota, sa pretinda, sa impuna, sa atace. Ai nevoie de diplomatie pentru a elimina riscul conflictual.

Februarie 2013 aduce o nota de bunavointa, pace si afectiune. Este meritul lui Venus, care iti sporeste si puterea de seductie.

Ultima decada din martie si primele doua decade din aprilie 2013 il aduc pe stapanul Leului in contact cu Venus (romantism) si Marte (dorinta), dar si cu Uranus, care electrizeaza, dar provoaca si scurt-circuite.

In ultima decada din aprilie si prima decada din luna mai 2013 pot aparea momente critice. Ai grija!

A doua jumatate a lunii mai 2013 este perfecta pentru distractii si socializare, iar luna iulie aduce sansa amoroasa si favorizeaza exprimarea senzualitatii.

Septembrie si octombrie 2013 sunt luni cu un apreciabil potential erotic. Profita!

Octombrie si noiembrie 2013 pot aduce analize si decizii.

Cariera

Poti progresa considerabil, nu neaparat cu pasi repezi, dar mergand pe un teren mai ferm, mai sigur. Ai capacitatea de a-ti face strategii eficiente si tenacitatea de a le urma.

Ianuarie 2013 te ajuta sa-ti formezi o idee despre cat de multe poti realiza. Trecerea Soarelui, a lui Mercur si a lui Venus prin casa muncii pune in lumina resursele, iti evidentiaza talentul, inteligenta si competenta.

Totodata, ianuarie 2013 stimuleaza competitia, dar si capacitatea de a colabora, de a sustine un efort de echipa, cu continuare si in luna februarie.

Luna februarie si prima parte din martie 2013 denota o vie activitate financiara: initiative legate de afaceri, investitii, imprumuturi, burse, fonduri, obligatii fiscale etc.

Primavara 2013, desi destul de agitata, este remarcabila in planul afirmarii: studii, calatorii, colaborari la distanta, pozitie sociala, reputatie, succes.

In prima parte a anului 2013 (pana spre finele lunii iunie), Jupiter iti aduce bunavointa si protectie din partea unor persoane importante, sustinere din partea prietenilor, a suporterilor si a fanilor, popularitate, succes in actiunile de grup. In acest sens, sunt asteptate intamplari semnificative in lunile mai si iunie 2013.

Iunie si iulie 2013 pot fi neobisnuite sub aspect financiar. Prudenta!

Simtul actiunii se reanima in septembrie si prima parte a lui octombrie 2013. A doua parte a lunii octombrie si luna noiembrie 2013 sunt active, dar destul de riscante financiar.

Fecioara 2013

Dragoste

Nu este sigur ca in 2013 mai poti conta pe realismul Fecioarei, cand vine vorba de dragoste. Pluto in casa erotismului Fecioarei iti rascoleste simturile, sexualitatea clocoteste in tenebre, instinctele iti pot infrange logica, iti pot ravasi viata.

Ai inca multe de descoperit despre propria-ti senzualitate, iar pe parcursul acestei calatorii initiatice poti trai minuni, dar si drame.

Neptun in casa relatiilor Fecioarei are inclinatii romantice, invaluitoare, magnetice. Sub influenta lui, imaginile sunt mai ademenitoare, persoana iubita este investita cu calitati si intentii pe care nu le are.

Iti faci usor sperante. Poti pluti intr-o transa amoroasa sublima, dar poti avea si deziluzii dureroase. Relatiile pot fi confuze, ambigue sau perechea poate avea o atitudine evaziva, derutanta. Poate ea insasi este tulburata, ilogica, intre doua ape…

Februarie, martie si prima parte din aprilie 2013 aduc evenimente deosebite. Mercur, stapanul Fecioarei, sta neobisnuit de mult in casa cuplului.

In februarie si in prima parte din martie 2013, intalnirea lui Neptun cu Marte in casa cuplului poate sa nasca o pasiune irezistibila, o implicare sau o dedicare de mare intensitate, dar si un comportament exaltat sau fanatic, generator de acte iresponsabile.

Animatia creste dupa 18 februarie 2013, cand in casa cuplului Fecioarei intra si Soarele, apoi dupa 26, cand apare si Venus. Intre 26 februarie si 12 martie 2013, ai in casa cuplului 5 planete, ceea ce poate fi coplesitor. Mai-iunie 2013 este, de asemenea, o perioada pasionala.

A doua jumatate a lui octombrie 2013 trebuie privita cu prudenta. Noiembrie 2013 si prima parte din decembrie au o incarcatura sexuala deosebita si, datorita ciclului retrogradarii lui Venus, erotismul ramane o mare provocare pana in martie 2014.

Cariera

Jupiter, Marele Benefic, iti ofera perspective frumoase in 2013. Situarea sa in casa carierei Fecioarei in prima parte a anului semneaza o perioada in care nevoia de recunoastere publica se amplifica, apar deschideri, sanse de afirmare, pozitia se imbunatateste, castigi renume, iti consolidezi reputatia, culegi fructele unor eforturi trecute, ai parte de succes, glorie, premii, aprecieri.

Jupiter iti insufla un entuziasm si o incredere care te indeamna sa te dezvolti, sa abordezi proiecte ample si curajoase. Se poate sa calatoresti in interes profesional sau obiectivele tale sa aiba legatura cu strainatatea, distanta, multinationalele. Jupiter mai favorizeaza succesul in mediile universitare, stiintifice, culturale, publicistice, legislative.

Realizarile jupiteriene sunt, fireste, insotite de castiguri financiare. Cele mai fecunde perioade sunt februarie si mai-iunie 2013.

In partea a doua a anului 2013 Jupiter trece in Rac. Este o pozitie avantajoasa, aducatoare de popularitate si de succes in activitatile colective. Poti avea reusite sau poti accede la o pozitie privilegiata in cadrul unor grupuri ai caror membri s-au reunit gratie unor pasiuni sau interese comune (asociatii, fundatii, organizatii, cluburi, partide etc.).

Jupiter in Rac iti asigura simpatia, protectia si sprijinul unor persoane influente, te ajuta sa-ti faci suporteri si discipoli. Mercur, stapanul zodiei Fecioarei, insista si el in aceleasi directii. Se poate ca implinirile sa nu vina usor, ci cu efort si lupte.

Cea mai semnificativa perioada este iunie-iulie 2013. Septembrie si noiembrie 2013 pot fi, de asemeni, performante.

Sectorul financiar este cam nelinistit: banii vin, dar se si cheltuiesc, se investesc sau se pot chiar pierde. Nu-ti asuma riscuri, mai ales in martie-aprilie, august, noiembrie si decembrie!

Balanta 2013

Dragoste

Plecarea lui Saturn din zodia Balantei (in luna octombrie a anului precedent) te-a readus oarecum in matca si a risipit o parte din tensiunile care te-au apasat in anii din urma. Relaxarea aceasta nu poate fi decat benefica vietii relationale.

Ramai, este drept, cu o anume presiune pe termen lung, pe care o exercita Pluto din Capricorn asupra caminului si a intimitatii si, mai ales, asupra lui Uranus, care se afla in casa cuplului Balantei. Dar, oricum, eliminarea lui Saturn din ecuatie inseamna o mare usurare.

Uranus mai are destule surprize pentru tine pana in 2018. El leaga si dezleaga peste noapte, surprinde, insufleteste, innoieste. Cu Uranus in casa cuplului Balantei nu poti avea o viata relationala banala, obisnuita, uniforma.

Plin de energie si neastampar, Uranus cere experiment, schimbare, actiune, originalitate. Poate crea conjuncturi bizare, atractii excentrice, neobisnuite, neconforme. Uranus are nevoie de independenta, nu suporta constrangerile. Uneste si dezbina la fel de brusc, poate aduce modificari subite, radicale, atat in relatie, cat si in comportamentul sau in viata partenerului.

Ca sa te descurci cu Uranus in mod onorabil, trebuie ca tu sa creezi noul, ineditul, schimbarea. Relatia trebuie permanent reinventata, fiecare trebuie sa respecte spatiul personal al celuilalt, iar dincolo de iubire trebuie sa stea prietenia, complicitatea, interesul comun pentru neobisnuit.

Cariera

Saturn s-a dus din Balanta, iar o data cu el, o mare parte din blocajele, piedicile si intarzierile la care te-a supus. Ai alta dispozitie, alta putere de actiune.

Este timpul sa valorifici tot ce ai acumulat sau cladit in anii saturnieni (octombrie 2009 – octombrie 2012). Jupiter te ajuta. Se poate sa fi inceput deja sa puna umarul inca de anul trecut.

Pana la sfarsitul lunii iunie 2013, vantul prielnic bate dinspre departari: succesul are legatura cu drumurile, strainatatea, colaborarile la distanta.

Alte oportunitati, inlesniri si realizari vizeaza sfera intelectuala, studiile, specializarile, preocuparile culturale sau universitare, cercetarea, editarea, publicarea.

Primul semestru din 2013 este o perioada excelenta pentru a pregati un masterat sau un doctorat, pentru a castiga o bursa in strainatate, a scoate o carte etc. Se produce o extindere a orizontului cunoasterii, atat la nivel fizic, cat si intelectual-spiritual.

Cele mai favorabile perioade din primul semestru 2013 sunt februarie-martie si mai-iunie.

Pe 26 iunie 2013 Jupiter intra in casa carierei, unde va ramane pana in vara lui 2014. Este perioada de maxima inflorire, timpul succesului si al elogiilor. Jupiter iti inspira ambitie, iti confera autoritate si prestigiu, te ajuta sa-ti extinzi activitatea sau aria de influenta. Poate sa-ti aduca onoruri, demnitati sau celebritate, prin sansa pura sau ca urmare a sprijinului, protectiei sau recomandarii cuiva influent.

Jupiter in casa carierei este un tranzit norocos, dar nu complet lipsit de riscuri: excesele, abuzurile, injustitia, abaterile morale sau legale pot fi urmate de compromitere sau esec.
Perioadele de potential maxim, dar care trebuie abordate cu maturitate, sunt: iulie-august, octombrie si decembrie 2013.

Scorpion 2013

Dragoste

Neptun in casa iubirii Scorpionului pe tot parcursul anului 2013 emana efluvii sentimentale si ingana melodii romantice. Te face sa visezi la povesti de dragoste, sa-ti daruiesti inima primelor priviri aruncate printre gene.

Cu sufletul debordand si cu capul in nori, risti sa se desprinzi de instincte, lasand trupul sa someze. Sau te poti implica in relatii ambigue, tulburi, complicate, nesigure, urmate de dureroase dezamagiri.

Recent intrat in Scorpion, Saturn, dimpotriva, se vrea rational, responsabil, lucid si prudent. Incearca sa te pastreze intr-un tipar conventional, sa nu te lase sa risti.

Intre Neptun si Saturn, se poate sa ramai cu inima data, dar cu pasul hotarator nefacut, sa intri intr-o relatie neadecvata dar careia nu i te poti impotrivi sau, mai rau, sa te regasesti intr-o solitudine in care iti tin de urat doar fanteziile erotice.

Cum sa gasesti nota justa intre ratiune si visare? Incearca sa te relaxezi, sa privesti lucrurile calm, cu intelegere si umor.

Nu-l lasa pe Saturn sa te inhibe, sa-ti rapeasca flexibilitatea si optimismul. Introdu tu nota romantica in relatie, utilizeaza-ti imaginatia in budoar, inventand scenarii, roluri, povesti. Foloseste-l pe Neptun, nu-l lasa sa te poarte pe valuri cum vrea el.

Februarie-martie 2013 este o perioada foarte dinamica. O multime de planete trec prin casa erotismului Scorpionului, agitand instinctele, sentimentele. Poti sa te lansezi intr-o aventura sau doar sa ai niste trairi mai intense.

Ultima decada din aprilie si toata luna mai 2013 sunt patrunse de pasiune si foarte motivante relational. Exista insa pericolul de incordare, fortare a notei, agresivitate, conflict. Atentie!

Intre 11 septembrie si 7 noiembrie 2013 esti in gratiile lui Venus, zeita iubirii, care-ti aduce senzualitate si sansa amoroasa. Profita!

Cariera

Cu Saturn in Scorpion (octombrie 2012 – septembrie 2015), apar responsabilitati mai multe sau mai mari, un efort care trebuie sa invinga obstacolele, timpul si, poate, chiar lipsa de sansa.

Nu este o perioada lipsita de realizari, numai ca vei avea adesea senzatia ca merge greu, ca nu ai suficient randament, ca sarcinile sunt dificile sau plictisitoare.

Din fericire, te poti bizui pe Uranus pentru a face acele schimbari care alunga monotonia sau pentru a gasi cele mai ingenioase solutii la problemele care-ti dau batai de cap. Aflat in casa muncii Scorpionului intre 2011 si 2018, Uranus striga dupa innoire, transformare, modernizare.

Cat timp Saturn este in zodia Scorpionului, schimbarile trebuie sa se produca oarecum controlat, in baza unui plan. Dar trebuie sa aiba loc, fiindca altfel risti alt gen de bulversari profesionale, care vin pe nepregatite si nu intotdeauna sunt placute.

Jupiter te sprijina financiar in prima parte a anului 2013, aducand venituri suplimentare sau inlesnindu-ti accesul la resursele altora (banii partenerilor, mosteniri, donatii, burse, sponsorizari, credite, asigurari). Jupiter iti poate chiar facilita o investitie, daca te intereseaza.

In partea a doua a anului 2013, Jupiter iti netezeste drumul in zona studiilor, a culturii, a calatoriilor si a intereselor care depind de locuri sau persoane aflate la distanta. Trigonul pe care-l face Jupiter cu Saturn din Scorpion aduce stabilitate si echilibru. Acum poti cladi lent, dar temeinic.

In linii mari, februarie si martie 2013 favorizeaza exprimarea talentelor si a creativitatii.

A doua parte a lunii martie si toata luna aprilie 2013 aduc multa munca, aglomerare, stres si urgente profesionale, dar pot fi foarte productive.

Lunile iunie si iulie 2013 starnesc febra initiativei financiare. Nu te grabi in decizii!

Septembrie si noiembrie 2013 vin cu ambitii mari, spirit combativ si nevoie de afirmare.

Sagetator 2013

Dragoste

Cu concursul unor planete energice si entuziaste, 2013 este un an extrem de palpitant.

“Cazat” pentru mai multi ani in casa dragostei si a sexualitatii Sagetatorului, Uranus pompeaza adrenalina in salturi, este infometat de aventura si dornic de noi experiente.

Sub influenta lui Uranus, iubirea poate aparea oricand, fara veste, in cele mai neobisnuite circumstante sau pentru cea mai neasteptata persoana. Erotismul se exprima viguros, dar are nevoie de provocari si este gata sa testeze tot felul de elemente originale, exotice, nonconformiste, kinky.

In prima jumatate a anului 2013 Jupiter, Marele Benefic, tranziteaza casa cuplului Sagetatorului. Nevoile relationale sunt mai mari, setea de afectiune creste, creste si puterea de daruire. Apar ocazii favorabile infiriparii dragostei, propuneri de logodna sau casatorie, declaratii, confirmari si alte succese amoroase.

Daca ai o relatie, aceasta trece printr-o faza fericita, de intelegere, inflorire si dezvoltare. Omul de alaturi poate avea realizari profesionale sau financiare sau un alt gen de reusita.

Jupiter iubeste libertatea si nu suporta ingradirile. Daca te afli intr-o relatie lipsita de confort, sufocanta sau restrictiva, este foarte posibil sa vrei sa-ti recastigi libertatea.

Anul 2013 incepe bine, cu Venus in Sagetator, intr-o atmosfera afectuoasa si relaxata (prima decada a lunii ianuarie 2013).

Conjunctia prelungita a aprigului Marte cu stapanul casei cuplului Sagetatorului face din februarie 2013 o luna fierbinte, pasionala, dar cu risc de scantei.

A doua jumatate a lunii martie si toata luna aprilie 2013 au un urias potential sexual si predispun la amorezare si aventura.

Decadele a doua si a treia din luna mai 2013 aduc evenimente placute si noroc in dragoste.

Cu Marte si Jupiter in casa cuplului Sagetatorului, in iunie 2013 pasiunile dau in clocot.

Octombrie 2013 ti-o readuce in Sagetator pe Venus, purtatoare de senzualitate si sansa.

Cariera

Sub aspect profesional, 2013 este mai degraba neutru. Nu anunta schimbari majore sau evenimente deosebite. Este insa un an promitator in privinta asocierilor si a colaborarilor.

Anul 2013 promoveaza munca de echipa, unirea si cooperarea. Te ajuta sa-ti largesti cercul de relatii, sa cunosti persoane influente, sa-ti faci aliati puternici. Se poate sa-ti aduca parteneriate profitabile si contracte banoase. Iti poarta noroc in competitii, procese sau litigii.

Pe 26 iunie 2013 Jupiter intra intr-o zona cu conotatii financiare pentru Sagetator. Pot aparea sume suplimentare provenite din colaborari, parteneriate si alte surse adiacente. Se ivesc oportunitati legate de mosteniri, cadouri, burse, sponsorizari. Se inmultesc contactele cu mediile de afaceri, bancile sau alte institutii financiare. Cel mai probabil, veniturile cresc.

Dar atentie, fiindca domeniul financiar nu este lipsit de riscuri si tensiuni pentru Sagetatori. Excesele si imprudentele se pot solda cu pierderi. Nu cheltui peste posibilitati, nu contracta imprumuturi decat daca ai garantii ferme ca le poti returna si gandeste-te de doua ori inainte de a te implica in speculatii: ceea ce pare initial un castig usor s-ar putea dovedi pagubos ulterior.

Ianuarie 2013 este o luna interesanta pentru finante, dar care te poate tenta sa cheltuiesti prea mult pe produse de lux sau nimicuri dragute. Este insa o luna bogata in demersuri si initiative care cer indrazneala si forta.

Martie si aprilie 2013 sunt luni propice exprimarii talentelor si creativitatii.

Luna mai 2013 este dificila si aglomerata. Organizeaza-te, spre a evita stresul si criza de timp!

Iunie 2013 accentueaza masiv sectorul colaborarilor si al contractelor. Atentie la diplomatie!

In perioada iunie-august 2013 poti avea castiguri mari dar ai nevoie de multa prudenta in deciziile financiare. Nu risca!

In septembrie si in perioada 15 noiembrie – 20 decembrie 2013, cariera promite sa ia un nou avant.

Capricorn 2013

Dragoste

Ca atmosfera generala, prima parte a anului 2013 nu se deosebeste foarte mult de a doua jumatate a anului trecut. Se disting insa unele nuante, date de tranzitele planetelor personale.

Astfel, ianuarie 2013 te fericeste cu prezenta lui Venus in Capricorn. Atributele ei irezistibile, farmecul, eleganta si senzualitatea te invaluie si iti sporesc putere de atractie. Se ivesc ocazii care favorizeaza aparitia iubirii, intalnirile, impacarile, iar atmosfera in cuplu este tandra si cooperanta.

Martie 2013 aduce in atentie conversatia, corespondenta, declaratiile, plimbarile si calatoriile cu tenta romantica. Poate sa nasca unele nesincronizari, dar acestea pot fi usor evitate printr-o exprimare limpede si clara.

A doua parte a lunii aprilie si toata luna mai 2013 stimuleaza viguros energia sexuala si inclinatiile romantice. Emanatiile erotismului tau debordant atrag flirtul, aventura, pasiunea.

Intre 3 si 27 iunie 2013 astrele iti sunt din nou favorabile: Venus, Mica Benefica, trece prin casa cuplului Capricornului.

Tot in iunie 2013 se petrece un fapt de maxima importanta: Jupiter, Marele Benefic, intra si el in casa cuplului Capricornului, unde va ramane pana in iulie 2014. Traditional, Jupiter in casa cuplului ofera cele mai frumoase perspective de fericire, implinire si intelegere. Relatia se dezvolta armonios, apar realizari comune, partenerul are sansa profesionala sau financiara etc.

Jupiter largeste perspectiva, inmulteste ofertele si creeaza cadrul propice aparitiei iubirii, impacarii, logodnei sau chiar casatoriei. Tot Jupiter este cel care te poate elibera dintr-o relatie nefericita.

Cariera

Saturn a parasit casa carierei in luna octombrie a anului trecut, dupa ce te-a incetinit, obstructionat, apasat sau incarcat timp de trei ani. Este ca si cand ti s-ar fi luat un sac din spinare. De-acum, poti evolua liber si ascendent, cu sanse mai mari de reusita.

Intrat in Scorpion, Saturn se aliaza cu Pluto, aflat chiar in Capricorn, conlucrand in aceeasi directie: concentrarea fortelor si urmarirea tenace a obiectivelor.

Jupiter este in casa muncii Capricornului inca din vara trecuta si probabil ca inca de atunci a inceput sa-ti dea idei, sa-ti recomande solutii, sa-ti livreze oportunitati.

In prima jumatate a anului 2013, Jupiter iti propune noi deschideri: o munca mai interesanta, mai bine platita, o pozitie care iti confera autoritate si libertate de actiune, conjuncturi profesionale care te pun in valoare, care aduc prestigiu si expansiune sociala. Lunile mai si iunie sunt cele mai propice in acest sens.

Pe 26 iunie 2013 Jupiter intra in casa relatiilor Capricornului, unde va sta un an. Apar oferte de colaborare tentante, contracte profitabile si, in general, ceilalti te privesc cu simpatie si incredere si par dornici sa coopereze.

Perspectivele sunt foarte promitatoare, dar trebuie sa-ti pastrezi vigilenta. O incredere totala si neconditionata este riscanta. Pazeste-te de propunerile de afaceri sau de asociere care vin din partea unor oameni simpatici, entuziasti si care promit mult, dar care pot fi doar niste aventurieri sau indivizi lipsiti de simtul masurii sau, mai rau, de onestitate.

Varsator 2013

Dragoste

Cu dogoritorul Marte in Varsator si magnificul Jupiter in casa erotismului Varsatorului, incepi anul 2013 intr-o forma sexuala fabuloasa! Marte si Jupiter au prin ei insisi legatura cu vigoarea fizica si poftele trupesti, mult evidentiate acum de casele prin care trec.

Pe fondul dezlantuirii instinctelor se dezvolta firesc pasiunea, imboldul de cucerire si dorul de aventura. Pot aparea impulsuri amoroase bruste, valuri de romantism arzator, dorinte ce se cer iute implinite, chiar daca asta presupune riscuri si actiuni pripite.

Febrilitatea maxima dureaza toata luna ianuarie 2013, cat Marte ramane in Varsator. A te indragosti acum devine cel mai usor lucru din lume. Si ramane usor in toata prima jumatate a anului 2013, fiindca Jupiter are grija sa-ti scoata in cale ocazii propice pana pe 26 iunie.

In acest rastimp, februarie 2013 promite fericire si impliniri, iar iunie 2013, cu Jupiter, Marte si Soarele in casa dragostei Varsatorului, atinge apogeul! Iunie este cea mai dinamica, senzuala, torida si nebuneasca luna din 2013. Dupa care se lasa o oarecare liniste. Pana la sfarsitul anului nu se mai intrevad intamplari spectaculoase.

Ultimele sase luni din 2013 nu sunt lipsite de actiune, numai ca evenimentele cele mai semnificative, declicurile care au impactul cel mai mare asupra vietii sentimentale, se intampla in prima parte a anului.

In a doua jumatate a anului, poti gusta in tihna din dulceata trecerii lui Venus prin casa cuplului Varsatorului in iulie 2013 (armonie, tandrete, intelegere, impacari) si poti resimti un soi de stabilitate, confirmare si implinire in august 2013, la trecerea Soarelui prin aceeasi casa.

Cariera

Saturn a ajuns in luna octombrie a anului trecut in casa carierei Varsatorului, unde va ramane pana in septembrie 2015. Trei ani lungi si apasatori, fiindca Saturn impune sarcini, reguli si restrictii, deloc pe placul rebelilor Varsatori.

Dar asta este: Saturn considera ca a venit timpul sa inveti ce inseamna disciplina, rabdarea, responsabilitatea, planificarea, tenacitatea. Si trebuie sa te conformezi, ca sa nu dai piept cu esecul. Vei avea, probabil, de dus o povara: insarcinari multe si grele, o munca stereotipa, lipsita de incitare, un sef ursuz, exigent sau ostil, un program supraincarcat, cu ore de lucru imposibile etc.

In ianuarie 2013, in ultima decada din luna aprilie si toata luna mai 2013 simti destul de tare actiunea restrictiva a lui Saturn. Sunt perioade in care ciocnirile de forte, orgolii si vointe pot da nastere unor situatii dure.

A doua jumatate a lunii martie 2013 si prima jumatate din aprilie comporta si ele un grad de risc: incita la razvratire, decizii radicale, afirmatii pripite, conflicte verbale, incidente si accidente.

Spre norocul tau, pe 26 iunie 2013 Jupiter intra in casa muncii Varsatorului, usurandu-ti situatia, aducand forta si creand un culoar de ocazii favorabile. Jupiter conlucreaza bine cu Saturn, asa ca in a doua parte a anului 2013 vei progresa, iar prestatia iti va fi mai bine remunerata.

Ultima decada din iunie, toata luna iulie si chiar luna august 2013 constituie un interval aglomerat, solicitant, agitat, stresant, dar care poate fi foarte productiv. Atentie insa la documente si comunicare!

Pesti 2013

Dragoste

Cu Neptun in Pesti, te afli intr-o etapa a vietii care iti subliniaza predispozitia lirica. Tot ce creeaza emotie – poezia, arta, frumosul – vibreaza pe o coarda sensibila a inimii, te impresioneaza, te cheama mai aproape.

Pe aceasta sensibilitate crescuta, sentimentele infloresc mai usor. Inclini catre un romantism idealist, vaporos, fara contururi precise, care celebreaza inainte de orice ideea iubirii in sine, un romantism care tresare la orice sugestie de basm sau mister. Ai o disponibilitate afectiva gata sa se daruiasca la primul cantec de sirena, iar iubirea ti se poate strecura in suflet oricand…

Acest lucru se poate intampla, de exemplu, in februarie, martie si prima parte a lui aprilie 2013, cand stapanul casei cuplului Pestilor, Mercur, se afla chiar in Pesti si cand Neptun este vizitat pe rand de Marte, Soare si Venus.

In inima acestui interval, perioada 26 februarie-12 martie 2013 este de exceptie: in Pesti se afla romanticul Neptun, Marte, planeta dorintei, Venus, planeta iubirii, Mercur, stapanul casei cuplului Pestilor si Soarele, care lumineaza puternic toata aceasta configuratie, cu semnificatii deosebite pentru viata ta relationala. Iar asta este doar avanpremiera.

Pe 26 iunie 2013, Jupiter, Marele Benefic si stapanul traditional al Pestilor, intra in casa iubirii si a sexualitatii Pestilor, unde va sta un an intreg. Energiilor diafane ale sufletului li se alatura energiile pline de vigoare ale trupului. Feromonii si adrenalina intra in frenezie, iar instinctul erotic erupe triumfal. Poate sa inceapa balul!

Balul incepe inca din iunie 2013, deschis de intrarea lui Mercur si a lui Venus in casa dragostei Pestilor, apoi atinge punctul de fierbere in iulie 2013, cand in zona apare Marte, urmat mai tarziu de Soare, si continua pana in decembrie 2013, intretinut de tranzitele planetelor prin casa cuplului Pestilor.

Cariera

Fundalul este creat de planetele lente, care au aceeasi amplasare timp de mai multi ani: Pluto, care focalizeaza ambitii si energii in zona proiectelor, a colectivitatilor (auditoriu, public, asociatii, fundatii, cluburi, partide etc.), a sustinatorilor si a protectorilor; Neptun, care inclina catre creativitate, exprimarea talentelor si a chemarilor launtrice; Uranus, care insufleteste sectorul financiar, cautand noi metode/surse de castig si initiind experiente legate de bani, unele profitabile, altele care te surprind neplacut.

De data recenta (luna octombrie a anului trecut) este trecerea lui Saturn din Balanta in Scorpion. Pe de-o parte, aceasta mutare a lui Saturn ridica niste restrictii financiare, iar pe de alta, te invita in urmatorii ani (pana in septembrie 2015) la o reevaluare a scarii de valori si a filosofiei de viata, la o aprofundare a cunoasterii superioare (studii, cercetari, specializari, cultura, spiritualitate) si a relatiilor cu strainatatea si cu persoanele aflate la distanta. Este vorba de o abordare matura, de durata, care vizeaza subiecte complicate si cere un efort, dar care se poate dovedi fecunda, mai ales in partea a doua a anului 2013.

Jupiter, stapanul casei carierei Pestilor, favorizeaza in prima parte a anului 2013 activitatile intelectuale, comunicarea si deplasarile. Iti aduce oportunitati legate de sedii si proprietati, iar, la nevoie, sustinere din partea familiei.

In partea a doua a anului 2013, Jupiter te ajuta sa-ti pui in valoare creativitatea si aptitudinile, sa profiti de conjuncturi care te plaseaza intr-o lumina avantajoasa. Te poate indemna sa explorezi, sa experimentezi, sa cauti noi deschideri profesionale.

Februarie, martie si aprilie 2013 sunt perioade active, de initiativa, inclusiv financiara.

Iunie 2013 reliefeaza ambitiile si mobilizeaza fortele catre scopuri precise.

Septembrie si prima parte din octombrie 2013 sunt aglomerate, stresante, dar profitabile.

A doua parte a lunii noiembrie si toata luna decembrie 2013 anima colaborarile si parteneriatele.

 Preluare de pe site-ul http://eastrolog.ro

Horoscop 2012

decembrie 18, 2011

Pentru ca se apropie anul 2012 si multi dintre voi sunteti curiosi sa aflati previziunile, iata mai jos cateva idei despre cariera si dragoste preluate de pe site-ul eastrolog.ro:

Berbec 2012

Pana in octombrie 2012 domneste aceeasi nota sobra, inflexibila, pe care Saturn, aflat in casa cuplului, incearca sa ti-o impuna de vreo doi ani.

Privesti relatia prin prisma echitatii, a rigorii si a increderii. Daca partenerul nu respecta aceste cerinte, tinzi sa-l sanctionezi sau sa-l indepartezi. Este posibil si reversul: celalalt sa fie exigent, rigid ori rece. Se mai poate ca partenerul sa aiba probleme sau cuplul sa fie supus unor incercari dinafara.

Unii Berbeci pot cimenta acum oficial o legatura mai veche, iar in viata Berbecilor singuri pot intra persoane prudente si intelepte.

Sunt putine sanse sa apara o pasiune aprinsa, iar daca apare, e marcata de o diferenta de varsta, de piedici sau dificultati, reprezinta o proba sau determina o alegere.

Intre 8 februarie si 5 martie 2012, Venus in Berbec iti aduce sansa in dragoste sau in casnicie prin sporirea puterii de seductie, a senzualitatii, a receptivitatii si a dorintei de armonie.

Intre 3 aprilie si 7 august 2012, Venus face o escala prelungita in Gemeni. Ca urmare, comunicarea si drumurile au un impact decisiv asupra relatiei si te poti implica, impreuna cu perechea, intr-un demers intelectual comun.

Prudenta intre 15 mai si 27 iunie 2012! Venus va fi retrograda, asa ca ai grija ce vorbe crezi, ce promiti sau ce indiscretii comiti.

Marte iti dinamizeaza relatiile intre 3 iulie si 23 august 2012, fie in sens pasional, fie conflictual. Cauta sa eviti disputele si sa-ti atragi perechea intr-o actiune energica, cu scop constructiv.

Prudenta in toata luna august 2012! Conjunctia Marte-Saturn ar putea avea efecte dure.

Pe 5 octombrie 2012 Saturn paraseste, in sfarsit, casa cuplului Berbecilor, iar ultimul trimestru din 2012 va fi caracterizat de un climat relational vizibil mai relaxat.

Cat timp sta Uranus in zodia ta (pana in 2018), trebuie sa te reinventezi continuu, atat in plan personal, cat si profesional. Uranus vrea schimbare si innoire si este bine sa le initiezi tu asa cum iti convine, ca sa n-o faca el intr-o maniera bulversanta.

Anul 2012 incepe cam turbulent: Marte, aflat in casa muncii din noiembrie 2011, va fi retrograd intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012, rastimp in care tot ce reprezinta el va fi perturbat, hiperexcitat sau, dimpotriva, inhibat: initiativa, dinamism, spirit competitiv, ambitie si curaj.

Fiindca Marte este stapanul zodiei tale, efectele se pot manifesta in orice domeniu al vietii. In ceea ce priveste munca, pot interveni presiuni, provocari, urgente, momente critice, alterari ale randamentului, blocaje, ba chiar accidente sau conflicte.

Nu este indicat sa achizitionezi echipamente de lucru sau mijloace de transport in perioada in care Marte este retrograd (24 ianuarie – 15 aprilie 2012). Ai grija de tine, fiindca perioada poate aduce chiar agitatie pe teme medicale!

Din aprilie, cand Marte isi reia mersul direct, pana pe 3 iulie 2012, cand paraseste casa muncii, climatul profesional este alert si productiv.

O alta perioada profesionala de varf se intinde de la jumatatea lui noiembrie pana la finele anului 2012: determinare, dorinta de a-ti demonstra valoarea si de a-ti fauri succesul prin forte proprii.

Incepand din aprilie 2012, cu exceptia unei perioade impredictibile de la jumatatea lunii mai pana la sfarsitul lui iunie, sunt favorizate preocuparile intelectuale, drumurile, comunicarea, negocierile si schimburile de orice natura, inclusiv comerciale.

Financiar, prima jumatate a anului 2012 promite abundenta si prosperitate, iar a doua jumatate se situeaza in limite normale.

Lunile septembrie si noiembrie 2012 pot aduce in prim-plan investitiile, ideile de afaceri, preocuparile pentru resurse care vin din parteneriate, prin terti sau din directii colaterale (burse, sponsorizari, fonduri nerambursabile, mosteniri s.a.).

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/berbec-2012-cariera.php

Horoscop Taur 2012:

Prima parte a anului 2012 aduce o crestere spectaculoasa a apetitului sexual si o pofta nebuna pentru flirt si aventuri amoroase.

Aceasta stare de avant dragastos se poate sa fi debutat inca din luna noiembrie a anului precedent si se va perpetua pana la inceputul lunii iulie 2012, sustinuta de Jupiter, aflat in Taur, si de Marte, aflat in casa iubirii si sexualitatii.

Dogoarea pasiunii te poate cuprinde in orice moment, pana intr-atat incat sa te faca sa-ti risti siguranta si sa comiti acte nebunesti, la care altadata abia daca ai fi cutezat sa te gandesti.

Aceasta prima jumatate a anului 2012 iti poate lasa in memorie amintiri fabuloase, dar contine un interval de risc, intre 24 ianuarie si 14 aprilie 2012, cand situatia poate scapa de sub control, iar imprudenta erotica se poate solda cu scandaluri, boli cu transmitere sexuala, sarcini nedorite sau alte neplaceri. Luna martie 2012 te poate duce in paradis, dar iti poate croi si cararea spre infern.

Prima parte a anului 2012 dinamizeaza tot ce este legat de statutul de parinte, dar intervalul de risc mentionat (24 ianuarie – 14 aprilie 2012) poate aduce griji sau suparari legate de copii si pericol de avort sau complicatii la nastere.

Un alt interval pasional cuprinde ultima saptamana din august si toata luna septembrie 2012. Bine echilibrat, acest interval poate fi sexy si plin de satisfactii; daca este trait egoist, subiectiv si nediplomat, poate aduce situatii tensionate.

Pe 5 octombrie 2012, exigentul Saturn isi face intrarea in casa cuplului, unde va ramane pana in 2015. Saturn iti va cere sa intelegi ce astepti de la o relatie, ce vrei de la celalalt si ce doreste celalalt de la tine. Te va incerca, iti va cere sa decizi, sa alegi. Primele evenimente semnificative pot surveni chiar in noiembrie-decembrie 2012.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/taur-2012-dragoste.php

2012 este un an prosper, favorabil carierei si finantelor.

Jupiter ramane alaturi de tine in prima parte a anului, insuflandu-ti incredere si dorinta de expansiune. Ai energie si autoritate, te centrezi mai bine asupra obiectivelor, interesul ti se indreapta spre proiecte ample si indraznete.

Strainatatea si strainii iti sunt favorabile in 2012 si se poate sa calatoresti de placere sau in interes profesional. Orizontul cultural si intelectual se largeste, este perioada potrivita sa purcezi la desavarsirea studiilor (masterat, doctorat, specializari etc.).

Un interval mai dificil pentru profesie se anunta in iulie si august 2012, cand este posibil sa apara si probleme de sanatate.

In 2012 Venus va sta neobisnuit de mult in casa banilor: intre 3 aprilie si 7 august. Este o perioada in care banii vin usor prin colaborari, casatorie, relatii benefice sau ocupatii legate de frumusete, arta, lux, divertisment.

Prezenta lui Venus in casa banilor poate genera si cheltuieli marite pentru diverse capricii si placeri, eventuale pierderi din cauze sentimentale sau complicatii relationale din motive financiare, mai ales intre 15 mai si 27 iunie 2012, cand Venus va fi retrograda.

In iunie 2012 intra si Jupiter in casa banilor, pentru un an de zile, timp in care vei avea sansa in afaceri si castiguri confortabile. Luna iulie 2012 se anunta a fi cu deosebire o luna banoasa.

Cu Jupiter in casa banilor, poti castiga din relatiile cu bancile, afaceri cu strainii, posturi publice, activitati culturale sau demersuri legale.

Totusi, in 2012, chiar daca veniturile cresc, este putin probabil sa faci economii, fiindca tendinta este mai degraba spre initiative si gesturi generoase.

Octombrie si prima parte a lui noiembrie 2012 stimuleaza mult initiativa financiara, dar pot indemna la lipsa de masura si actiuni riscante.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/taur-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Gemeni:

Bine conturata, sfera relatiilor poate deveni teatrul unor evenimente semnificative in 2012.

Dupa un prim trimestru relativ banal, monotonia si blocajul (sau cumintenia!) cu care te-a capatuit Saturn, aflat in casa iubirii si erotismului de vreo doi ani, vor fi, in sfarsit, invinse.

Venus intra in zodia Gemenilor pe 3 aprilie 2012 si-ti va sta alaturi pana pe 7 august. Este o sedere neobisnuit de lunga (si destul de rara: ultimele doua tranzite similare s-au produs in 1996 si 2004), care polarizeaza atentia asupra atributiilor venusiene: dragoste, casatorie, cooperare, socializare, dar si farmec, senzualitate, eleganta, inclinatii catre arta, lux si valori estetice.

Tranzitul lui Venus in Gemeni are o incarcatura emotionala deosebita, putand aduce delicii sau drame (atentie intre 15 mai si 27 iunie 2012!) si un mare potential de indragostire, reintalnire, reinnodare a legaturilor.

In iunie 2012 intra in Gemeni si Jupiter, Marele Benefic, promitandu-ti un an de succes si satisfactii pe mai toate planurile, pe cel amoros mai ales prin cresterea pasiunii si amplificarea elanului sexual.

Luna iunie 2012, care te onoreaza simultan cu tranzitul lui Jupiter si al lui Venus, poate fi una dintre cele mai fericite din ultimii ani. Acum poti indrazni aproape orice, fiindca nimic nu ti se va refuza si toate iti vor merge dupa voia inimii.

Sub obladuirea lui Jupiter, restul anului 2012 se arata entuziast si plin de sansa, cu o exceptie: luna august, in care pot aparea necazuri in dragoste, eventual legate de sexualitate, sarcina sau copii.

O anume prudenta reclama si luna octombrie 2012 si prima parte a lui noiembrie, cand ai o mare pornire spre inflacarare si aventura, dar risti sa pierzi masura, atragand astfel situatii critice

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/gemeni-2012-dragoste.php

Pana in iulie 2012, Marte pune reflectorul pe casa, familie, proprietati si bunuri de patrimoniu, iar daca ai un business, pe sediul acestuia.

Activitatile impulsionate sunt in domeniul imobiliarelor, agriculturii, resurselor naturale, bunurilor de larg consum. Corelat cu acestea, prima parte a intervalului (pana la jumatatea lui aprilie 2012) poate sa aduca agitatie, stres, incurcaturi.

Intre 24 ianuarie si 14 aprilie 2012 nu este recomandat sa demarezi nimic important in domeniile enumerate mai sus, fiindca risti ca initiativele respective sa se soldeze cu multe batai de cap. Poti accelera insa ulterior, mai ales intre 15 aprilie si 15 mai 2012.

Lunile aprilie, mai si iunie 2012 reliefeaza colaborarile si parteneriatele si-ti pot aduce oportunitati prin relatiile personale.

Marea veste buna a anului 2012 este ca pe 11 iunie intra in zodia ta Jupiter, Marele Benefic. Un an de zile, cat va sta in Gemeni, iti va asigura doze masive de optimism, energie si incredere, te va indemna sa te extinzi, sa indraznesti, sa te avanti.

Cu Jupiter alaturi vei calatori, vei avea acces la studii, cultura si spiritualitate, iti vei exersa autoritatea, initiativa si spiritul de organizare. Si vei avea norocul de a te afla in locul potrivit, la momentul potrivit, pentru gasi calea spre succes si prosperitate.

Jupiter aduce de obicei belsug, iar daca se va intampla, totusi, sa n-o faca, iti va asigura macar resursele necesare pentru a face fata oricarei situatii.

Ce ar mai fi de retinut: lunile iulie si august 2012 sunt luni marcate de negocieri, drumuri, informare si comunicare (prudenta intre 15 iulie si 8 august 2012!). Luna septembrie 2012 aduce multa munca, aglomerare si presiune. In octombrie si in prima parte din noiembrie 2012 trebuie sa iti evaluezi atent riscurile, mai ales in demersurile juridice sau parteneriale.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/gemeni-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Rac:

In linii mari, in anul 2012 evoluezi cam in aceiasi parametri ca in anul precedent.

Pluto ramane in casa cuplului – intens, dar exigent, concentrat, dar predispus la frustrare, dornic sa faca transformari de fond in viata ta relationala sau in viziunea ta asupra relatiilor, eventual punandu-te in fata unor situatii inexorabile, asupra carora nu ai nicio putere de a interveni.

Stapanul casei cuplului, Saturn, ramane in Balanta pana in octombrie 2012, concentrat asupra caminului si proprietatilor sau asupra relatiei cu parintii si influentei acesteia asupra cuplului (si invers).

In prima jumatate a anului 2012 exista un pronuntat impact al drumurilor, al intereselor intelectuale si al comunicarii asupra relatiei: se poate sa calatoresti in scop amoros sau sa scrii despre cuplu sau sa te implici impreuna cu perechea intr-un demers intelectual sau altceva care se inscrie in parametrii enuntati.

Intervalul 24 ianuarie – 14 aprilie 2012 trebuie abordat cu precautie fiindca, sub influenta lui Marte retrograd, comunicarea este perturbata, discutiile putand degenera rapid in dezacorduri sau chiar in dispute aprinse, iar drumurile pot fi marcate de ghinioane si incurcaturi.

Nu este exclus ca la sfarsitul primaverii si inceputul verii 2012 sa acumulezi unele dezamagiri sau insatisfactii, care sa te faca sa te inchizi emotional, sa lupti impotriva unei dependente afective sau sa te refugiezi intr-o iubire secreta, interzisa ori prea putin recomandabila.

Sfarsitul verii si inceputul toamnei 2012 aduc o revigorare a romantismului si a sexualitatii, o disponibilitate amoroasa marita care te poate atrage intr-o noua poveste de dragoste, sau macar intr-o escapada sau un flirt.

Dupa o perioada mai acuta (23 august – 7 octombrie 2012) marcata de trecerea lui Marte prin casa iubirii si erotismului, stapanul casei cuplului, Saturn, intra in octombrie 2012 in Scorpion, dand noi dimensiuni acestui interes erotic crescut, pe care-l va face sa se prelungeasca pana in 2015.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/rac-2012-dragoste.php

Cu Uranus in casa carierei, pana in 2018 se pot produce oricand schimbari privind obiectivele profesionale, pozitia sociala, renumele. Uranus iti electrizeaza ambitiile, te impulsioneaza sa improspatezi peisajul, sa progresezi, sa stralucesti prin tot ceea ce ai unic, surprinzator, inspirat si inovator.

Informarea, studiile, munca de creatie intelectuala, comunicarea si drumurile sunt cele mai la indemana instrumente pentru a opera up-grade-urile dorite in prima jumatate a anului 2012, cand, in plus, te poti bizui si pe sprijinul unor persoane importante in indeplinirea proiectelor tale.

Prima jumatate a anului 212 va fi o perioada activa, cu multa initiativa, in care ai forta si disponibilitatea de a face tot felul de demersuri. Poate ca nu intotdeauna lucrurile vor merge ca unse, insa poti pune multe la punct acum.

Ai grija, insa, intre 24 ianuarie si 14 aprilie 2012, fiindca este un interval delicat, cu risc de dispute, accidente (condu cu prudenta!), sau complicatii legate de negocieri, intelegeri, acte. In aceasta perioada nu este recomandat sa-ti cumperi masina (poti avea neplaceri ulterioare legate de ea) si e bine sa eviti sa faci tranzactii mari sau sa semnezi documente importante. Daca este musai, analizeaza atent termenii si cere ajutor calificat!

Vara anului 2012 aduce succes, dar poate fi insotita de un stres legat de familie, locuinta, bunuri imobiliare sau de patrimoniu.

Toamna (octombrie-noiembrie 2012) se caracterizeaza printr-un mare volum de munca, un ritm de lucru alert si provocari care cer decizie rapida, curaj si energie. Acum este posibil sa apara unele initiative de innoire in cariera.

In fine, anul 2012 se incheie intr-un climat de cooperare, pe fundalul caruia pot aparea noi colaborari si contracte.

Financiar, te avantajeaza mai mult perioada de vara si sfarsitul anului 2012.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/rac-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Leu:

O veste care ar trebui sa te bucure este ca pe 3 februarie 2012 Neptun pleaca definitiv din casa cuplului, pe care a perturbat-o in mod mai mult sau mai putin subtil timp de 14 ani (din 1998).

Dispare o parte din romantism, dar dispare si tendinta de a te autoiluziona, de te atasa de cine nu iti este potrivit, de a te complace in situatii confuze sau de a suporta alaturi de tine pe cineva duplicitar. Luciditatea preia fraiele.

Daca nu s-a intamplat nimic interesant in plan relational in anii din urma, incepand cu februarie 2012 nu mai exista nicio bariera in calea actiunii!

Comunicarea ramane piesa de rezistenta in bunul mers al relatiei de dragoste sau in casnicie pana in octombrie 2012, iar calatoriile sau preocuparile intelectuale pot sa consolideze legaturile deja existente sau sa incurajeze aparitia unei noi relatii, daca esti single.

Intervalul aprilie-iulie 2012 favorizeaza in mod deosebit socializarea si initiativele de grup, care creeaza, la randul lor, un climat propice infiriparii sau infloririi relatiilor.

In iunie 2012, Jupiter, guvernatorul casei iubirii si a sexualitatii Leilor, intra in Gemeni, sporind curiozitatea pentru diferite aspecte ale erotismului si aducand, pentru un an de zile, o mai mare deschidere catre flirt si aventura.

Sub semnul conjunctiei dintre Marte si guvernatorul casei cuplului, luna august 2012 promite sa fie torida si pasionala, dar comporta deopotriva un risc de disensiuni nascute din incapatanare, irascibilitate, nerabdare sau egocentrism.

Septembrie 2012 te aseaza sub mantia lui Venus, care iti aduce farmec, putere de seductie, senzualitate si noroc in dragoste.

Marte starneste din nou tendintele pasionale in octombrie si prima parte a lui noiembrie 2012, perioada remarcandu-se printr-un libido accentuat si o pronuntata pornire spre cuceriri amoroase.

Perioada dintre Craciunul 2012 si Revelionul 2013 sta cam sub aceleasi tendinte.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/leu-2012-dragoste.php

Ai perspective frumoase in 2012.

Anumite tendinte s-au profilat inca de anul trecut. In iunie 2011 a intrat in casa carierei Jupiter, Marele Benefic, iar tranzitul lui de un an (pana in iunie 2012) cere expansiune, viziuni ample, teluri inalte si creeaza oportunitati pentru atingerea lor.

Tranzitul lui Jupiter prin casa carierei indreptateste sperante de evidentiere, prestigiu, imbunatatirea pozitiei, succes. Poate da forma unor ambitii pe care Pluto, aflat in casa muncii, le nutreste inca din 2008-2009.

Pluto va continua sa caute perfectiunea, sa opereze transformari de esenta in modul in care te raportezi la munca, in ambientul sau metodele de lucru, astfel incat sa raspunda nevoilor tale autentice. Totodata, Pluto va cauta sa acceada la putere, la cat mai multa putere, prin munca si profesionalism.

Din noiembrie 2011, Marte a intrat in casa banilor, in care va sta pana in iulie 2012. Prin urmare, valorile materiale te motiveaza, aloci multa energie si initiativa afacerilor si actiunilor menite sa genereze o crestere a veniturilor.

Iata cum ocuparea tuturor celor trei case vocationale de catre planete puternice si active creeaza un curent special pentru cariera in primele 6-7 luni ale anului 2012, luni in care focalizarea asupra intereselor profesionale si financiare poate fi rasplatita prin realizari deosebite.

Atentie, insa, cum iti gestionezi finantele intre 24 ianuarie si 14 aprilie 2012, fiindca graba si riscul pot antrena pierderi sau mari batai de cap mai tarziu. In aceasta perioada nu este recomandabil sa faci credite ori achizitii importante sau sa initiezi afaceri de amploare si, mai ales, nu este momentul sa risti.

Incepand din iunie 2012, sunt favorizate proiectele de grup si activitatile legate de asociatii, fundatii, cluburi, poate chiar partide politice. Popularitatea este in crestere, te bucuri de simpatie, iar la nevoie, de sustinere si protectie.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/leu-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Fecioara:

Intrarea lui Neptun in casa cuplului Fecioarei, pe 3 februarie 2012, marcheaza debutul unei perioade de 14 ani in care idealismul va incerca frecvent sa-ti infranga luciditatea.

Neptun este un mare romantic, dar poate fi si un maestru al situatiilor confuze, ciudate sau echivoce, al autoiluzionarii si, uneori, al neintrebuintarii. Neptun te poate face sa te indragostesti de persoane nepotrivite, inaccesibile, alunecoase ori lipsite de simt practic, sa nimeresti in conjuncturi dubioase, sa traiesti dezamagiri sau perioade de vid sentimental, in care nu reusesti sa legi o relatie.

Pentru a te feri de necazuri, pastreaza-ti simtul critic si intreaba-te mereu daca ceea ce vezi este real sau daca nu cumva este o perceptie falsa, care reflecta doar aspiratiile tale.

In prima partea a anului 2012, sederea indelungata a lui Marte in zodia Fecioarei (pana pe 3 iulie 2012) iti da multa energie fizica si sexuala, dorinte vii si porniri cuceritoare. Inciti, provoci si abia astepti incitarile si provocarile.

Marte poate fi insa si pripit, nabadaios sau agresiv, dand nastere unor situatii turbulente. Retrogradarea lui Marte intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012 determina o perioada riscanta, in care ar fi de dorit sa gandesti de doua ori inainte de a vorbi sau a actiona.

Din aprilie pana in august 2012, Venus, aflata in casa carierei si a renumelui, te atrage catre persoane care au pozitie ori faima, sau iti impleteste cumva interesele sentimentale cu cele profesionale.

In lunile mai si iunie 2012 ai grija, insa, de propria ta reputatie si vezi sa nu ajungi cumva vedeta vreunui incident amoros.

Cariera si relatiile continua sa se impleteasca si in restul anului 2012, de data asta prin bunavointa lui Jupiter si intr-un mod care-ti poate fi benefic.

Lunile noiembrie si decembrie 2012 au un mare potential pasional.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/fecioara-2012-dragoste.php

Te asteapta un an 2012 foarte activ profesional.

Intrat in noiembrie in Fecioara, Marte trebuie sa-ti fi dat un impuls inca din 2011 si te va tine in priza pana in iulie 2012. Marte iti imprima nevoia sa initiezi, sa actionezi, sa razbati sau sa lupti, iti da energie si curaj, iti stimuleaza ambitia, abilitatile de lider, spiritul de decizie.

Pentru a valorifica aceste atribute, ai nevoie de o motivatie, un scop, o miza. Altfel, energia martiana isi poate gasi debuseul in actiuni prost coordonate, nascatoare de conflicte, accidente, incidente.

Atentie mai ales intre 24 ianuarie si 15 aprilie, cand ai nevoie de calm si prudenta si nu este recomandabil sa incepi ceva nou, sa-ti cumperi masina, unelte sau utilaje, sa intri in altercatii, sa practici sporturi periculoase, sa conduci riscant etc.

Peste acest fundal dinamic, in perioada aprilie-iunie 2012 tranzitul lui Venus aduce un curent favorabil in cariera (mai ales prin relatii sau femei influente) si poate face ca parcursul profesional sa fie influentat de colaborari sau de sentimente.

Profesia este aducatoare de profit si satisfactii. In iunie 2012, Jupiter intra si el in casa carierei, iar sansele de succes capata alte dimensiuni si se prelungesc pana in vara lui 2013.

Marele Benefic te ajuta sa te ridici social, sa obtii autoritate, prestigiu si onoruri. Favorizeaza proiectele de anvergura, ocupatiile care au legatura cu strainatatea, turismul sau multinationalele, cu administratia, cu mediile culturale, universitare sau legislative.

Reusita vine prin sprijinul unor personaje importante. Iunie si iulie 2012 sunt luni aducatoare de satisfactii.

Financiar, in august 2012 sunt posibile unele complicatii. In octombrie 2012, Saturn iese din casa banilor, unde a stat 3 ani, iar situatia materiala se relaxeaza.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/fecioara-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Balanta:

Nota de baza a anului 2012 o da Uranus, care electrizeaza casa cuplului Balantei pana in 2018, anuntand modificari de peisaj, intamplari neobisnuite, atractii subite sau posibile schimbari in viata partenerului/partenerei.

In acest cadru, este cu atat mai dificil de prognozat ce efecte va avea sederea prelungita (11 noiembrie 2011 – 3 iulie 2012) a guvernatorului casei cuplului, Marte, in casa a douasprezecea. Aceasta casa a douasprezecea poate fi un palat de clestar de pe fundul marii sau un imobil cu destinatie suspecta, un turn de fildes sau o temnita. Sau o casa cu jaluzelele lasate, o casa a secretelor si a izolarii, in care putina lume stie ce se intampla.

Asadar, in prima jumatate a anului 2012 este foarte mica probabilitatea sa te poti bucura de dragoste din plin, la lumina zilei. In cel mai bun caz, poti trai o iubire tainica sau clandestina, iar in cel mai rau caz ar putea fi vorba de frustrari sau probleme emotionale, de singuratate afectiva, deziluzii sau renuntari.

Venus poate indulci oarecum situatia in februarie 2012, dar te face sa constientizezi o data in plus cat de mare nevoie ai de dragoste, de o viata in doi.

In perioada aprilie-august 2012, tot prin grija lui Venus, dragostea sau mariajul sunt legate cumva de distanta si calatorii sau pot avea tangenta cu spiritualitatea, cultura, studiul.

Viata de cuplu devine mai reliefata, mai dinamica sau chiar mai pasionala in iulie-august 2012, datorita trecerii lui Marte prin zodia Balantei. Ai sex-appeal, impulsul erotic este mai puternic, te anima dorinta de a cuceri, raspunzi prompt la stimuli.

Noiembrie 2012 este o luna promitatoare, care-ti aduce un plus de farmec si de sansa.

Decembrie 2012 se termina intr-o atmosfera fierbinte, care promite sa se propage si in ianuarie 2013.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/balanta-2012-dragoste.php

Fiindca Marte este cel responsabil cu initiativa si actiunea, postura lui delicata din primele sase luni ale anului 2012 s-ar putea repercuta si asupra ariei profesionale.

Astfel, se poate sa te implici in activitati retrase, obscure sau secrete, sa ai de-a face cu inamici nedeclarati sau cu atacuri subversive, sa ai dificultati legate de o colaborare, sa nu ai suficienta energie sau, mai rau, sa apara probleme medicale care sa-ti blocheze activitatile pentru un timp.

Protejeaza-te cat poti si evita riscurile intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012!

In mod imbucurator, aceste peripetii nu-ti afecteaza bugetul. Situatia financiara este prospera, gratie marinimiei lui Jupiter, fiind propice afacerilor si permitand obtinerea unor venituri suplimentare ori din surse adiacente (altele decat cele obisnuite).

Spiritul de actiune iti revine in forta in iulie si august 2012, cand poti recupera eventualele ramaneri in urma. Tot in aceasta perioada este posibil sa ai de infruntat o problema fie profesionala, fie personala, dar cu impact si asupra vietii profesionale (mai ales in august 2012 si mai ales daca te-ai nascut in a doua parte a zodiei, adica dupa 5 octombrie).

In iunie 2012 Jupiter trece in alta casa, indreptandu-si favorurile, timp de un an, catre perfectionarea studiilor, specializari, cercetare, cultura si sprijinind, in esenta, orice activitate care foloseste intelectul superior, gandirea abstracta, speculativa si creativa.

Calatoriile, munca in strainatate sau relatiile de lucru la distanta se arata profitabile, deschizatoare de noi orizonturi.

In octombrie 2012, intervine marea usurare: scapi de prezenta lui Saturn in Balanta, care te-a pus la incercare de multe ori incepand din toamna lui 2009, facand ca lucrurile sa mearga mai greu sau mai incet, sa necesite mai mult efort si mai multa insistenta.

De-acum, drumul catre succes este liber!

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/balanta-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Scorpion:

In prima parte a anului 2012 te bucuri inca de prezenta lui Jupiter in casa cuplului. Actiunea lui binefacatoare ar trebui sa se traduca prin iubiri impartasite, afectiune si concordie, partener/partenera care exercita asupra ta o actiune protectoare sau alaturi de care poti sa descoperi noi orizonturi: fizic, emotional, cultural, spiritual.

Jupiter poate sa atraga noi relatii sau sa te elibereze dintr-o relatie limitativa. Actiunea lui benefica poate fi insa diminuata de alte influente.

O astfel de influenta este cea a lui Venus, planeta iubirii, care in perioada aprilie-august 2012 ocupa o pozitie generatoare de frustrari sau de stres emotional, adversa unei vieti sentimentale satisfacatoare. Efectele neplacute ar putea fi mai vizibile din a doua jumatate a lunii mai 2012 pana la finele lunii iunie.

A doua influenta posibil nociva este cea a lui Neptun, care in februarie 2012 intra in casa iubirii si a sexualitatii, unde ramane pana in 2025. In acesti ani este de asteptat ca relatiile sentimentale sa capete o nota romantica, idealista, spirituala si, din pacate, platonica.

Neptun vede cu ochi buni cautarea afinitatilor sufletesti, dar nu si implinirea necesitatilor trupesti. Rar permite aparitia unei iubiri fericite, si doar daca e caracterizata de o nota spirituala, ezoterica, initiatoare, misterioasa si confidentiala. In rest, exista riscul de a-ti face iluzii si de a trai mai multe deceptii consecutive, de a te implica in relatii dubioase, ambigue, complicate, marcate de tradari, infidelitati, dezamagiri.

Asadar, profita de prima parte a anului 2012 (si mai ales de luna martie!), asupra careia Jupiter are, totusi, o influenta benefica! Bucura-te de tot ce-ti ofera, cu atat mai mult cu cat, in octombrie 2012, in zodia ta va intra Saturn cel sobru si rece, adversar al desfatarii si al lipsei de griji.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/scorpion-2012-dragoste.php

Cu Uranus in casa muncii, in 2012 ai energie si tragere de inima, tinzi catre progres si nu pierzi nicio ocazie de a-ti innoi metodele de lucru, de a te moderniza, de a progresa. Cum Uranus este o planeta a schimbarii, e bine sa-ti pastrezi flexibilitatea si sa fii mereu gata pentru altceva mai interesant, mai palpitant.

In 2012, Pluto te ajuta in munca intelectuala, calcule, analize si investigatii; iti ascute intuitia si simtul psihologic – doua arme foarte eficiente in procesele de negociere si interactiune cu ceilalti.

Si fiindca a venit vorba de ceilalti: prima parte a anului 2012 este prin excelenta potrivita muncii de echipa, indiferent ca este vorba de parteneriate sau de implicarea in proiecte colective.

In prima jumatate a anului 2012, Jupiter in casa relatiilor iti aduce noroc in asocieri si colaborari, te pune in legatura cu oameni influenti, care iti deschid usi si te incurajeaza sa te dezvolti, iti inlesneste contactele sociale, face sa te bucuri de simpatie, iti asigura o clientela bogata.

Marte ramane pana in iulie 2012 in Fecioara, stimuland energic casa initiativelor de grup. Este vremea implicarii alaturi de mai multi oameni in actiuni care servesc unor teluri sau interese comune, vremea contactelor cu asociatii, fundatii, ONG-uri, societati profesionale, cluburi sau chiar partide politice. In aceste structuri organizate, manate de aceleasi imbolduri, joci un rol de lider, esti persoana care se agita, lupta, intervine.

Chiar ai nevoie de un scop constructiv pentru care sa te zbati, fiindca altfel este posibil sa ai probleme in grupul respectiv, mai ales intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012.

Financiar, se intrevede o ameliorare in partea a doua a anului 2012, cand Jupiter te ajuta in afaceri si investitii, aduce bani din colaborari suplimentare, cadouri, mosteniri, sponsorizari.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/scorpion-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Sagetator:

N-ai cum sa te plictisesti in 2012, care, din punct de vedere sentimental-sexual-matrimonial, este de departe cel mai activ an din ultimul deceniu.

In primul rand, Uranus invigoreaza puternic casa iubirii si a erotismului, unde, pana in 2018, promite sa aduca mereu ceva nou, original, provocator si, daca se poate, pe neasteptate sau in circumstante iesite din comun.

Persoanele care te atrag trebuie sa se remarce prin ceva special si cel mai adesea sunt de tipul independent si nonconformist.

Uranus incurajeaza experimentele sexuale, prefera uniunile libere, fara obligatii si aduce povesti de dragoste de neuitat, dar care rareori dureaza.

Peste acest trend de lunga durata se suprapun alte doua, la fel de incitante.

Primul este dat de planeta Venus, care ocupa casa cuplului intre 3 aprilie si 7 august 2012, perioada in care dragostea, casatoria, prietenia si relatiile sociale sunt bine evidentiate si marcate de evenimente semnificative.

Este o perioada in care ai o mare disponibilitate afectiva, atragi, daruiesti, oferi, simti nevoia sa te oglindesti in privirile celuilalt iar majoritatea actiunilor si deciziilor tale sunt influentate de sentimente sau de partener/partenera. Sagetile lui Eros te pot nimeri oricand.

Unele incurcaturi se pot ivi intre 15 mai si 27 iunie 2012, intervalul in care Venus este retrograda.

Pe 11 iunie 2012 intra in casa cuplului Jupiter, Marele Benefic si guvernatorul zodiei tale. Lucrurile devin mai serioase, fiindca Jupiter ofera o sansa mai constanta si mai ampla, are planuri mai mari si prezideaza asupra unor evenimente mai importante. Se deschide astfel un an de impliniri relationale, care iti va aduce probabil ceea ce ai nevoie, in functie de situatia in care te afli: o noua iubire, inflorirea relatiei existente, o oficializare sau o eliberare.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/sagetator-2012-dragoste.php

Anul 2012 nu este activ doar in plan relational, ci si profesional.

Cu Marte in casa carierei, se poate sa fi aparut inca din luna noiembrie a anului trecut semnele unei mobilizari energice. Marte inseamna ambitie si decizie, initiativa si actiune, este planeta celor care au ceva de dovedit si sunt perfect capabili sa-si croiasca un drum in viata.

Asadar, pana in iulie 2012 ai posibilitatea sa-ti demonstrezi valoarea. Ceea ce ai de facut pentru a atinge succesul este sa iti fixezi obiectivul, sa-ti construiesti strategia, iar apoi sa pornesti la atac si sa nu te lasi pana nu cuceresti reduta.

Ai sanse mari de reusita, mai ales ca te sprijina si Jupiter, aflat pana in iunie 2012 in casa serviciului si responsabilitatilor. Te poti baza pe el, fiindca iti furnizeaza o inepuizabila putere de munca si oportunitati de expansiune. Acum te poti remarca, poti urca ierarhic, poti gasi un job mai avantajos, un al doilea job sau pur si simplu un job, daca nu ai inca.

Munca iti este apreciata si recompensata cum se cuvine si ai ocazia sa-ti exersezi talentul organizatoric si administrativ.

In concluzie, prima parte a anului 2012 are un mare potential profesional, care trebuie neaparat valorificat. Totusi, nu risca si fereste-te sa incepi lucruri noi intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012, cat timp Marte este retrograd!

Partea a doua a anului 2012 se remarca prin sansa pe care o ai in colaborari, asocieri si contracte, prin aparitia in viata ta a unor persoane care te consiliaza bine sau te ajuta sa te dezvolti. Este tot efectul lui Jupiter, care actioneaza in alt registru. Si care, in plus, iti aduce castig de cauza in competitii, conflicte si procese.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/sagetator-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Capricorn:

Cu Jupiter in casa romantismului si a senzualitatii, prima parte a anului 2012 este foarte ofertanta. Increderea in propria capacitate de seductie este mare, iar pornirile erotice sunt suficient de navalnice ca sa-ti infranga retinerile.

Te afli intr-una din rarele perioade din viata in care indraznesti sa te avanti pe teren necunoscut fara a te intreba ce s-ar putea intampla daca pierzi controlul situatiei.

Mai mult: aventura iti face cu ochiul si simti nevoia sa depasesti anumite bariere in exprimarea sentimentelor si a sexualitatii, sa explorezi noi frontiere. Ocaziile de-a o face nu lipsesc, iar partenerii/partenerele care-ti ies in cale sunt genul potrivit pentru asa ceva: impetuos, optimist, pasionat, aventuros. In plus, par sa fie persoane oneste si bine situate social.

Fiindca atat Jupiter cat si casa pe care o strabate au si o semnificatie legata de copii, o sarcina survenita in aceasta perioada nu ar fi chiar surprinzatoare.

Luna martie 2012, cand Venus i se alatura lui Jupiter in casa senzualitatii Capricornului, se anunta cu deosebire norocoasa.

Pe 3 aprilie 2012 Venus intra in casa muncii, unde sta pana pe 7 august. In acest interval se poate sa apara o conexiune intre relatia de cuplu si munca: responsabilitati comune, o poveste de dragoste care se naste in mediul in care iti desfasori activitatea etc. Mai este posibil ca dragostea sa aiba legatura cu “uniforma profesionala” (mediul medical, militar s.a.).

Pe 7 august 2012 Venus intra in casa cuplului si urmeaza inca o luna favorabila iubirii si mariajului (pana pe 6 septembrie).

Dupa o perioada relativ banala, in care iti mai tragi sufletul, in a doua parte a lui noiembrie 2012 atmosfera devine incandescenta, iar pasiunea ramane in prim plan pana spre Sarbatori

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/capricorn-2012-dragoste.php

Dupa o mai lunga perioada de efort insuficient recompensat si dupa felurite alte frustrari, situatia profesionala se amelioreaza treptat, iar succesul incepe sa mijeasca la orizont.

In prima parte a anului 2012 Marte impulsioneaza studiile, specializarile, calatoriile, contactele la distanta si activitatile legate de turism, import-export, educatie, cultura, legislatie si cercetare.

Jupiter te ajuta in directia creativitatii, reprezentarii, promovarii imaginii sau a propriilor productii si iti ofera sansa de a putea specula anumite circumstante favorabile, inclusiv de natura financiara (profita mai ales de luna martie 2012!).

Cea mai la obiect este Venus, care, din aprilie pana in august 2012, se cantoneaza chiar in casa muncii. Cu Venus in casa muncii, atmosfera de lucru devine relaxata, sarcinile pe care le ai de indeplinit sunt mai usoare sau iti fac mai multa placere, ai prilejul sa-ti pui in valoare talentele si farmecul personal, iar bunele relatii te pot ajuta sa accezi la o pozitie mai convenabila si nu este exclus sa beneficiezi de sprijinul cuiva care te iubeste.

Ai grija, insa, fiindca daca amesteci excesiv placerile cu munca sau daca scazi prea mult ritmul, se poate sa ai incurcaturi in partea a doua a lunii mai si in iunie!

Pe 11 iunie 2012 se petrece un fapt important: Jupiter, Marele Benefic, intra in casa muncii, hotarat sa-ti imbunatateasca vizibil situatia in urmatoarele douasprezece luni. Creste puterea de munca, lucrezi cu entuziasm, prestatiile tale sunt bine remunerate, castigi stima superiorilor, avansezi, te dezvolti. Poti gasi un job mai bun sau un al doilea job. Ai noroc si satisfactii in ceea ce intreprinzi.

In fine, in octombrie 2012 pleaca si Saturn din casa carierei, dupa trei ani in care ti-a dat multe batai de cap.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/capricorn-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Varsator:

Un an memorabil! 2012 are un atat de mare potential romantic, incat ar fi greu sa nu te alegi cu vreo poveste de dragoste de pe urma lui.

Iubirea in sine, libera de orice fel de obligatii, iubirea de dragul iubirii, este la mai mare pret decat angajamentele serioase, pe termen lung. Asta nu inseamna ca o iubire infiripata acum nu s-ar putea transforma intr-o relatie de durata. Inseamna doar ca in 2012 ai nevoie de fiori romantici, de fluturi in stomac, de adrenalina si de… foarte mult sex! Vinovate de aceasta activare amoroasa sunt tranzitele prin casa a cincea.

Anul 2012 debuteaza intr-o atmosfera pragmatica, cu preocupari indreptate spre camin, familie si bani. Climatul romantic incepe sa se instaleze din aprilie 2012, odata cu intrarea lui Venus in amintita casa a cincea.

Deschiderea sentimentala creste, senzualitatea se accentueaza, apare pofta de cochetarie si flirt, sexul opus devine foarte constient de prezenta ta, prilejurile de distractie se inmultesc si, o data cu ele, circumstantele care faciliteaza infiriparea unor idile.

Este posibil ca retrogradarea lui Venus sa-ti incurce putin socotelile intre 15 mai si 27 iunie 2012, dar intervalul cu pricina iti poate prilejui deopotriva reintalnirea cu o fosta iubire sau reluarea unei initiative amoroase care fusese abandonata sau intrerupta din cine stie ce motiv.

Si, de parca nu ar fi fost destul, pe 11 iunie 2012 intra si Jupiter in casa dragostei si a erotismului. Impulsul sexual creste exponential, sentimentele devin mai impetuoase, apare o mare deschidere catre aventuri galante. Iar aceasta situatie se perpetueaza pana in iunie 2013.

In final, ar mai fi de retinut ca 2012 stimuleaza fertilitatea si aduce, in general, realizari legate de copii.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/varsator-2012-dragoste.php

Prima parte a anului 2012 aduce o preocupare pentru investitii, proprietati imobiliare si bunuri de patrimoniu, dar si o agitatie financiara ce poate fi legata de afaceri, credite, recuperari, mosteniri, sponsorizari, fonduri nerambursabile si orice alt gen de finante care nu reprezinta veniturile obisnuite.

Este necesar sa fii foarte prudent(a) intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012. Fiindca Marte este retrograd intr-una dintre casele banilor, initiativele financiare de acum se pot solda cu mari incurcaturi in viitor.

Incepand din 3 aprilie 2012, intri intr-o lunga perioada de excelenta exprimare creativa, in care iti poti valorifica magistral talentele.

In tot restul anului 2012, Venus si, mai apoi, Jupiter lucreaza de zor pentru a te pune intr-o lumina avantajoasa, pentru a te ajuta sa-ti promovezi brandul si produsele. In afara de activitatile de creatie si reprezentare, mai poti avea succes in educatie, advertising, industria de lux si divertisment, sport, jocuri, hobby si, in mare, cam tot ce tine de copii, placeri si ocuparea timpului liber.

In alta ordine de idei, 2012 este un an care, gratie lui Uranus, stimuleaza energic preocuparile intelectuale, deplasarile, scrisul, oratoria, comunicarea sub toate formele, initiativele originale, inovatia si demersurile innoitoare.

Impreuna cu anul precedent, 2012 se constituie intr-o perioada in care ar trebui sa se produca anumite mutatii in modul tau de a gandi, un upgrade, o iesire din sabloanele perimate.

Din octombrie 2012, cariera intra intr-o etapa noua, marcata de responsabilitati suplimentare, conditii restrictive, posibil chiar diverse frane si obstacole. Este o perioada in care poti insa construi solid, daca investesti timp, rabdare si perseverenta.

In plan financiar, incepand din februarie 2012, multi ani de aici inainte va trebui sa-ti gestionezi banii onest, riguros si legal, altfel riscand sa dai de mari necazuri.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/varsator-2012-cariera.php

Horoscop 2012 Pesti:

Evenimentul anului 2012 este intrarea lui Neptun in Pesti, pe 3 februarie. Importanta tranzitului este data de durata sa: Neptun va ramane in zodia ta pana in 2025!

Tranzitul lui Neptun in Pesti iti va accentua calitati innascute precum romantismul, sentimentalismul, capacitatea de daruire si de contopire cu fiinta iubita, empatia, farmecul invaluitor, magnetismul misterios si fascinant. Dar poate in acelasi timp sa-ti activeze slabiciuni precum tendinta de a te autoiluziona atribuind celuilalt calitati sau simtaminte inexistente, de a dezvolta atasamente nerecomandate sau nepotrivite, de a confunda iubirea cu mila, ramanand langa cineva doar fiindca are nevoie de tine, de a te implica in mai multe relatii simultan, de a te complace in situatii confuze sau echivoce.

Multi ani de-acum inainte va trebui sa faci eforturi suplimentare pentru a analiza relatiile si partenerii, in mod lucid si obiectiv, pentru a avea certitudinea ca vezi realitatea si nu ceea ce vrei tu sa vezi.

In 2012 Marte iti influenteaza viata relationala pe tot parcursul primelor sase luni. Marte este o planeta dinamica si arzatoare, care iti poate aduce multa pasiune in viata, care incita la cucerire, la o abordare franca si directa. Este un factor de mare exteriorizare a entuziasmului amoros, dar si de comitere a unor imprudente. Poti gresi din nerabdare, lipsa de diplomatie sau incapatanare, sau se poate sa atragi parteneri pripiti, dominanti sau agresivi.

Exista un risc de conflict sau despartire, mai pregnant intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012. Acesta poate fi neutralizat prin implicarea impreuna cu perechea intr-un proiect comun care cere energie, forta, decizie.

Iunie, iulie si august 2012 sunt luni cu potential erotic crescut, iar septembrie si octombrie sunt luni de intelegere si cooperare

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/pesti-2012-dragoste.php

Sederea lui Neptun in Pesti nu-ti influenteaza doar viata sentimentala, ci si parcursul profesional. Neptun te poate ajuta sa atingi succesul prin exprimarea emotiilor, a talentului si a creativitatii, gratie unor idei geniale, prin initiative vaste, prin trusturi sau firme de anvergura, prin ocupatii legate de mister sau ezoterism, prin profesii care au de-a face cu imaginea si colectivitatile, prin publicitate si puneri in scena iscusite.

Cu Neptun alaturi, captezi atentia, iti prezinti ideile intr-un mod seducator, convingi. Va trebui insa sa te feresti sa intri in combinatii dubioase, imorale sau ilegale, sa te pazesti de escroci si de fraude, de proiecte sau promisiuni prea amagitoare, de orice conjunctura care te-ar putea compromite. Necazurile pot veni din prea multa credulitate, abateri morale, lipsa de rigoare, de metoda si de organizare.

In 2012 colaborarile au o partitura ampla, mai ales in prima jumatate a anului. Ai nevoie de o munca energica de echipa, de parteneri plini de initiativa si te implici trup si suflet in demersurile comune.

Totusi, exista riscul unor disensiuni si chiar a ruperii unei colaborari sau a unui contract, mai ales intre 24 ianuarie si 15 aprilie 2012. In aceasta perioada, de altfel, nici nu este prea recomandabil sa incepi vreo colaborare sau sa semnezi vreun contract partenerial.

Prima parte a anului 2012 este favorabila si demersurilor intelectuale, oratorice sau literare, calculelor, negocierilor, probelor, examenelor, interviurilor.

Investitiile imobiliare si initiativele legate de casa si patrimoniu sunt binevenite incepand din aprilie 2012, dar cu un mic avertisment de prudenta intre 15 mai si 27 iunie.

Anul 2012 iti aduce castiguri bune, dar trebuie sa nu te hazardezi, iar din octombrie 2012 apare o usurare financiara sau se ridica un blocaj care pana acum te-a impiedicat sa accezi la anumite resurse adiacente.

http://www.eastrolog.ro/horoscop-2012/pesti-2012-cariera.php

Horoscop noiembrie 2011

noiembrie 7, 2011

Dragii mei,

Aveti mai jos previziunile astrologice pentru luna noiembrie, asa cum ati solicitat:

Berbec: Primele zile din noiembrie pot fi marcate pentru tine de incurcaturi financiare. Planurile se dau usor peste cap si nu prea mai poti conta pe o anumita suma din cauza ca trebuie sa faci o realocare a fondurilor.

Pana pe 11 iti vin idei importante legate de ceea ce ai de facut pe mai departe. Se activeaza o componenta foarte importanta: strainatatea. Multe idei au legaturia cu viata de dincolo de granite sau cu oameni care locuiesc sau vin de acolo. Esti mai receptiv la noi curente si mentalitati, de aceea poti sa-ti modifici mai usor viziunea asupra unor lucruri. Altfel spus, iti poti deschide mintea spre noi orizonturi. Atentie maxima la sectorul romantic si la gradul de agresivitate pe care-l pui in relatia cu copiii sau cu partenerul de viata.

Din 12 noiembrie, Marte in Fecioara pregateste terenul pentru actiuni profesionale de amploare. Ai putere de munca si tragere de inima, asa ca te poti mobiliza sa obtii rezultate si sa faci bani frumosi. Iti poti imbunatati pozitia, ai ocazia de a schimba ceva in grupul de lucru sau poate chiar grupul cu totul. Tie-o tot asa pana pe 22, timp in care ai parte si de sustinere si favoruri de la oameni pe care ii cam subestimai.

Din 23, retrogradarea lui Mercur in Sagetator te intoarce la idei si conceptii de viata mai vechi.

 

Taur
Luna noiembrie incepe furtunos la nivelul vietii de cuplu. Parteneriatele de orice fel au de trecut testul sinceritatii. Pe undeva, lucrurile nu merg, sunt adevaruri care raman ascunse, ba mai grav, unele dintre ele a fost deformate intentionat. E foarte bine sa fii constient ca exista oameni are vor sa profite de tine sub o masca binevoitoare. Apoi, pana pe11, parca situatia se razbuna si trag banii altora la tine. Accesezi mai usor fonduri sau imprumuturi, castigi simpatia oamenilor cu care vii in contact. Tensionata ramane situatia la nivelul relatiilor, iar de data asta e vorba de relatia de dragoste sau de cea cu copiii.

Dupa data de 11, intrarea lui Marte in Fecioara vine pentru tine ca o binecuvantare. Te umpli de vitalitate, speranta si chef de viata.

Ai impresia ca poti trece peste orice si iei decizii mult mai usor. In plus, norocul iti face cu ochiul si iti pune o mana a lui Dumnezeu acolo unde te durea mai tare. Afimarea de sine devine un pivot al vietii tale si iti va fi foarte greu sa nu iesi in fata. Impulsul tau natural pentru multe luni de zile inainte va fi sa te exprimi, sa arati ce poti, sa demonstrezi de ce esti in stare.

Intri intr-o perioada de cizelare, asa ca nu e exclus sa treci pe la o forma de scolarizare, macar pe la niste seminarii sau cursuri de aprofundare.

Din 23, retrogradarea lui Mercur atrage atentia asupra unor rate si credite. Poate iti pui problema sa scapi de niste obligatii financiare fata de banci sau institutii financiare. Mai greu cu imprumuturile pe care vrei sa le faci, fie dosarul se blocheaza, fie suma acordata este mai mica.

 

Gemeni
Usor-usor, planetele se muta vizavi de zodia ta si te forteaza sa reglezi conturile cu ceilalti. Inceputul de luna este insa tensionat la locul de munca. Unele proiecte pot ajunge intr-o fundatura. In cazul altora, nu ei parte de raspunsuri sigure, te simti blocat si nu mai stii cum sa actionezi.

Nu ezita sa te arunci in proiecte noi, pentru ca ele iti pot deschide perspective foarte frumose si imbucuratoare de viitor!

Din 12 noiembrie, intrarea lui Marte in Fecioara te determina sa preiei fraiele in maini acasa. Te preocupa foarte mult problema locuintei, a amenajarii spatiului de locuit, a patrimoniului. Devii nu mai avar, ci mai dornic sa oferi siguranta si confort familiei tale. Te pui pe renovari, pe achizitii, poate pe facut un credit, in orice caz familia ta va vedea in urmatoarele luni de zile o fata a ta extrem de hotarata si de perseverenta in aceasta directie.

Din 23 noiembrie, retrogradarea lui Mercur aduce in prim-plan discutii mai vechi cu partenerul de viata sau cu asociatii ori colaboratorii. Nu este exclus sa fii contactat de iubiri mai vechi sau de oameni cu care ai mai colaborat.

 

Rac
Primele zile din noimbrie vin cu niste nemultumiri la adresa partenerului de viata sau a copiilor. La mijloc sunt niste inginerii financiare cu care nu poti fi de acord. Te poti simti inselat, tradat pentru ca ti se ascund anumite lucruri sau chiar bani. Poti fi mintit cu zambetul pe buze, fara ca tu sa-ti dai macar seama. De aceea, cu greu poti face diferenta intre ce este serios si neserios, intre adevar si minciuna.

Din 11 lucrurile se indulcesc pentru toata lumea, deci nici tie nu-ti va fi rau. Marte in Fecioara iti aliniaza niste proiecte in directia dorita de tine. Ai succes la negocieri si tranzactii, la schimburi de bunuri si de informatii, asa ca vei fi mai totdeauna pe plus.

Totul depinde de abilitatea cu care stii sa pui problema si sa fortezi mana norocului. Ai puterea sa pui piciorul in prag in ceea ce priveste relatia cu partenerul de viata sau cu un colaborator.

Din 23, retrogradarea lui Mercur in Sagetator vine cu restante la locul de munca. Exista un aspect de revenire care iti lasa impresia ca te intorci in timp si ca functionezi ca acum cateva luni sau cativa ani. De revenit e posibil sa revina si unele afectiuni medicale, asa ca fii atent la viroze si menajeaza-ti ficatul. Se poate pune problema fortata (de o motivatie medicala) a unor cure de detoxifiere a organismului.

 

Leu
In primele zile ale lunii ai talentul riscant de a intra in conflicte. In jurul tau se pot forma doua tabere, intr-una fiind partenerul de viata, in cealalta restul familiei, eventual parintii. Tu esti prins cumva la mijloc intr-o serie de neintelegeri care, propriu-zis, nici nu-ti apartin.

Dupa 11 noiembrie, devii aproape obsedat de castig. Unde te uiti cu ochii, te orientezi dupa ce ai putea sa apuci, sa-l faci sa devina al tau. Iti creste simtul proprietatii si dorinta de a acumula. E posibil sa vezi viata la un nivel mult mai pracic, mai concret si sa nu prestezi efort decat daca esti recompensat.

Pe de o parte, e bine sa reusesti sa iti gestionezi foarte bine timpul si sa selectezi ceea ce iti duce maximum de profit in minimum de timp. Pe de alta parte, nu uita sa fii generos si sa impartasesti cu ceilalti roadele muncii tale!

Din 23, retrogradarea lui Mercur in Sagetator readuce in prim-plan discutii mai vechi cu persoana iubita si cu copiii.

 

Fecioara
Pana pe data de 11, starile tale de dispozitie sunt fluctuante, cu inclinatie spre o devitalizare generala si aplecari melancolice.

De pe 11 incolo, Marte poposeste mult si bine in semnul tau. Asa ca iti da un curaj pe care nu l-ai avut de mult. S-ar putea sa te simti in stare de orice si chiar asa sa stea lucrurile. Soseste pentru tine vremea initiativei si a vitejiei. Cam e timpul sa iti iei soarta in propriile maini, fara sa mai astepti nimic de la altii.

Pana pe 22 cam ai energie sa misti lucrurile in orice directie vrei tu. Pe de o parte, studiile, concursurile de dosare sau examenele se dovedesc a fi surse de bucurie si de reusita. De asemenea, se imbunatatesc relatiile cu persoanele aflate in strainatate sau la distanta. Poate planifici excursii si calatorii. Pe de alta parte, in relatia de cuplu si in cea cu copiii se transforma ceva. Probabil e nevoie sa iti impui punctul de vedere si sa fii foarte ferm daca vrei sa reinstaurezi lucrurile pe linia cea dreapta.

Dupa 23, cu Mercur retrograd in Sagetator esti direct vizat, el fiind guvernatorul tau. Intoarcerea la origini este o directie de manifestare a acestui tranzit. Probabil simti nevoia sa revii la parinti, la locurile copilariei sau la obiceiuri mai vechi. Un aer retro ar putea sa domneasca si peste gusturile tale in materie de redecorare.

Balanta
Tu esti la inceputul acestei luni o sursa de uimire pentru ceilalti. Iar din 11 incolo, cu Marte in Fecioara, sa te tii bine! Ti se activeaza o serie de complexe odata cu trecerea lui Marte in Fecioara. Unul dintre ele si cel mai periculos pare a fi cel de vinovatie. S-ar putea sa te acuzi pentru ceva ce n-ai facut cum trebuia, de aceea e posibil sa simti nevoia sa compensezi.

Devii mult mai atent cu nevoile celorlalti, dar si mai expus sa le preiei starile negative. Ai tendinta de a acumula furia, asa ca nu-ti reprima sentimentele negative pana la extrem! Sparge farfurii, fa sport, dar nu iti refula tensiunea nervoasa pe oamenii apropiati!

Cel mai mare castig al tau pentru multe luni de acum inainte este starea de compasiune pe care o resimti fata de oameni si tendinta de a le sari in ajutor. Daca asa stau lucrurile, atunci primul lucru de facut este sa fii bun cu tine, sa nu te judeci prea aspru si sa nu te condamni.

Din 23, retrogradarea lui Mercur iti da planurile peste cap. Discutiile se rastalmacesc, drumurile se amana, intelegerile se dau peste cap. Undeva pleci si in alta parte ajungi, fie ca e vorba de drumuri, fie de directia in care o apuca conversatiile. Totusi, e o perioada buna sa definitivezi contracte care treneaza si sa inchei capitole deschise mai de mult care vizeaza relatia cu fratii, surorile, vecinii sau rudele apropiate.

 

Scorpion
Pana pe 11, cu Marte inca in Leu si Soarele in continuare in zodia ta, principala ta preocupare este implicarea in viata celorlalti. Tot ce faci ii vizeaza pe ei sau binele lor, din punctul tau de vedere.

Tu isi asumi rolul de factor de echilibru, incercand sa faci ordine acolo unde domneste haosul. Ar trebui sa stii dinainte ca ai putine sanse de reusita si ca rezultatul nu depinde exclusiv de tine. De aceea, ca sa obtii ceea ce vrei, important este sa ai rabdare si sa nu fortezi lucrurile.

Lasa-i pe ceilalti sa vina la tine si nu te duce tu cu forta spre ei. E contraproductiv sa generezi tu schimbari, cel mai intelept este sa te adaptezi din mers la modul in care lucrurile se misca deja.

Dupa 11, Marte intra in Fecioara si te pune pe fapte inca si mai mari. Numai ca, de data asta, esti dispus sa lasi in urma tot ce a fost si sa te concentrezi pe ceea ce va fi de acum inainte. Si chiar ai forta si sustinerea de a implementa proiecte cu reale sanse de reusita in timp. Dumnezeu iti trimite acum si oamenii potriviti cu care sa faci echipa. Cresc sansele de a extinde o colaborare la nivel profesional chiar cu jumatatea ta.

Din 23, cu Mercur retrograd in casa banilor, sa te astepti sa dai bani acolo unde ai ezitat pana acum. Pur si simplu nu prea mai poti sa te abtii de la cheltuieli, mai ales ca nu tu ai niste nevoi speciale, ci oamenii dragi.

Practic, daca esti pus in situatia de a face investitii, ele se fac mai mult in contul altora. Numai ca, pentru a avea rezultat si tu, secretul e tocmai sa cedezi controlul si sa dai mana libera oamenilor pe care ii sprijini. De asemenea, ai putea reveni la surse mai vechi de venit. Poate ai avut un talent sau o colaborare pe care le-ai blocat, iar acum se intorc niste oportunitati de a suplimenta fondurile Nu le rata!

 

Sagetator
La tine se pune in prima parte a lunii problema imaginii personale. Te intereseaza foarte mult modul in care esti receptat si conteaza sa fii la cel mai inalt nivel al tau.

Mercur si Venus ajung in zodia ta si te ajuta sa te exprimi convingator si sa fii in forma. Probabil te ia pe sus o dorinta de a interveni la nivel estetic pentru a imbunatati ceva. Esti deschis la terapie prin shopping, la tratamente cosmetice, la programari la salonul de coafura etc. Modul in care arati determina felul in care te simti, asa ca nu iti neglija tinuta!

De data aceasta, frumusetea, asa cum o percepi tu, vine dinspre exterior si se reflecta in starea de spirit. Ai grija de aspectul tau!

Pana pe 11, in paralel cu preocuparea fata de propria persoana, te intriga niste afirmatii sau decizii ale altora. Nu poti interveni, asa ca mirarea este singura ta reactie posibila. Important este sa-l lasi pe fiecare sa se manifeste si sa nici nu-ti doresti sa cauti vreo explicatie.

Cineva se retrage dintr-o combinatie la care esti si tu partas, dintr-un contract, ai parte de fuga, indecizie din partea celorlalti si de incapacitatea unora de a-si duce mai departe angajamentele fata de tine. Ia totul ca pe o lectie si incearca sa vezi unde anume ai comis chiar tu o eroare.

Dupa 11, Marte ajunge in zona imaginii publice si a carierei, deci iti creste apetitul pentru progres social. Aceasta va fi motivatia principala a tuturor actiunilor tale multe luni de acum inainte: ascensiunea sociala si profesionala. Vestea buna este ca ai noroc, ti se creeaza culoare de afirmare, insa cu o conditie: sa indraznesti! E timpul actiunilor decisive, in forta. Daca vrei sa schimbi sau sa realizezi ceva, ia fraiele in maini!

In acelasi timp, incepe o etapa marcata de dispute cu superiorii sau cu autoritatile Statului. De aceea, ai putea avea de platit pentru orgoliu si pentru insubordonarea venita doar din incapatanare. Incearca sa nu spui “nu” si sa te opui doar din antipatie sau din reactia spontana de respingere! Analizeaza mai intai lucrurile si nu te pune prost cu cine nu trebuie!

Finalul de luna poate sa iti aduca pierderi in favoarea persoanei iubite sau a copiilor. Fie esti nevoit sa oferi sprijin material, fie intri la cheltuiala din dorinta de a arata cat de mult valoreaza dragostea pentru tine.

 

Capricorn
Iesirea lui Marte din Leu iti taie o craca de sub picioare, dar in acelasi timp, iti da si un branci inainte. Cam te-ai obisnuit sa iti vina prea mult de la ceilalti, iar tu nici macar nu ai fost capabil sa apreciezi in intregime ce ai primit.

Iar Marte in Fecioara din 11 noiembrie te face sa iti schimbi radical niste viziuni, convingeri si credinte care nu isi mai au deloc rostul. Practic, te convingi singur ca unele cai sunt gresite si ca numai tu singur poti sa faci ceva pentru tine.

E foarte important de acum inainte, pentru mai multe luni de zile, sa inveti sa ceri ajutorul! Daca pana acum ai primit fara sa ceri si poate nici nu ai apreciat destul, de acum inainte nu-ti mai vine nimic pe gratis sau pe ochi frumosi. Trebuie sa te misti, sa schimbi ceva nu la altcineva, ci la tine!

Viata afectiva, de exemplu, se poate reorganiza, asteptarile tale se dizolva si acorzi mai mare atentie iubirii neconditionate. Nu ezita sa ceri sfat de la specialisitii din orice domeniu ai avea nevoie. Consilierii sunt necesari pentru ca tu sa iti regasesti directia buna, fie ca e vorba de medic, preot, astroog, indrumator spiritual, avocat etc.

Retrogradarea lui Mercur in zodia ta ne spune ca, dupa 23, te poti intoarce la oameni si locuri mai vechi, dar in conditii noi. Astrele intretin capacitatea ta de a ierta si de a rezolva probleme care tot te framanta.

 

Varsator
In primele 11 zile din noiembrie, ai impresia ca ti se incalca teritoriul. Ceilalti au ceva sa-ti reproseze, parca se straduiesc sa iti demonstreze ca au dreptate si cum e mai bine.

Norocul tau este ca tie acum iti intra pe o ureche si iti iese pe alta, deci ai puterea de a nu reflecta realitatea altora si de a face tot dupa cum iti dicteaza tie constiinta. Cu toate ca faci fata tensiunilor provocate de partenerul de viata, de asociati sau colaboratori, ai impresia ca se intinde coarda si ca s-a ajuns mult prea departe. Simti o unda de neseriozitate si de neimplicare care te deranjeaza la culme.

Din 11, intrarea lui Marte in Leu amplifica dorinta aceasta de impartire a zonelor de influenta. Partenerii isi revendica drepturile, cer ce li se cuvine si, uite asa, te trezesti tarat intr-o lupta surda. E bine sa stabilesti limite si sa nu te lasi atras in capcane in care cazi cine stie a cata oara.

Pe de alta parte, insa, nu lipseste sprijinul acordat de oameni care iti doresc binele. Mai mult, persoane care te iubesc, te admira si te apreciaza iti sar in ajutor.

De aceea, pe tot acest fundal greu de descris, ai parte de numerosi sustinatori pe care te poti baza. Mai mult, se deschide sezonul beneficiilor materiale. Fie vin bani de pe urma unor colaborari mai vechi, fie atragi atentia prin activitatea ta si iti formezi o clientela foarte bine inchegata. Asteapta-te si la sponsorizari, cadouri, eventual mosteniri. Poti conta pe banii altora poate chiar in vederea lansarii intr-o afacere pe cont propriu.

Din 23, retrogradarea lui Mercur te da cu un pas inapoi din niste proiecte in care te-ai aruncat cu capul inainte, E vremea sa renegociezi si sa pui alte conditii daca lucrurile nu au mers in avantajul tau. Invata sa pui piciorul in prag si fixeaza-ti obiective, dar nu incerca sa controlezi ciurcumstantele.

Daca astepti ca lucrurile sa se petreaca doar intr-un anume fel, inchizi multe usi pe care ar putea intra succesul.

 

Pesti
Pe un fond imunitar scazut, pana pe 11 noiembrie ai putea dezvolta o afectiune medicala destul de serioasa. Cauza prinicipala este de natura perofesionala, pentru ca pui la suflet mai mult decat trebuie si te lasi guvernat de stres. Nemultumirile vin de la locul de munca si au legatura cu neimplicarea unora dintre angajati, colaboratori sau colegi in munca lor.

De aceea, e posibil sa fii nevoit sa iei asupra ta problemele lor si sa acumulezi o cantitate uriasa de furie si de resentimente. Primul pas ar fi sa intelegi ca lumea nu incepe si nu se sfarseste cu tine.

Dupa 11 noiembrie, cu Marte in Fecioara se contureaza o perioada extrem de activa din punct de vedere relational.

Cam esti luat pe sus de altii si implicat in proiecte, asocieri, grupuri de interese. Ai grija mare unde nimeresti, pentru ca lucrurile nu sunt chiar asa de roz pe cat ti se prezinta in toate cazurile! Daca iti iei insa masurile de precautie necesare, poti avea sansa unor contracte si intelegeri la care de mult visai. De asemenea, sunt mari sanse sa relansezi proiecte blocate si sa faci pasi importanti in intampinarea unor aspiratii pe care le-ai tras pe dreapta.

Foarte importanta este in aceasta perioada abilitatea ta diplomatica, deoarece esti cam acidulat si gata sa te napustesti asupra celuilalt. Lasa cinismul, mai ales ca din 23 incolo retrogradarea lui Mercur in Sagetator poate aduce rastalmaciri. Fara voia ta, de la o simpla gluma sau vorba aruncata aiurea, te-ai putea trezi in ditamai circul.

Autor: Valeriu Panoiu

Preluare partiala de pe site-ul:

http://astrocafe.ro/horoscop/lunar

 

Horoscop octombrie 2011

octombrie 4, 2011

Asa cum v-am obisnuit, in urma solicitarilor voastre, am postat si de aceasta data previziunile astrale pentru luna in curs- octombrie 2011:

Berbec: Pana pe 13 octombrie, planetele din Balata iti dau imboldul necesar pentru a pune la punct relatiile. Acolo unde nu te-ai impacat la timp cu cineva sau unde nu ai spus tot ce trebuia spus la despartire, te intorci sa faci ordine. De asemenea, este perioada cea mai potrivita sa iei decizii pentru viata in doi. Te afli in plin proces de maturizare, omul de langa tine fiind agentul catalizator.

Intre 13 si 23 octombrie, planetele din Scorpion incep sa arunce opozitii spre Jupiter din Taur. Contextul astral indica o supraapreciere a fortelor proprii si a posibilitatilor materiale. Atentie maxima la proiectele in care te implici, pentru ca riscurile financiare estimate initial risca sa fie eronate. E posibil sa fii depasit de situatie, sa fii nevoit sa apelezi la imprumuturi din cauza unor fonduri insuficiente, sa creasca niste taxe ori rate, sa fii prins pe picior gresit si sa intri in atentia politiei sau autoritatilor fiscale, care sa iti aplice amenzi, sanctiuni sau penalizari.

Nu te baga in ceva ce te depaseste, pentru ca s-ar putea sa platesti scump! In plus, orice tentativa de a incalca sau a fenta legea este nerecomandata! Ai mari sanse de a fi prins! De asemenea, aventurile amoroase in afara relatiei sau chiar extraconjugale se pot dovedi fatale pentru reputatia ta.

Dupa 24, Marte in careu cu planetele din Scorpion spune ca vei avea ocazia sa iti sustii jumatatea, partenerii de afaceri sau copiii. Ei se bazeaza pe tine, mai precis, nu prea te poti baza tu pe ei. Asteapta-te sa devii motorul relatiilor, sa-i tragi pe ceilalti dupa tine si, daca e cazul sa-i scoti din bucluc.

 

In primele 13 zie ale lunii ai ocazia sa dai continuitate proiectelor profesionale incepute si neterminate. De asemenea, ai doua saptamani la dispozitie sa pui pe roate o afacere, care sa implice de preferat o colaborare, o asociere cu cineva care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu tine.

 

Tot acum, e bine sa iti faci timp de odihna, sanatatea fiind asaltata in ultima vreme si supusa la un tir continuu din cauza stresului de la locul de munca ori a indeciziei legate de drumul care ti s-ar potrivi cel mai bine. Mobilizeaza-te in cariera pana pe 13.

Pe urma, pana pe 23, relatiile intra in colimator. Devii intr-adevar mult ai sociabil, atragi in viata ta oameni de tot felul, numai ca ai tendinta de a-i idealiza. Ei ca promit marea cu sarea, numai ca fie joaca la cacealma, fie nu au puterea efectiva sa isi asume un angajament. Lipsa de seriozitate a celorlalti este de fapt reflexia temerilor si ezitarilor proprii!

Ultima saptamana din octombrie ar putea veni cu decizii radicale sau chiar brutale ce tin de viata de familie. Relatia cu sotul/sotia poate sa se desfasoare in termeni de ori… ori… . Asadar, exista un potential conflictual de care pe care. Pe de alta parte, fie ca esti sau nu casatorit, familia (insemnand in special parintii) ar putea privi cu scepticism jumatatea ta. Marul discordiei poate fi casa, patrimoniul, averea mostenita.

De data aceasta, va trebui sa faci fata presiunilor si sa inveti sa dai credit celui/celei cu care iti imparti viata.

 

Tu, care esti un cerebal si un amator de interactiuni la nivel intelectual, un cautator al oamenilor destepti, ai ocazia sa experimentezi in primele 13 zile ale lunii octombrie o perioda in care sentimentele sunt debordante. Viata afectiva este acum cea care iti conduce viata si iti aduce satisfactiile maxime.

Persoana iubita si copiii sunt sursele tale de amonie si echilibru. Esti foarte pregatit sa-ti asumi responsabilitati fata de ei, sa te implici mai mult decat pana acum, sa dai dovezi clare de maturizare si de responsabilitate. Te concentrezi pe ceea ce ii face pe ei fericiti, iar din starea lor de bine iti tragi si tu satisfactia.

Mai mult, este o perioada destul de destinsa, in care activitatile recreative ar trebui sa isi faca tot mai des locul in programul tau. Spectacolele, miscarea, joaca si jocurile reusesc sa iti incarce bateriile. De asemenea, ai putea sa iti dai seama ca o activitate pe care pana nu de mult o vedeai ca pe un simplu hobby, ar putea fi transformata intr-o profesie.

Intre 14 si 23, s-ar putea sa traiesti cu impresia ca cineva se joaca cu tine. Intri intr-un joc de “uite-l nu e”, in care primesti promisiuni care a doua zi nu mai se respecta sau ti se fac oferte care nu se mai concretizeaza. In ceea ce priveste viata profesionala, ai putea deveni victima propriilor iluzii, mai ales din caza increderii in persoane care nu se dovedesc de buna credinta. Naivitatea te lasa cu ochii in soare, asa ca nu iti face planuri mari si nu zice “hop” pana nu ai sarit parleazul.

Crede doar in ceea ce vezi cu ochii, de data aceasta scepticismul e un sfetnic bun. In ultima saptamana, iese la rampa Marte, incoltit de planetele din Scorpion. E o perioada in care nu mai poti si nici nu mai este indicat sa accepti compromisuri. Intelegerile si contractele care nu sunt respectate de ambele parti nu mai prezinta interes pentru tine.

Daca cineva nu se achita de sarcinile sale sau nu isi respecta la timp angajamentele, atunci isi pierde credibilitatea in ochii tai. Discursul tau fata de colaboratori si colegi este mult mai transant, asa ca ceilati vor trebui sa inteleaga ca nu e de joaca cu tine. Surpriza s-ar putea sa apara tocmai cand tu iti exprimi intentia de a te retrage din niste proiecte: e posibil sa ti se faca o contraoferta.

 

In primele doua saptamani ale lunii, acasa ai putea sa te simti ca intr-una din legile lui Murphy. Totul parca e prea frumos ca sa fie adevarat asa ca, cu siguranta ai scapat ceva din vedere. Totusi, ar trebui sa te concentrezi tocmai pe armonia care se poate cobori acum asupra vietii tale de familie.

Devotamentul implicarea, respectul reciproc iti asigura un confort interior. Starea ta de bine este alimentata de sustinerea parintilor si a rudelor in varsta. E o peioada excelenta sa faci achizitii, sa investesi in bunuri imobiliare sa cumperi, sa vinzi, sa redecorezi sau sa reamenajezi. Spatiul de locuit poate deveni mai frumos si mai primitor gratie viziunii tale asupra locului pe care fiecare obiect trebuie sa-l ocupe in spatiu.

Intre 14 si 23, e posibil sa faci planuri in doi care sa nu isi gaseasca ecouri.  S-ar putea sa exclami ca “n-ai cu cine” sau ca nu esti inteles. Interesele tale difera pur si simplu de cele ale partenerului si copiilor, asa ca nu incerca sa ii implici cu forta in ceva ce iti face placere doar tie. Practic, veti descoperi pasiuni divergente, centre de interes total diferite. Invata sa dai spatiu celorlati, lasa-l pe fiecare sa-si urmeze hobbyul si nu incerca sa directionezi sau sa controlezi drumul ales de partenerul de viata sau de copii.

Daca cel mic vrea lectii de pictura, nu incerca sa-i bagi tu fotbalul pe gat! Lasa-l pe fiecare sa se exprime prin ceea ce ii place! Nu trebuie sa fiti identici!

Dupa 24 octombrie, viata afectiva este zguduita de conotatii financiare: cheltuieli facute de una dintre parti insotite de reprosuri din partea celuilalt, investitii neinspirate care isi dovedesc inutilitatea etc. Componenta materiala este o bomba cu ceas in relatii, asa ca nu exagera importanta unor maruntisuri si nu “scoate ochii” jumatatii tale sau copiilor pentru “greseli” minore. E posibil sa platesti de pe urma lor, insa poate merita sa pierzi o suma de bani ca sa castigi relatia!

 

Tu stai foarte bine pana pe 13 octombrie la capitolul negocieri si tranzactii. Esti prins intr-un vartej de schmburi, dar faci fata cu brio. E clar ca ai ceva de dat mai departe – bunuri, informatii – ai de depus munca de convingere, ai de dat explicatii. Poti incheia niste intelegeri avantajoase, iti poti pune semnatura pe niste acte. Exista aceasta conotatie contractuala care te avantajeaza in prima parte a lunii.

Asteapta-te sa te deplasezi mai mult, sa fii activ din toate punctele de vedere, sa iti consumi energia fie pe drumuri, fie in contact cu oamenii. Ai succes si la examene, evaluari, certificari, testarea de orice fel te ridica la suprafata.

Intre 14 si 23 octombrie, planetele din Scorpion fac opozitii cu Jupiter din Taur. E posibil sa fii nevoit sa faci anumite sacrificii. Pentru binele familiei, nu ar fi exclus sa renunti la o parte din sarcinile profesionale sau sa-ti delegi din competente.

Dupa 24 octombrie, planetele din Scorpion il iau la rand pe Marte din zodia ta cu cuadraturile. S-ar putea sa te apuce un dor nebun de independenta. E posibil sa vrei sa nu mai stii de nimeni si de nimic, pentru a te ocupa de cea ce vei tu cu adevarat. Exista un conflict de interese intre tine si viata de familie, unde simti ca exista niste constrangeri si obligatii.

Vei dori sa te detasezi de acestea din urma si sa iti vezi de drumul tau. Faci asta indiferent de ce spun sau cred cei de acasa, mai ales parintii. Dar ca sa ai succes nu trebuie sa fugi de trecutul tau. In primul rand, ca sa mergi mai departe, e nevoie sa te impaci cu parintii si cu tot ce a existat in viata ta, sa iti ierti parintii, apoi sa te ierti pe tine.

Important e sa tragi concluziile necesare si sa iti inveti lectiile, pentru ca altfel nu vei face decat sa repeti ceea ce ai invatat de la parintii tai. Ori trebuie sa te scuturi bine tocmai acum si sa evoluezi diferit. E timpul sa iesi din niste obisnuinte care iti fac rau.

 

Tu esti plin de talente! Macar acum sa-ti dai seama, in ceasul al 13-lea, mai precis pana pe 13 octombrie! E timpul sa schimbi ceva la modul in care te vezi. Te-ai judecat destul, ti-ai facut destul rau singur, e timpul sa spui stop si sa iti vezi atuurile! Incepe sa vezi, in sfarsit, partea buna a paharului, daca vrei sa schimbi ceva in bine! Poate ai o indemanare deosebita, poate ai un har aparte in ceea ce priveste contactul cu oamenii, poate stii ceva ce altii nu stiu.

Chiar daca acest dar pe care il ai ti se pare extrem de banal, e timpul sa il identifici si sa ii dai valoare. Ar putea sa iti schimbe viata! Ar trebui sa te analizezi foarte atent si sa iti dai seama prin ce esti diferit tu de cei din jur. In aceasta diferenta sta puterea ta, pe care ar cam trebui sa ti-o exerciti. Atata timp cat prin natura activitatii tale aduci valoare in vietile oamenilor si ii completezi, le aduci ceva ce le pisea, atunci castigurile vor incepe sa curga.

Intre 14 si 23 octombrie, lucrurile se complica. Daca iti dai seama ca e cazul sa faci un viraj in orientarea ta profesionala, s-ar putea sa consideri ca nu ti-ar strica si niste cursuri sau carti. Asa ca e o perioada foarte intensa de studiu si specializare. Toate informatiile pe care le primesti au rolul de a-ti deschide ochii.

Atragi in viata ta oameni cu rol de maestri, profesori, mentori, care pot sa te calauzeasca. Pentru a avea acces la aceste cunostinte, e posibil sa corespondezi mult sau chiar sa calatoresti. Inca o data: motivatia principala este studiul si acumularea de cunostinte.

Dupa data de 24, este posibil sa resimti o serie de blocaje. Simti ca vrei ceva si ca nu poti sa realizezi. Consideri ca esti calificat, ca uite, ai facut si studii, ti-ai identificat calitatile, dar lucrurile tot nu se intampla asa cum ai vrea tu. De fapt, cel mai mare dusman al tau va fi mintea! A

i de invatat rabdarea si de acceptat ca lucrurile se intampla la timpul lor. In plus, nu ar fi exclus sa desoperi acte de sabotaj: cineva sa incerce intr-adevar sa te impiedice sa obtii o functie, o pozitie, niste avantaje. Daca se intampla asa, atunci va trebui sa ierti barbatul respectiv (despre un barbat e vorba) si sa iti insusesti lectia!

Sa te vezi pe tine procedand la fel in alte imprejurari, in care ai dorit raul aproapelui, ai fost invidios, gelos pe succesul altuia, ai barfit, ai criticat si ai judecat. Ce ai facut alta data (desigur, in cazul in care ai procedat asa), ti se intoarce. Presiunea psihica pe care o resimti ar putea chiar sa-ti dea tulburari circulatorii sau un ritm cardiac anormal.

 

Pana pe 13 octombrie, toate panzele sus! Planetele iti lumineaza primele doua saptamani ale lunii, iti sufla in panze si te duc incotro vrei tu. Poate fi pentru tine perioada cea mai eficienta din tot anul, in care lucrurile se asaza dupa cum nici tu nu ti-ai fi imaginat. Conditia este sa accepti tot ce ti se intampla, sa nu te mai lamentezi si sa te victimizezi. In momentul in care te impaci cu situatia, vei putea observa ca miracolele incep sa lucreze.

Iti trebuie mult curaj, asa ca sfatul este sa indraznesti! Preia initiativa, nu lasa pe maine ce poti face astazi si, cel mai important, nu lasa pe altul ceea ce poti face tu singur! Vremea de acum e potrivita pentru actiunile in forta, care necesita hotarare si implicare totala din partea ta. Ia taurul de coarne si fa schimbarile pe care le consideri necesare!

La fel de important este mesajul urmator: nu pleca urechea la ceilalti, care vor incerca sa te descurajeze, sa te influenteze negativ si sa iti prezinte perspectiva esecului. Ai incredere in tine si mergi drept la tinta!

Intre 14 si 23, planetele din Scorpion deseneaza opozitii cu Jupiter din Taur. Din nou ti se va intari convingerea ca de unul sngur ai cele mai mari sanse de reusita. E bine sa te bazezi pe resursele personale, pe banii castigati de tine, pe ceea ce ai pus deoparte.

Daca implici bancile, creditele, imprumuturile in proiectele tale, atunci vei obtine mai putin decat ti-ai dori si ai avea nevoie. Nu conta prea mult pe sprijinul asociatilor sau al partenerului de viata! Cam esti pe cont propriu, inclusiv din punct de vedere financiar. Nici tu sa nu dai bani cu imprumut pe incredere, pentru ca faci un sacrificiu care nu iti va fi rasplatit!

Ultima saptamana din octombrie te aduce cu picioarele pe pamant. Esti nevoit sa faci planuri realiste de viitor, sa iti dai seama unde se poate si unde nu. E posibil sa indepartezi de langa tine oameni care te dezamagesc, prieteni falsi care te-au tras pe sfoara sau au profitat de tine. Vei face sa dispara dezechilibrul din relatii: acolo unde ai dat, ai dat, fara sa primesti nimic la schimb, acolo unde ai tolerat sa fii “capusat” sau “muls” de resurse si energie, vei putea pune cruce.

 

In primele doua saptamani din octombrie, tu faci ordine in vietile altora. Nu e ceva ce iti propui, de data asta nu e vorba de orgoliu, insa lucrurile asa se intampla. Sunt oameni care au nevoie de tine, de toate varstele, fie ca e vorba de membri ai familiei, de prieteni, vecini sau colegi. Nu ai timp de viata ta, ca trebuie sa ai grija de vietile altora. P

ractic, actele de caritate si devotamentul fata de semenii tai te transforma acum daca nu neaparat intr-un bun crestin, cel putin intr-un om mai bun. E foarte importanta viziunea ta asupra lucrurilor.

Dimpotriva, daca ajuti cu placere si cu bucurie, Dumnezeu te va rasplati inzecit pe alta parte. Ai ocazia sa daruiesti, asa ca ridica-te la inaltimea provocarii pe care ti-o lanseaza acum Universul!

Dupa data de 14 si pana de 23, deja planetele incep sa-si faca loc catre zodia ta. Din ce in ce, devii mai energic, mai vorbaret, mai atent la modul in care arati si te simti. E bine sa te ocupi tot mai mult de imaginea ta si sa-ti innoiesti garderoba sau sa schimbi ceva la infatisarea fizica. Jupiter din zodia opusa avertizeaza insa asupra unor actiuni mult prea indraznete in care esti dispus sa te implici.

De aceea, sfatul este sa nu te supraestiezi, sa nu iei asupra ta mai mult decat poti duce. In aceasta perioada, deja trebuie sa-i lasi pe ceilalti sa se desprinda incetul cu incetul de tine. Dupa ce ti-ai oferit ajutorul, e cazul sa te retragi discret si sa-l lasi pe fiecare sa evolueze in ritmul sau. Mai ales, nu te da peste cap sa salvezi pe cineva dintr-o situatie, considerand ca tu ai dreptate. Unele persoane au nevoie sa se dea cu capul de sus, asa ca nu le impiedica sa isi traga singure lectiile de viata.

Dupa 24 octombrie, sunt de asteptat niste conflicte cu sefii sau cu autoritatile. La mijloc poate fi ideea de nedreptate care consideri ca ti se face. Astfel, ultima saptamana are rolul de a te invata ascultarea si smerenia! Daca esti recalcitrant si te opui superiorilor tai, cu atat mai mult vei fi lovit. Daca cineva mai sus in ierarhie decat tine este nervos, lasa-l sa-si faca numarul, nu te lasa antrenat in dispute! Va trebui de data asta sa faci ceva ce nu iti place: sa inghiti galusca, sa lasi capul in jos si sa spui “Da, sa traiti!”.

 

Pana pe 13 octombrie, viata ta o poate lua intr-o directie noua. Planetele din Balanta trimit sextile spre Nodul Nord aflat in zodia ta si lucreaza la bunul mers al lucrurilor. Poti pur si simplu sa ajungi sa faci ceva ce iti place sau sa faci cu placere ceea ce deja faci.

Resimti o stare de echilibru si de confort, simti ca o iei pe drumul cel bun. Cel mai tare te linistesc perspectivele de viitor. Unele aspiratii sunt in curs de concretizare, reusesti sa controlezi situatiile si sa atragi in viata ta oamenii de care ai nevoie. Gasesti sprijin si poti conta pe umarul altora. In special daca faci parte dintr-un grup, o asociatie sau o organizatie, prestigiul tau este in crestere, ceilalti te imping inainte si te propulseaza intr-o pozitie mult mai vizibila. Devii un fel de lider de opinie sau un purtator de cuvant, asa ca cei cu care te identifici vor fi judecati si apreciati dupa modul in care te comporti tu.

Asadar, ai o raspundere importanta. Oamenii cu care tu te afli in aceeasi barca vor fi perceputi dupa chipul si asemanarea ta.

Intre 14 si 23 octombrie, planetele din Scorpion intra in conflict cu Jupiter din Taur. Primul efect pe care il produce situatia astrala este acumularea de resentimente si de emotii negative. S-ar putea sa ti se para ca cineva are ceva cu tine, ca te spioneaza, te saboteaza, te trage inapoi. Culmea e ca s-ar putea sa ai si dreptat, iar cineva, de gen feminin, sa aiba un cui impotriva ta.

Aceste blocaje sunt de ordin profesional si pot lasa urme pe starea de sanatate: disfunctii sexuale, probleme endocrine, sensibilitate la nivelul nasului (rinite, alergii etc.).

O atentie speciala merita atentionarea legata de stilul de viata dezordonat si dezechilibrat, care in aceasta perioada iti poate da lovitura de gratie. Nu incerca sa compensezi prin nesomn, mancare, lichide si medicamente in exces o serie de nemultumiri profesionale! Iti ingreunezi metabolismul, iti incarci ficatul cu toxine si pui bila pe butuci!

In ultima saptamana a lunii, e posibil sa-ti calci pe inima si sa treci peste niste principii sau pareri preconcepute pe care le aveai, viata te invata acum ca e bine sa lasi de la tine si sa nu te pui impotriva curentului! Probabil vei trece prin niste situatii de care ai fugit toata viata. Vei experimenta ceva ce sustineai tu ca n-ai face niciodata. Numai ca, iata, de data asta ti se intampla si tie. Morala sfarsitului de luna este pentru tine: “Niciodata sa nu spui niciodata!”.

 

Pentru ca ai scapat de cuadraturile planetelor din Balanta la Pluto, primele doua saptamani din octombrie pot fi de-a dreptul spectaculoase. Ti se ofera ocazia sa iesi in fata, sa te afirmi prin ce ai tu mai bun. Inregistrezi o crestere la capitolul reputatiei, al numelui si al renumelui. Devii mult mai vizibil si esti pregatit sa iti asumi un rol social mai activ.

Progresul tau profesional vine pe fondul unei eventuale reorientari in cariera. Ceva se schimba: fie iti consolidezi pozitia si prinzi radacini acolo unde te afli deja, fie te intorci la 180 de grade si te altoiesti pe un domeniu complet nou. Iti pasa mai mult de imagnea pe care o proiectezi in exterior. Esti foarte bun in comunicare, negociere si tranzactii, asa ca ar trebui sa pui accentul pe aceste coodonate.

Intre 14 si 23 octombrie, planetele din Scorpion arunca opozitii spre Jupiter din Taur. Vei fi pus in situatia sa faci alegeri si, la nevoie, concesii. De data aceasta, va trebui sa lasi pe locul al doilea povestea de dragoste pentru a pune bazele unui viitor plin se satisfactii. Vei fi nevoit sa acorzi o mai mare importanta constructiei propriei persoane.

Partenerul si copiii vor trebui sa se multumeasca de data aceasta cu mai putin, eventual cu absenta ta fizica. Si e foarte bine sa pui spatiu intre tine si ei, sa iti vezi de ale tale si sa le fii alaturi doar pentru a impartasi cu ei succesele!

 

Octombrie este pentru tine o luna a incununarii si a laurilor, cel putin in prima ei parte. Asteapta-te la distinctii si confirmari din partea celorlalti, la diplome care ti se decerneaza, la premii care ti se inmaneaza. Te afli intr-o pozitie din care exerciti o influenta benefica asupra celorlalti.

Munca ta nu ramane nerasplatita, asa ca recunoasterea nu va intarzia sa apara. Practic, tot ceea ce reusesti acum vine ca rezultat a ceea ce esti, nu neaparat a ceea ce faci.

Te afirmi prin devotamentul tau, prin integritatea, etica si moralitatea pe care le pui in viata de zi cu zi si prin in modul in care iti faci treaba. Esti asadar creditat luna aceasta cu cele mai mari sanse sa ti se incredinteze o pozitie, o misiune, pe care numai tu o poti duce la indeplinire.

 Dupa data de 14, Jupiter din Taur face opozitii cu planetele care vin in Scorpion, Pentru tine, asta ar putea insemna un nou program de viata si de lucru. Esti nevoit sa faci schimbari pentru a intra pe un nou regim de lucru.

Fie se modifica orarul, turele, fie ajungi sa lucrezi si in weekend etc. E nevoie sa faci asemenea ajustari pentru a te putea ocupa de viata de familie. Insa, oricat te-ai stradui, ritmul va fi infernal si e aproape imposibil sa faci fata tuturor provocarilor si solicitarilor care iti vin acum din exterior.

Cariera ta inregistreaza un bum, numai ca va trebui sa faci o selectie foarte atenta a proiectelor, pentru ca vei fi cu sigurata depasit de situatie. Ca sa spui “da” la toate propunerile, ziua ta ar trebui sa aiba cel putin 30 de ore.

De pe 24 pana pe 31, Marte din Leu face careuri cu aceleasi planete din Scorpion. Devii un factor de mobilizare pentru ceilalti. Ori ca dai cu biciul, ori ca stai cu gura pe ei, tot aia e. Cert este ca iti impui conditiile asupra partenerului de viata si colaboratorilor, care n-au incotro si trebuie sa tina pasul cu tine. Parca esti bagat in priza si, mai rau, ii electrocutezi si pe ceilalti.

Fii mai bland si mai putin solicitant, nu toata lumea are energia ta! Se pare ca nu vei rezista tentatiei de a te pune cu sefii si autoritatile. Incearca sa fii cat se poate de diplomat si sa-ti depasesti impulsul de a-ti pune superiorii la punct!

 

Tu ai de infruntat in primele doua saptamani din octombrie un inamic strasnic: pasivitatea. Asta, ca sa nu zicem lenea. Pur si simplu s-ar putea sa te abandonezi intr-o stare de dolce far niente, adica sa nu prea misti mare lucru. Iti lipseste tocmai motivatia de a muta fie macar si un pai de la locul lui.

Poate fi la mijloc o lipsa de orizont sau, la fel de bine, o sustinere puternica din partea celorlalti. Ori, daca totul iti vine atat de usor sau chiar de-a gata, tu de ce sa te mai deranjezi? Pe principiul “De ce sa fac eu ceva ce poate sa faca altul pentru mine?”.

Pe de alta parte, e adevarat ca pentru tine este plin sezon de recolta. Culegi ceea ce ai semanat pana acum, ti se intorc servicii si beneficii pe care alta data le-ai facut tu altora.

Ele iti vin inapoi inzecit sub forma de cadouri, surprize, donatii, sponsorizari, mosteniri. Atragi foarte usor banii si bunurile altora. Ai putea castiga comisoane grase ori ti-ai putea spori gradul de confort material prin orice fel de venituri indirecte.

Lucrurile iau o cu totul alta intorsatura din 14 si pana pe 23. Atunci, Jupiter din Taur este provocat de planetele din Scorpion. Esti nevoit sa iesi din starea de abandon si sa te mobilizezi. Probabil vei fi nevoit a corectezi anumite lucruri pe care le-ai lasat sa-ti scarpe de sub control.

Munca de evaluare a performantei celorlalti iti da batai de cap. Devii un profesor exigent, care vaneaza greselile celorlalti si ii indreapta, ai rol de mentor, de indrumator, atat in randul colegilor, cat si in cel al prietenilor sau familiei.

S-ar putea sa renunti la niste planuri de calatorie sau la niste idei care ti se par utopice. Revii incetul cu incetul cu picioarele pe pamant si inveti sa iei lucrurile pas cu pas, fara sa te avanti.

In ultima saptamana a lunii e bine sa iti ingrijesti starea de sanatate: capul, inima si circulatia sangelui pot necesita interventii medicale. Exista chiar un potential de accident prin ranire, taiere sau lovire, asa ca atentie la manevrarea obiectelor ascutite sau contondente! In plus, stresul profesional creste alarmant, la fel si implicarea ta in profesie.

Valeriu Pănoiu

Preluare partiala de pe site-ul

http://astrocafe.ro/horoscop/lunar

Horoscop septembrie 2011

septembrie 4, 2011

Iata mai jos cateva dintre previziunile pentru luna septembrie 2011 facute de astrologul Valeriu Panoiu si preluate de pe http://astrocafe.ro :

Berbec Pentru tine, prima jumatate a lunii pare a fi cea mai potrivita pentru a face  demersuri de orice natura. Ai ocazia de a indrepta lucurile in familie, de a-ti impune punctul de vedere, de a face reparatii sau chiar achizitii de folos pentru locuinta.

Relatiile de munca decurg armonios si cresc vizibil sansele de a-ti gasi un loc de munca in caz ca il cauti. De asemenea, in plan profesional e de asteptat sa apara proiecte noi, sa ai parte de relatii mai fluente cu colegii sau cu subalternii, sa muncesti mai eficient si cu mai multa placere.

In plus, ai putea constata o ameliorare a starii de sanatate. Numai ca, daca te lasi guvernat de minte si incepi si analizezi tot ceea ce ti se intampla, s-ar putea sa ajungi la concluzia ca totul e prea frumos si ca e ceva in neregula cu asta. De aceea, dupa jumatatea lunii ti se demonstreaza ca ai dreptate!

Uranus aflat in zodia ta ia in primire planetele care poposesc in Balanta: Venus, Mercur si Soare. Si, cum Balanta inseamna pentru tine relatii si ascocieri, iti dai seama unde o sa fii zguduit destul de puternic. Ai putea trai impulsuri de necontrolat de a spune “nu” si de a respinge propunerile din partea celorlalti.

 

Taur
Venus, guvernatoarea  zodiei tale, este cam stresata luna aceasta. Prin urmare, mare parte a timpului s-ar putea sa te simti si tu la fel. Trebuie mentionat insa din start ca este vorba despre o stare autoindusa, nu de ceva ce-ti vine din exterior! Practic, tu esti cel care se lasa coplesit de ganduri, percepe realitatea in culori mai cenusii si ajunge pe alocuri sa nu mai vada portite de iesire.

Cea mai favorabila perioada este prima jumatate din septembrie. Ar trebui sa te concentrezi in primele doua saptamani pe ceea ce iti place sa faci. E un interval bun pentru a fi tu insusi si pentru a culege laude pe urma calitatilor tale. Te afirmi usor, ai o stare interioara de bine, de aceea viata afectiva este plina, armonioasa si plina de satisfactii. Aparitia unei povesti de dragoste noi sau deschiderea unui nou capitol in relatie, poate chiar printr-o sarcina, ti-ar putea rasturna intreaga viziune asupra vietii. Din punct de vedere erotic, este cea mai intensa perioada a anului.

Creativitatea ta este maxima, poti surprinde pe toata lumea cu inspiratia ta, iar creatia are si dimensiunea de “procreatie”, deci de creatie la nivel biologic.

Gemeni

Sa spunem de la inceput ca luna aceasta este destul de neutra pentru tine, cu oaze mari de oportunitati si altele mai mici de tensiuni. Agitata si confuza pare a fi perioada 1-9 septembrie, cand se contruieste opozitia dintre Mercur si Neptun. Mintea ta nu prea este limpede, nu-ti dai tu prea bine seama nici ce e cu oamenii din viata ta, nici cine ce vrea de la tine.

Urmeaza pana pe 23 o perioada plina. Familia si locuinta sunt zonele in care investesti cea mai mare parte a energiei. Fie membrii mai in varsta ai familiei au nevoie de sprijinul tau, fie esti mai mult timp acasa, alaturi de cei dragi, fie iti iei de lucru la domiciliu, fie iti faci timp pentru renovari sau reparatii. E o perioada foarte buna pentru a rezolva chestiuni ce tin de patrimoniu, pentru a-ti insusi o proprietate sau a face o achizitie de locuinta sau pentru locuinta. Spatiul unde traiesti ar putea fi altul sau ar putea arata altfel.

Dupa data de 23, anumite proiecte se pot da peste cap. Relatia cu persoana iubita si cu copiii ar putea suprta transformari destul de mari. Poate fi efectul unor schimbari pe care le-ai construit, dar pot interveni chiar si niste circumstante imprevizibile. Sunt putine sanse sa controlezi situatiile, asa ca cel mai bine este sa te adaptezi din mers. Ultimele doua zile ale lunii aduc o intarire a relatiei de cuplu si pot perfecta o colaborare sau o integrare a ta in cadrul unei echipe noi.

 

Rac
Pentru tine, luna aceasta este cu totul speciala, daca nu neobisnuit de linistita. Cel putin pana pe data de 19, cand Marte sta in zodia ta, esti plin de vitalitate, ai spor si elan, numai ca nu stii ce sa faci cu el! Practic, iti trebuie o directie, ai energie si simti nevoia sa o consumi, numai ca nu iti dai prea bine seama in ce.

Parca iesi dintr-o stare de agitatie, parca lucrurile se asaza prea bine si, prin umare, ai impresia ca e un gol in viata ta si ca nu mai stii incotro sa o iei. Parca ti s-ar fi luat obiectul muncii. Ciudat, nu? De aceea, ar fi exelent sa iti faci timp de tine cel putin in primele trei saptamani! Fa noi cunostinte, planifica-ti vizite si excursii, viziteaza oameni dragi si prieteni vechi pe care nu i-ai vazut de mult, ia-ti lumea in cap! In sfarsit ai ocazia sa simti ca si tu esti important, nu doar ceilalti care au tot felul de griji si de probleme pe care numai tu le poti rezolva! Ingrijeste-te de sanatatea ta, de imaginea ta, de felul in care arati! La sfarsitul acestei perioade, este important sa simti mai multa frumusete si incredere in fortele proprii.

Dupa data de 19, te poti concentra mai usor sa faci bani si chiar sa pui deoparte. Veniturile trag la tine si parca faci din acumulare obsesie. Ai grija! Daca strangi bani de frica a ceea ce ti-ar putea aduce ziua de maine, atunci chiar ai putea avea parte de evenimente care sa-ti confirme ca nu degeaba te-ai temut!

Dupa data de 23, ai putea avea cheltuieli in contul familiei, sub forma sprijinului financiar pe care trebuie sa il acorzi sau a unor reparatii neprevazute.

Leu
Pana pe 19 septembrie, cat Marte sta in Rac, parca nu prea te simti tu bine in pielea ta. Principalul motiv al acestei stari de disconfort este faptul ca vrei multe, astepti sa se intample evenimente, numai ca nu depinde de tine concretizarea si trebuie sa astepti dupa altii. Atunci vine intrebarea: daca tot nu poti face nimic, de ce te stresezi si nu te bucuri de ragaz pentru a te ocupa si de altceva?

Dupa data de 19, Marte ajunge in zodia ta si iti reda puterea in propriile maini. Ai mai multe ocazii sa iei decizii pe care le duci chiar tu la indeplinire, fara implicare din exterior. Ce mai, te simti din nou in elementul tau, radiezi bucurie si incredere in tine. Mai complicate sunt relatiile de colaborare si intelegerile de natura profesionala. E posibil ca un drum pe care ai mers cu cineva sa se bifurce, iar tu sa fii nevoit sa umpli un gol lasat de o persoana care avea rolul sau bine definit in viata ta.

Esti nevoit sa accepti si sa te adaptezi la situatie, eventual sa faci drumuri, sa dai telefoane, sa comunici mult, astfel incat sa reintegrezi in peisaj veriga lipsa. Stresante pot fi si relatiile cu fratii, surorile, rudele apropiate sau vecinii. De asemenea, sunt de asteptat blocaje in comunicare din pricina unor defectiuni tehnice.

Fecioara
Tu ai mai bine de trei saptamani la dispozitie sa te simti in centrul atentiei. Soarele, Venus, apoi si Mercur in zodia ta iti dau aripi. Ai o singura nevoie elementara: sa-ti stabilesti obiective clare. Conteaza sa stii ce vrei si sa treci la fapte. Sfatul este ca de fiecare data sa nu analizezi prea mult pentru ca, daca stai prea mult pe ganduri, incepi sa vezi capcanele riscurile si pericolele, sa faci scenarii negative, sa traiesti in povestea cu drobul de sare. Si, uite asa, ajungi sa ratezi startul.

E mult pana incepi ceea ce iti propui, pentru ca pe urma s-ar putea sa cosntati ca esti de neoprit. Daca ai un proiect, indiferent cat de indraznet ti s-ar parea, arunca-te si nu mai sta pe ganduri! Or sa-ti apara in cale oamenii si sansele de care ai nevoie.

Mai ales pana pe 19, este excelent sa fii activ in cadrul grupurilor din care faci parte sau chiar sa devii membrul unei asociatii sau organizatii care lupta pentru o cauza nobila. Implicarea ta in viata sociala, in binele comun, in bunul mers al societatii, poate face diferenta! Chiar daca, initial, contributia ta s-ar putea s ati se para o picatura intr-un ocean, gandeste-te ce se intampla daca se unesc mii de picaturi. Aminteste-ti de proverbul acela care spune ca “pic cu pic se face lac”. Luna aceasta da-ti seama ca esti important si ca, pe segmentul tau, poti face schimbari care sa influenteze in bine mersul lucrurilor. Fa-ti curaj sa te afirmi prin puterea exemplului, sa dai tonul si sa ii inspiri pe ceilalti!

Dupa data de 23, ai mare grija la cheltuieli! Banii vin si pleaca intr-o veselie. De fapt, nu prea poti conta pe niste venituri asteptate, ai parte ne deplaceri legate de sanctiuni (posibile amenzi care ti se aplica), asa ca grija maxima la viteza in trafic, la achitarea facturilor, a taxelor si a ratelor!

Balanta
Venus, guvernatoarea zodiei tale, nu prea este in apele ei luna aceasta, prin urmare asteapta-te sa treci si tu prin toate starile! Daca ai Tauri prin preajma, studiaza-i cu atentie ca sa te vezi pe tine, intrucat si ei sunt la fel de “afectati” luna aceasta de capriciile venusiene. La tine lucrurile clocotesc mai mult in interior si ies mai putin la suprafata in prima jumatate a lunii. Pe acest fundal interior, nemultumirile personale legate de unele relatii neimplinite sau de lipsa insuficienta a banilor se pot somatiza.

Daca ai parte de afectiuni digestive, de probleme intestinale, de neplaceri biliare, de cresteri glicemice, sa nu te intrebi de unde ti se trage! Tu singur iti provoici starea de boala prin sentimentele de insatisfactie de care te lasi coplesit. Daca nu te macini si reusesti sa te detasezi, practic esti salvat!

Numai ca, pana pe 23, in Fecioara sta Soarele, iar pana pe 25 – Mercur. Tot ceea ce faci acum poate avea un caracter ascuns, premeditat, ticluit in mintea ta. Pe de o parte, s-ar putea sa te lasi coplesit de stari depresive, de revolta impotriva a ceea ce se intampla in viata ta. Sentimentele de frustrare capata proportii cosmice, astfel incat s-ar putea chiar sa-ti faca placere sa te plangi si sa te victimizezi.

Pe de alta parte, ai putea atrage in viata ta protectori, care intervin in favoarea ta si te aduc pe sinele de pe care ai deraiat. Din punct de vedere spiritual, este cea mai potrivita perioada a anului sa te intorci la tine, sa iti expolorezi inconstientul, sa intelegi de ce ti se intampla ceea ce ti se intampla. Credinta ca totul este perfect asa cum este, ca primesti exact ceea ce meriti te poate indrepta spre concluzia ca traiesti o etapa didactica a vietii tale. Vezi ce lectii ai de invatat de la orice om si din orice experienta!

Dupa 23, desi Soarele intra in zodia ta, Uranus si Pluto primesc opozitii si cuadraturi de la planetele aflate pe segmentul tau de cer. Va trebui sa accepti conditii din partea familiei, a partenerului de viata, a colaboratorilor si asociatilor, conditii care nu prea iti convin. Dar tu nu poti fi diplomat decat daca demonstrezi in practica faptul ca esti diplomat, deci bucura-te ca iti poti pune in valoare aceasta calitate! Lasa de la tine daca vrei ca totul sa fie bine! Ultimele zile reinstaureaza un echilibru atat acasa, in viata de cuplu, cat si in parteneriatele profesionale.

 

Scorpion
Luna aceasta, mergi drept la tinta si darami obstacol dupa obstacol. S-ar putea sa nici nu-ti dai seama de usurita cu care toate se rezolva de la sine. Marte, guvernatorul zodiei tale, iti face o supriza de proportii: toata luna nu realizeaza niciun aspect disonant major! De aceea, e bine sa te intrebi de la inceputul lunii, indiferent de planurile pe care le ai: “Daca nu acum, atunci cand?”. Pe tine te afecteaza mai putin inclestarile de forte pe semnele cardinale. Tu iti vezi de treaba ta, o tii una si buna. Esti preactic setat pe atingerea obiectivelor.

Pentru asta, e nevoie sa ai scopuri foarte clare, pentru ca daca nu te organizezi, risti sa pierzi momentul. Concentreaza-ti eforturile in special in primele trei saptamani! Este previzibila o ascensiune in cariera, o crestere a stimei de care ai parte.

Statutul tau social se consolideaza, devii o piesa de baza in locul pe care il ocupi. Traiesti o perioada de asezare, de identificare cu o vocatie sau cu un rol, prilej de satisfactie personala. Atentie mare sa nu ajungi sa traiesti doar prin prisma relaizarilor exterioare (succese, performante, distinctii), pentru ca risti sa te identifici cu egoul si sa te indepartezi de nevoile adevarate ale sufletului tau. Nu neglija viata privata!

Dupa data de 19, poti conta foarte bine pe ajutorul unor persoane influente sau al prietenilor. Chiar tu provoci proiecte, esti plin de initiativa si atragi in jurul tau forte si oameni care sa corespunda intentiilor tale. In ultima saptamana, ar fi bine sa lasi lucrurile sa se intample fara sa intervii.

 

Sagetator
Tu traiesti luna aceasta revelatie dupa revelatie, la interval de o saptamana. Practic, in primele trei saptamani ale lunii schimbi registrul o data la fiecare 6-7 zile. Nu e de mirare daca ai impresia ca viata ta se desfasoara in salturi bruste, pentru ca centrul atentiei tale atarna periodic in cu totul alta parte.

Nodul Nord aflat in zodia ta iti deschide ochii in legatura cu ceea ce este in neregula in viata ta. Ai ocazia sa iti dai seama ce nu merge, ce trebuie sa schimbi, daca vrei sa te aliniezi la programul tau de viata. Numai ca aceasta aliniere nu se produce lent si pe nesimtite, ci la modul mai dur, cu impact si efecte vizibile. E nevoie sa te zgudui ca sa te trezesti si sa iei masuri.

In prima saptamana, se construieste careul Venus-Nodul Nord. In prim plan sunt relatiile care nu mai functioneaza, deciziile financiare gresite din trecut pe care ar trebui sa le ajustezi, niste restante acumulate din cauza delasarii, a comoditatii. Multe treburi nerezolvate la timpul lor vei ajunge sa le faci pe ultima suta de metri. Vei simti pe propria piele ca, daca te-ai complacut prea mult in vacanta, soseste scadenta.

In a doua saptamana, e randul Soarelui sa faca patrat cu Nodul Nord. S-ar putea sa traiesti cu impresia ca ti se pun piedici, ca sistemul are ceva cu tine, ca esti constrans si ca nu te poti manifesta dupa cum ti-ai dori. Astfel, ai putea avea sansa de a lua decizii categorice legate de cariera si se statutul tau social.

 A treia saptamana aduce careul Mercur-Nodul Nord. Te poti trezi in mijlocul unor neintelegeri. Gura ta “pacatoasa” te poate baga in bucluc, de aceea s-ar putea sa inveti sa spui ceea ce trebuie atunci cand trebuie, pastrand limitele discretiei. Daca incalci regula confidentialitatii, mai mult ca sigur vei deteriora raporturi personale si profesionale.

Ultima saptamana aduce o bulversare a planurilor de viitor. E posibil sa ai impresia ca mergi pe nisipuri miscatoare. Nici prietenii si protectorii tai nu mai sunt ce au fost odata. E un timp bun sa renunti la relatii de dependenta, sa contezi mai mult pe tine si mai putin pe altii! Ultimele doua zile pot aduce un sentiment de stabilitate si o mai mare incredere in viitor.

 

Capricorn
Prima jumatate a lunii pare a fi excelenta pentru tine. Mai precis, se poate spune ca va fi exact dupa cum vrei tu sa fie. Beneficiezi de liber arbitru in ceea ce priveste convingerile si principiile tale de viata. Cu alte cuvinte, ceea ce crezi ti se confirma instant. Vei putea observa o viteza fantastica de materializare a gandurilor tale. Daca te plasezi la polul pozitiv al situatiei, vei vedea ca realitatea reflecta atitudinea ta pozitiva, increderea in viata si optimismul in relatii.

Din contra, daca rezonezi cu energiile inferioare, te convingi ca gandurile tale negre sunt intemeiate, ca fricile si fobiile se adeveresc. Orice crezi, ai dreptate!

Exista in tine un potential latent fantastic pe care ar fi cazul sa il activezi. Pentru a-l descoperi, trebuie sa mergi pe filiera unor blocaje si prejudecati pe care ti-ai construit viata. In acest context, descoperirea de sine ar trebui sa fie o preocupare de baza.

Cursurile de dezvoltare personala, studiile aprofundate, lecturile, calatoriile sunt pentru tine izvor de autocunoastere. Contactul tau cu ghizi, maestri, profesori este stimulat si stimulant in aceasta perioada. De asemenea, legaturile cu strainatatea si strainii ar putea sa-ti deschida noi perspective asupra vietii. Poti acumula informatii si poti vedea viata intr-un cadru mult mai amplu si mai plin de semnificatii.

In a doua jumatate a lunii, daca ti s-au oferit oportunitati si nu ai profitat de ele, daca ai avut totul la indemana si ai intrebat ca lenesul din povestea lui Creanga “muieti-s posmagii”, daca nu ai preferat calea usoara, atunci asteapta-te sa te urnesti din loc in… suturi. Si, intr-adevar, mai primesti o confirmare: un sut in spate, un pas inainte. Imobilitatea ta, persistenta intr-o stare de platitudine, reticenta in fata schimbarii vor fi taxate. Din exterior se materializeaza evenimente care nu te mai lasa in pace. Iar de data aceasta, nu mai ai ce sa faci, controlul nu iti mai apartine.

E timpul sa te mobilizezi, sa faci schimbarile de care ai nevoie in cariera sau in rolul social pe care il ocupi. Este cea mai favorabila perioada a anului din acest punct de vedere. Nu mai astepta sa fii impins de la spate! Fii chiar tu omul cu initiativa, forteaza mana norocului! Conteaza pe implicarea partenerului de viata sau a asociatilor in reusita proiectelor tale! Ultimele doua zile ale lunii pot marca un succes notabil in plan social sau profesional.

 

Varsator
Pentru tine, primele zece din septembrie inseamna implicare totala in viata profesionala, munca multa, dar si satisfactii financiare.

Macar stii ca nu trudesti degeaba. Cu toate acestea, s-ar putea sa ai dificultati in a mentine echilibrul dintre viata personala si cariera. Obligatiile de natura sociala sunt atat de intense, incat de multe ori cei dragi ar putea sa fie nevoiti sa se lipseasca de prezenta ta.

De aceea, ai mare grija ca partenerul de viata, unii colaboratori sau asociati sa nu se simta neglijati, respinsi sau chiar tradati. Fa-ti timp pentru fiecare in parte si ai mare grija la agenda, pentru ca s-ar putea sa sari peste intalniri si angajamente pe care ti le-ai asumat.

Unele relatii destul de confuze, care iti cauzeaza insatisfactii si simti ca mai mult te blocheaza decat te recompenseaza, poate e mai bine sa se incheie. Dupa data de 10, ai doua saptamani la dispozitie sa iei totul asa cum vine.

In primul rand, se gasesc resurse misterioase pentru planurile si proiectele tale! Vei face exercitii de recunostinta si vei spune “Multumesc!” de mai multe ori decat ai spus de la inceputul anului incoace.

Pur si simplu oamenii vin spre tine cu propuneri, avantaje si beneficii. Cum sa refuzi? Ia fiecare persoana si fiecare situatie ca pe un mesager catre o treapta in evolutia ta. Nu incerca sa judeci lucrile, lasa mintea sa se odihneasaca! Bizuie-te numai si numai pe intuitie in alegerile pe care le faci!

Ultimele doua treimi ale lunii sunt excelente pentru cercetarea spirituala si pentru revelatii, pentru comunicarea cu lumea de dincolo de simturi. La nivel material, implicarea ta intr-o afacere si contractarea unui imprumut ar putea sa fie directii de dezvoltare personala. Foarte importanta este contributia celorlalti la viata ta luna aceasta, mai ales ca, din 19, Marte ajunge in casa parteneriatelor.

Esti mult mai competitiv si poti fi foarte performant in atragerea de oameni potriviti cu care sa faci echipa. Finalul lunii te ajuta sa renunti la nisite tipare vechi de gandire, sa renunti la frica si sa accepti ca viata iti aduce tot ce e mai bine pentru tine, indiferent sub ce forma. Ultimele doua zile ti-ar putea oferi in dar impacarea si acceptarea cu tine, cu ceilalti si cu deciziile pe care le-ai luat.

 

Pesti
Tu esti luna aceasta una dintre zodiile cu parcurs lin. Asta si pentru ca Jupiter, guvernatorul tau traditional, nu prea e solicitat. Asadar, poti sa-ti vezi linistit de treaba si sa accepti tot ceea ce ti se intampla ca pe un traseu in care inclusiv obstacolele fac parte din normalitate.

Mai dificile pot fi primele zece zile, cand se contruieste opozitia dintre Mercur si guvernatorul tau modern, Neptun. Mintea ta nu este prea limpede in plan profesional, de aceea ai putea sa te lasi luat de val. Ti-ai dori probabil sa fii in cu totul alta parte decat esti acum si in cu totul alt loc. Ai incredere ca esti la locul potrivit in momentul potrivit si invata sa traiesti in prezent!

 Mai ales ca in ultima parte a lunii ai nevoie de sprijin din partea unor oameni de incredere. E bine sa ai la indemana planuri de rezerva orice ai face, pentru ca unele aprobari treneaza, unele imprumuturi se amana sau vin in sume mai mici, anumite intelegeri pica. Fii prevazator si foloseste-ti cate un as din maneca in orice situatie care pare pe moment fara iesire! Nu te bloca pe solutii unice, deschide-ti perceptia extrasenzoriala si iti vor veni oamenii si raspunsurile de care ai nevoie! In utimele doua zile ale lunii iti vine si inima la loc, pentru ca reusesti sa intri pe geam acolo unde nu puteai inainte nici pe usa din fata.

Valeriu Pănoiu

http://astrocafe.ro/horoscop/lunar

Horoscop August 2011

august 1, 2011

Dragii mei,

Iata mai jos o selectie a previziunilor pentru luna august realizate de astrologul Valeriu Panoiu si preluate de pe site-ul Astrocafe:

Berbec:

Marte, guvernatorul zodiei tale, trece luna aceasta prin Rac si activeaza crucea cardinala, facand cuadraturi cu Uranus din Berbec si Saturn din Balanata, precum si opozitie cu Pluto din Capricorn.

Esti predispus sa-ti asumi riscuri in ceea ce priveste investitiile, cheltuielile pentru locuinta, bunurile de consum si tranzactiile imobiliare. E bine sa tii seama de faptul ca te arunci cu capul inainte si ca, in speranta unui castig viitor, s-ar putea sa pierzi si ce ai acum.

Nu face imprudente! La mijloc nu este doar patrimoniul, un teren sau o casa, ci relatia cu partenerul de viata si reputatia ta. Daca dai dovada de agresivitate si incerci sa iti impui punctul de vedere in familie, mai precis daca faci dupa cum te taie pe tine capul, alungi armonia din viata ta si a celor dragi.

Nu este deloc o luna a noilor inceputuri, ci a solutionarii unor chestiuni mai vechi. Pana pe 8 august, retrogradarea lui Mercur in Fecioara te face sa dai inapoi din fata unor proiecte profesionale sau sa functionezi in baza unor noi clauze. Daca ai acumulat restante in munca, de data aceasta nu mai poti lasa pe maine treaba ce putea fi facuta inca de ieri.

De asemenea, ai timp sa te ocupi de sanatatea ta si sa incerci, eventual, terapii neconventionale. Daca ai tot evitat anumite activitati de rutina sau controale medicale, de data asta nu mai scapi.

Apoi, intre 8 si 26, Mercur retrogradeaza in Leu si atrage atentia asupra unor datorii morale sau poate chiar financiare pe care le ai fata de persoana iubita si fata de copii. Te poti reindragosti de cineva, daca nu, povestea actuala de dragoste suporta revizuiri, poate chiar o reinnoire a declaratiilor sau a promisiunilor.

 

Cu toata retrogradarea lui Mercur, primele trei saptamani din august sunt revelatoare in ceea ce priveste familia si locuinta. Venus, guvernatoarea zodiei tale, sta langa Soarele din Leu si te face sa te concentrezi pe viata de familie si pe chestiunile de patrimoniu. Pana pe 21 august, ai putea sa faci reparatii, ajustari, redecorari in camin. E cea mai propice perioada sa pui gresie ori sa reimprospatezi zugraveala si sa schimbi canapeua din sufragerie. Investitiile in camin pot culmina cu schimbarea cu totul a domiciliului. Probleme legate de terenuri, proprietati, acte, case, mosteniri devin de actualitate. Fie intri in posesia unui bun imobiliar, fie te hotarasti sa renunti la un tilu de proprietate, fie reglezi alte conturi ce tin de patrimoniul familiei. Poti sa-ti marchezi bine teritoriul, pe principiul “asta e al meu, asta e al tau”.

Te mai poti impaca in tot acest timp cu parintii, cu bunicii, cu ceea ce ti s-a transmis pe linie genetica. Simti nevoia si chiar e bine sa onorezi memoria stramosilor tai, poate prin comemorari sau obiceiuri religioase (parastase, de exemplu). Familia te sustine si iti vin beneficii dinspre rudele mai in varsta.

Dupa 22, Venus trece in Fecioara, unde este urmata de Soare. Se muta centrul de atentie al vietii tale. Dragostea, copiii si divertismentul intra in prim-plan. E cea mai buna perioada sa iti planifici vacanta si sa te dedici hobby-urilor tale. Esti si mai norocos, te intereseaza jocurile, miscarea, distractia si speculatiile.

Te pui usor in centrul atentiei, esti original si creativ. De mentionat ca ultimele 5 zile ale lunii reediteaza aspecte contractuale sau conversationale despre familie, bunuri, investitii si proprietati pe care nu le-ai definitivat la jumatatea lunii iulie.

 

Retrogradarea lui Mercur face din tine luna aceasta cea mai dinamica zodie, concurata numai de cei nascuti in semnul Fecioarei. Explicatia este foarte simpla: ambele zodii sunt guvernate chiar de Mercur. Pana pe 8, mersul inapoi al lui Mercur are loc in Fecioara.

Ai timp sa rezolvi anumite chestiuni ce tin de viata de familie si de spatiul locativ, de proprietate sau improprietarire. Esti pus in situatia de a-ti redefini locul pe care il ocupi in sanul familiei. Poti pune in aplicare planuri pentru care ti s-au tot pus piedici pana acum. In sfarsit reusesti acum sa faci demersuri pentru care nu ti s-a oferit mai demult ocazia potrivita.

Locul numit “acasa” poate capata pentru tine alte conotatii.

Intre 8 si 26 august, Mercur pare ca se deplaseaza inapoi pe cer in zodia Leului. Oameni vechi, contracte noi. Contracte noi, acte vechi. Aceiasi oameni, alte intelegeri cu ei. Sunt cateva permutari si combinatii posibile. Asumarea unor angajamente scrise revine in centrul atentiei. E momentul sa renegociezi conditii, sa reformulezi clauze, sa umbli la termeni legali.

De asemenea, e posibil sa ai ceva de impartit cu fratii, surorile, verii, vecinii. Discutii vechi revin in actualitate si traseaza din nou relatia pe baze clare. Pentru a rezolva tot ce ai de rezolvat, cel mai probabil esti nevoit sa intri intr-un circuit de du-te-vino. Trebuie sa pleci, sa vii, sa te intorci, pentru ca sunt de asteptat incurcaturi, usi care nu se dechid, ghisee la care trebuie sa mergi de mai multe ori ca sa vorbesti cu cine trebuie. De asemenea, poti avea impresia ca vorbesti si ca nu te faci inteles. Incearca sa fiii cat mai clar, concis si la obiect, de cate ori scrii sau te exprimi. Nu lasa loc interpretarilor, pentru ca stilul indirect te poate baga in bucluc!

Perioada este excelenta in schimb pentru cei care se exprima in scris si au de dus la capat anumite proiecte lasate suspendate.

 

Marte aflat in zodia ta nu se poate spune ca este cel mai bun prieten al tau luna aceasta, date fiind aspectele tensionate pe caare le face cu planetele din Berbec, Balanta si Capricorn. Nu este cel mai bun prieten pentru ca te impinge la gesturi necugetate.

N-ar fi mare lucru daca ceilalti ar fi surprinsi de comportamentul tau inedit, problema este ca nici tu nu te mai recunosti pe tine. Poti face anumite gesturi sau poti lua niste initiative de care nici nu te-ai fi crezut in stare. Esti de o incisivitate rara pe care o scoti la iveala in relatia cu familia, cu sefii, cu autoritatile, cu partenerul de viata.

Acolo unde practic tu esti pus in situatia de a suporta niste conditii vitrege, fie in familie, fie in viata de cuplu, fie in cariera, poti incheia acum un capitol dureros pentru a o lua de la capat.

August poate insemna pentru tine o etapa remodelatoare si innoitoare in viata ta personala. In rest, pana pe data de 8, retrogradarea lui Mecur in Fecioara te provoaca sa refaci intelegeri, contracte si angajamente. Nu e indicat sa achizitionezi autovehicule, sa faci tranzactii spectaculoase ori sa iti pui semnatura pe proiecte noi. E bine sa reformulezi si sa definitivezi.

Intre 8 si 26, Mercur merge inapoi prin Leu si te pune in fata unor cheltuieli pe care tot le-ai amanat. De asemenea, poti avea parte de intoarcerea la tine a unor bani care parca nu mai ajungeau in posesia ta. Cu toate acestea, pot exista intarzieri in ceea ce priveste platile sau returnarea unor imprumuturi. Ultimele 5 zile ale lunii iti pot aduce banii sau, dupa caz, cheltuielile care s-au aratat la orizont inca de la jumatatea lunii iulie, dar nu s-au concretizat aunci.

 

Primele 8 zile din aceasta luna iti cam transmit o stare de neputinta. E vorba despre incapacitatea de a detine controlul financiar, ceea ce te macina foarte mult pe interior. Nu reusesti sa strangi deloc punga si nici sa ii cenzurezi pe cei de langa tine in fata cheltuielilor care parca sunt fara numar, fara numar. Daca ai de recuperat bani, datoriile se prelungesc, iar tu esti nevoit sa bati cu pumnul in masa pentru a dobandi ceea ce ti se cuvine de drept.

Retrogradarea lui Mercur in Casa banilor arata acest aspect de intoarcere la tine a unor sume pe care le-ai investit sau pe care le-ai dat cu imprumut. E bine sa te inarmezi cu nervi de otel, pentru ca recuperarile nu vor fi integrale, dar stricarea relatiilor nu este o solutie. Rabdarea si masuri precum reesalonarea datoriilor sau amanarea unor plati sunt realitati curente.

Intre 8 si 23 august, in zodia ta, unde sta Soarele, se intoarce Mercur, in mersul sau retrograd. Practic, esti zodia cea mai ferita de efectele secundare ale acestui tranzit. La tine nu se pune problema, ca in cazul altor zodii, de neintelegeri, intarzieri, incurcaturi etc. Tot ce se intampla in aceasta perioada are legatura strict cu propria ta persoana.

Esti tu cu tine! Cauti noi modalitati de exprimare, tii sa iei masuri in ceea ce priveste vestimentatia sau prezenta scenica (tunsoare, vestimentatie, kilograme etc.).

 

Pana pe 8 august, totul pare pentru tine cu dus si intors. Retrogradarea lui Mercur in zodia ta, unde ar trebui sa se simta ca acasa, te cam intoarce pe dos. Nu prea poti pune nici tu baza in tine, daramite altii! Poti fi autorul declaratiei: “Nu mai cred nici minciunile mele, d’apoi pe ale tale!”. Nu se pune neaparat problema ca nu esti demn de incredere sau rau intentionat. Dar nu prea da casa cu masa atunci cand iti faci planuri. Trebuie sa te intorci intruna pe propriile urme, sa te adaptezi din mers, sa corectezi ceva mai vechi in lumina unor realitati noi. Nimic nu pare batut in cuie, cu greu te multumeste ceva, perfectonismul tau are de trecut astfel o cumpana. Te gandesti o data si te razgandesti de doua ori, asa ca deciziile definitive nu prea sunt definitive.

Intre 8 si 23 august, retrogradarea lui Mercur in Leu te cam obliga sa faci un pas in spate pentru a te ocupa de tine. Corpul tau, in primul rand, simte nevoia de odihna. Daca nu ii dai cezarului ce-i al cezarului, daca nu dormi suficient, nu iti tratezi bolile, nu mergi la doctor, nu te deconectezi de la stres, atunci problemele respiratorii, reumatismale, circulatorii, cardiace, durerile de brate pot da atacul! Mai ales daca suferi de boli cronice, ele se pot reactiva acum pe fondul neglijentei tale sau al neinvatarii unor lectii de viata.

E ca si cum tu nu vrei sa intelegi ceva si, prin urmare, ti se da un ragaz ca sa rumegi foarte bine tot ceea ce se intampla. Credinta ta iti este pusa la incercare in tot acest timp. Vei avea de luptat cu victimizarea, cu impresia ca soarta e grea, ca are cineva ceva cu tine, ca nenorocirile trag la tine mai rau decat la altii, ca esti un napastuit al sortii. Pana nu vei intelege ca totul este perfect asa cum este, ca totul corespunde planului divin, ca trebuie sa accepti tot ceea ce se intampla, pentru ca noi insine am dat nastere situatiilor pe care le traim, vei avea dificultati in a trece acest test al intelepciunii.

Ai de invatat ca suferinta este cel mai important motor pentru evolutia spirituala si ca, pentru a trai in armonie cu tine si cu lumea, tot ce trebuie sa faci este sa te abandonezi si sa spui “Asa trebuie sa fie!”. 

Din 23, Soarele ajunge in zodia ta si te scoate din acest con de umbra si consum interior. Vitalitatea este in crestere, la fel si cheful de viata. Treptat culorile in care vezi viata se mai deschid, esti mai curajos si mai intreprinzator, mai stapan pe tine, astfel incat in ultimele 5 zile ale lunii accepti mai usor situatii care pe care pe la jumatatea lui iulie iti “stateau in gat”. Daca vrei sa depasesti niste blocaje care nu stii de unde ti se trag, gandeste-te bine la oamenii cu care ai ceva nerezolvat! Iarta si vei vedea ca se destrama niste piedici in mod miraculos!

 

Zodia ta fiind la unul din capetele crucii cardinale este destul de incercata luna aceasta. Marte din Rac contruieste careul cu Saturn din Balanta si ridica problema reputatiei tale. Traversezi o luna in care poti fi destul de masochist, pentru ca te dai peste cap sa-ti faci rau tie si imaginii tale. Nu e nevoie sa te discrediteze cineva, sa arunce cu noroi, pentru ca te descurci singur la acest capitol, si inca foarte bine! Esti predispus la gesturi necugetate, la iesiri in pulic disproportionate, la conflicte si polemici cu sefii si autoritatile. Ai mare grija sa nu te “dai in spectacol”, cu conotatia sa nu te “dai in stamba”!

Prin gesturile, comportamenul si limbajul tau agresiv, nu reusesti decat sa iti acorzi de buna voie si nesilit de nimeni o bila neagra! Totul depinde, desigur, de gradul de evolutie spirituala, de temperamentul si de autocontrolul fiecaruia!

In rest, pana pe 8 august, retrogradarea lui Mercur in Fecioara iti da niste semnale ce tintesc starea ta de sanatate fizica, dar si echilibrul interior. Afectiuni mai vechi (respiratorii, digestive, abdominale, bila, ficatul, durerile din zona mainilor) te pot sacai din nou, astfel incat va trebui sa le tratezi corespunzator.

Orice problema de sanatate are acum o cauza spirituala ce tine de neaaceptarea unei situatii. De aceea, daca lasi lucrurile sa se intample fara sa te opui, daca ii ierti pe ceilalti si te accepti pe tine, daca ai incredere ca totul se intampla cu un scop, atunci echilibrul interior va reflecta o stare de bine si in afara.

Intre 8 si 26, Mercur merge inapoi in Leu si te provoaca sa-ti reconsideri implicarea in niste proiecte de lunga durata. S-ar putea sa renunti la anumite colaborari, la apartenenta la un anumit grup, asociatie sau organizatie. Daca nu renunti, vei dori un alt statut in mijlocul celorlalti, unul mult mai avantajos. De asemenea, pot reveni in viata ta prieteni vechi, pe care nu i-ai mai vazut de mult. Se pot reinnoda relatii si poti apela la oameni care te-au sprijinit si in trecut.

 

Guvernatorul traditional al zodiei tale, Marte, este destul de stresat luna aceasta, pentru ca se afla in Rac si face aspecte tensionate cu planetele aflate in celelalte semne cardinale: cuadratura cu Uranus din Berbec, cuadratura cu Saturn din Balanta si opozitie cu Pluto din Capricorn. Ca sa fim sinceri, ar trebui sa spunem ca tu ii cam stresezi pe ceilalti.

Principiile si valorile tale sunt foarte greu de zdruncinat, de aceea nu te dai inapoi de la a demonstra de fiecare data cata dreptate ai avut si cum esti tu cel mai tare din parcare! Atentie la acest orgoliu exacerbat, cu care nu reusesti decat sa-i indepartezi pe multi de langa tine! Nu e nevoie sa-i spui fiecaruia cum e mai bine, cum ar fi indicat sa faca, pentru ca numai ca tine e bine si trebuie sa fie! Da oamenilor spatiu de exprimare si lasa-i sa incerce si varianta lor! S-ar putea sa ai surpize si sa descoperi alternative la care tu nu te-ai gandit.

Pana pe 8, retrogradarea lui Mercur in Fecioara aduce in viata ta oameni vechi in ipostaze noi. Se creeaza circumstante in care ai tangente cu persoane pe care nu ai mai avut ocazia sa le vezi de mult.

De asemenea, unele planuri deviitor se dau peste cap, ceea ce pana mai ieri era valabil, dintr-o data se intoarce la 180 de grade. Va trebui sa dai dovada de flexibilitate si de adaptabilitate, pentru ca vei fi pus in situatii care iti vor cere sa faci lucrurile altfel decat aveai tu in minte.

Intre 8 si 26, intoarcerea lui Mercur in Leu te face sa umbli la statutul tau social sau la starea civila. Ai de rezolvat chestiuni ce tin de functia sau rolul pe care il ocupi, de atributiile care ti-au fost puse in carca. E adevarat ca unele ti se par acum corvoade, dar e bine sa fii pus in garda: de ceeea ce ti-era frica, nu scapi!

Cu cat ai fugit de niste responsabilitati, cu atat ele te vor prinde mai repede din urma! De aceea, e bine sa le accepti, chiar daca teoretic altii ar fi trebuit sa si le asume. Numai ca, prin concusul de imprejurari, devii singurul calificat sa iei asupra ta niste obligatii.

 

Retrogradarea lui Mercur in Fecioara creeaza pana pe 8 august contextul reeditarii unor situatii binecunoscute in plan profesional. Te confrunti cu situatii pe care le-ai mai trait si pe care, ce e drept, nu prea le asteptai cu drag.

Partea buna este ca experienta te poate scoate din orice incurcatura, din moment ce deja ai mai trecut prin aceleasi furci caudine si ai mai iesit. Se poate pune acum problema renegocierii unor clauze contractuale. Chiar e bine sa clarifici cu sefii tai implicarea ta in anumite proiecte, responsabilitatile pe care le ai si chiar detaliile de natura financiara.

Nu e bine sa astepti sa fii invitat la discutii, pentru ca este in interesul tau direct sa-ti fie bine! Fa-ti curaj si invata sa-ti ceri drepturile!

De asemenea, tot in acest interval ai putea sa intri in centrul atentiei prin ceva ce te caracterizeaza, prin ceva ce lumea stia despre tine, dar pe care nu-l scoti la iveala in fiecare zi. Poate fi vorba de o abilitate, de o calitate sau, dimpotriva, de o predispozitie la schimburi de replici si la ciocnirea de orgolii!

E bine sa ai in vedere tactul pentru ca, daca nu lasi de la tine, atunci vei pune paie pe foc!

Intre 8 si 23, retrogradarea lui Mercur in Leu te face sa umbli la setul de valori pe care il aveai. S-ar putea sa te convingi in practica de faptul ca inca mai ai multe de invatat!

Numai ca tu esti foarte receptiv acum la informatie si la invatatura, de aceea, nu ar fi exclus sa te inscrii la cursuri de specializare, de perfectionare sau chiar de dezvoltare personala.

Atragi mentorul, maestrul care sa te calauzeazsca exact in directia potrivita pentru tine. Poti lua contact cu specialistii de care ai nevoie, fie ei medici, psihologi, astrologi, preoti, juristi, orice profesionisti care sa iti ofere consiliere pe un anumit segment.

Tot acum, devii dependent de notiunea de “dreptate”. Simti, de exemplu, ca trebuie sa te recompensezi fata de cineva. La polul opus, e mai grav daca ai impresia ca cineva are o datorie fata de tine. Atunci ai putea deveni chiar razbunator, ceea ce este contraindicat! Nu acuza pe nimeni de rea intentie acolo unde poate nu e vorba decat de uitare.

Cere si ti se va da! Nu te ascunde dupa vorbe indirecte, dupa aluzii si ironii! Spune clar ce crezi ca ti se cuvine!

Dupa 23 august, chiar daca Mercur ramane retrograd, intrarea Soarelui si a lui Venus in Fecioara este de bun augur pentru Jupiter, guvernatorul zodiei tale. Ai mai mare priza la autoritati, faci mai usor impresie, devii un candidat eligibil pentru pozitii de responsabilitate si calificare mai inalta.

Autoritatea si reputatia sunt capitole la care poti sa plusezi. Esti si mai norocos, asa ca ai parte de culoare favorabile care sa te propulseze social si profesional.

 

Semnele cardinale sunt varful de lance in august si, cum tu esti unul dintre ele, ar trebui sa te simti o mica vedeta luna aceasta. Numai ca personajul din rolul principal nu este intotdeauna cel pozitiv.

Iar in august, ai de demonstrat exact acest lucru: ca ai abilitatea de a intoarce situatiile conflictuale in avantajul tau, astfel incat dintr-un personaj cu potential distructiv sa devii un exemplu de urmat.

Tranzitul lui Marte prin zodia Racului iti agita relatiile. Orice parteneriat este supus acum examenelor de absolvire. Casniciile sunt direct vizate, unele dintre ele putand sfarsi la tribunal. De asemenea, parteneriatele de afaceri, colaborarile si asocierile de orice natura sunt supuse acelorasi teste.

Principiul este simplu: acolo unde temelia este solida, ce nu omoara relatia o face mai puternica. Dimpotriva, acolo unde la baza sunt interese meschine, superficiale, totul se darama ca un castel de nisip. Situatiile in care ambii parteneri au de castigat vor ramane in picioare (cele de tip “win – win”). Daca intr-un parteneriat unul il paraziteaza pe celalalt, adica trage foloase de pe urma lui fara sa ofere ceva la schimb, ghidandu-se numai dupa legea interesului, se poate pune punct final.

Primele 8 zile ale lunii te fac sa regandesti multe credinte si aspiratii pe care le aveai inainte. In lumina noilor evenimente, inveti sa apreciezi alte aspecte ale vietii si dezvolti interese pe care nu le aveai. Te intorci la valori mai vechi sau renunti definitiv la anumite prejudecati. Foarte importanti sunt oamenii de la care ai ce invata. Atragi usor mentori, profesori, consilieri care sa te ghideze si sa te ajute sa faci lumina in mintea si in sufletul tau.

Intre 8 si 26, Mercur retrogradeaza in Leu si pune din nou problema unor bani sau bunuri care ti se transmit prin intermediul partenerului de viata, sotului, sotiei sau asociatilor. Esti un rasfatat care intra in posesia a ceva ce iti pica acum in mana ca prin minune, fara ca tu sa mai depui eforturi.

De asemenea, este de asteptat un salt in cresterea ta spirituala prin intelegerea unor legi universale, a modului in care functioneaza lumea in care traiesti.

 

Saturn (aflat in Balanta), patronul zodiei tale, se pregateste luna aceasta sa primeasca atacul lui Marte din Rac. Cum Racul inseamna pentru tine viata profesionala, dar si sanatate, aceste doua componente vor fi vizate din plin.

Esti cam incoltit, ca sa nu zicem pus la zid, de volumul de munca, dar si de “bunavointa” colegilor. Oricat ai incerca sa tii pasul, cu greu reusesti sa faci fata rsponsabilitatilor, numai ca va trebui sa te organizezi in asa fel incat sa te descurci fara sa ceri sprijinul nimanui. Nu e deloc rau sa fii individualist, dar de data asta e vorba de altceva. E posibil sa fii nevoit sa iei asupra ta si atributiile altora, poate sa-ti suplinesti colegii din motive de vacanta.

Vei ajunge luna aceasta la multe concluzii depre natura profesiei tale si despre colegii sau subalternii, care te cam lasa acum la greu. Dar, nu-i nimic, tu ai o dispozitie psihica ce te ajuta sa te ridici deasupra tuturor si sa nu intri in panica!

Daca te lasi coplesit de stresul profesional, atunci risti sa-ti dai peste cap stomacul, sa strici echilibrul hidrolitic din corp sau chiar sa dezvolti chisturi sau formatiuni tumorale! Culmea este ca acest proces de calire te face sa capeti experienta de lucru in alte zone de activitate.

De aceea, poti atrage atentia unor oameni importanti care s-ar putea sa aiba oferte pentru tine. Unele dintre ele ar putea viza lucrul in strainatate sau colaborarea cu strainii ori intr-o limba straina.

In rest, pana pe 8, Mercur retrograd in Fecioara iti aduce bani sau bunuri prin intermediul celorlalti, sub forma de cadouri, donatii, mosteniri, sponsorizari etc. Beneficii care se tot amanau trag acum la tine. Te poti gandi, de asemenea, la contractarea unui imprumut sau, dupa caz, la inchiderea unui credit pe care il ai. Acum, s-ar putea sa ai cu ce.

Intre 8 si 26, Mercur retrogradeaza in zona relatiilor si te constrange sa faci ordine in toate relatiile tale. Revii auspra unor clauze si intelegeri, unele de natura contractuala, legala. E bine sa cazi la mica intelegere, pentru ca altfel poti apela la avocati si te poti trezi in procese lungi si anevoioase.

Cu partenerul de viata, de afaceri si cu colaboratorii tai reinnoiesti angajamentele sau schimbi distributia. In ultimele 5 zile ale lunii, poti definitiva planuri in doi pe care nu ai reusit sa le duci la bun sfarsit la jumatatea lunii iulie.

 

Pesti
Luna aceasta, Neptun paraseste zodia ta si se intoarce in Varsator, ceea nu e de rau augur. Cresc abilitatile tale psihice si parapsihice, iti activezi tot mai mult extrasenzorialitatea. Poti folosi cu succes telepatia ca mijloc de comunicare si ai de multe ori darul profetiei. Ai grija ce spui, ti se poate reprosa ca “ai gura aurita” chiar si atunci cand deznodamantul nu e prea favorabil, dar totusi tu l-ai anticipat intocmai.

Devii mai receptiv, mai bun, mai bland si mai iertator, asa ca ai mare grija: pana in februarie 2012, cand Neptun va trece din nou in zodia ta, ai timp sa te impaci cu anumiti oameni si cu anumite situatii, sa ierti si sa accepti, sa iubesti oamenii, sa-ti pui la incercare credinta in Dumnezeu! Profita!

Strict pentru aceasta luna, pana pe 8, Mercur se afla in mers retrograd chiar in zodia opusa. De aceea, relatiile tale pot avea de suferit. Mai precis, se reediteaza discutii mai vechi, apar neintelegeri pe care le considerai rezolvate dar care, iata, de fapt nu s-au stins. E bine sa nu te lansezi in contre verbale, sa o lasi mai moale cu reprosurile si cu samanta de scandal daca nu vrei sa strici tot! Esti foarte subiectiv si nu vezi decat jumatatea ta de adevar! Daca nu poti fi nepartinitor si corect, poate e bine sa ceri ajutorul unui mediator, mai ales daca e vorba de litigii ce te pot tari in instanta! Nu uita in orice imprejurare ca vorba dulce mult aduce!

Intre 8 si 26 august, Mercur merge inapoi prin zodia Leului si readuce in centrul atentiei chestiuni ce tin de profesie si de sanatate. Unele conditii de munca se pun din nou de tapet, cu toate conditiile aferente in care tu functionezi: atributii, responsabilitati, salarizare etc. De asemenea, se reactualizeaza discutii vechi cu colegii sau subalternii.

Ai nevoie de tact si de diplomatie daca vrei sa iesi cu bine din situatiile cu potential conflictual! E bine sa lasi orgoliul mai jos si sa mai accepti si punctul de vedere al celuilalt! Daca o tii pe a ta una si buna, nu ai decat de pierdut. Iar daca te lasi coplesit de stresul profesional, inima ta o poate lua la galop, cu toata suita de probleme circulatorii aferente! Vrei, nu vrei, s-ar putea sa intri la regim sau sa revii la o medicamentatie care ti-a fost prescrisa si alta data.

Valeriu Pănoiu

http://astrocafe.ro/horoscop/lunar

 

Horoscop iunie 2011

iunie 2, 2011

In urma solicitarilor voastre iata un rezumat al previziunilor astrologice pentru iunie 2011 preluate de pe site-ul http://astrocafe.ro :

Berbec

Luna aceasta, deciziile pe care le-ai luat in ultima perioada incep sa produca efecte. Trecerea lui Jupiter in Taur inseamna activarea sectorului financiar. Ai facut destule planuri, ai avut numeroase initiative, ai contribuit destul la dezvoltarea ta personala. Acum, este foarte important sa-ti pui talentele in aplicare si sa le dai o conotatie socio-profesionala, pentru a avea parte si de castiguri.

Se poate spune ca, pentru tine, incepe anotimpul banilor si al beneficiilor materiale. Indeosebi prima parte a lunii este foarte sustinuta din acest punct de vedere al rezultatelor. A doua parte a lunii poate fi de-a dreptul exploziva. Dinamismul te caracterizeaza si iti e foarte greu sa-ti gasesti locul.

 Dupa 22 iunie incolo, vei fi mult mai atasat de casa, de camin si de treburile gospodaresti. Problemele locative, reparatiile si amenajarile iti vor tine atentia treaza.
Taur

Luna aceasta primesti, in sfarsit, gura de oxigen pe care o tot astepti de la inceputul anului. Prima forma pe care o imbraca aceasta senzatie de eliberare, care te face sa rasufli usurat, este impresia ca iti redobandesti intr-un fel controlul asupra lucrurilor si, implicit, asupra vietii tale. 

Luna aceasta, pregateste-te sa-ti reconstruiesti imaginea de sine! Simti nevoia sa renasti, sa fii alt om. Nu ar fi exclus sa apelezi la stilist, sa schimbi ceva la modul in care arati sau in care te imbraci. Simti nevoia sa te transformi, asemenea unui flutue care iese din coconul in care a stat prizonier. Iar aceasta metamorfoza e bine sa inceapa inca din prima parte a lunii, cand elanul si vitalitatea te imping de la spate.

A doua parte a lunii poate veni cu oportunitati financiare. Conditiile de munca se pot imbunatati, prin urmare cresc sansele tale de a face o mutare spectaculoasa, pe termen lung, in alt domeniu de activitate sau de a-ti consolida si spori veniturile actuale in acelasi context. Fii pe faza la propuneri pentru ca, in aceasta perioada, ti se pot multiplica sursele de castig. E bine sa te bazezi pe mai multe talente sau calificari pe care le ai, iar banii s-ar putea sa soseasca in buzunarul tau din mai multe parti.

A treia parte a lunii iti aduce posibilitatea de a te exprima, de a promova examene si de acumula cunostinte. Se pot inteti drumurile pe care esti nevoit sa le faci si poti fi destul de agitat pe alocuri.

 

Gemeni
Cam esti nascut in singura zodie pentru care venirea lui Jupiter in Taur nu aduce doar lapte si miere. Se creeaza contextul astrologic al incheierii unor cicluri din trecut, al vindecarii unor rani si al acceptarii unor oameni si lucruri asa cum sunt. Exista o componenta puternica de vindecare in ceea ce te priveste, activa inca din prima parte a lunii. Esti nevoit probabil sa te retragi mai mult de pe scena, sa stai mai mult cu tine iar, daca e cazul, sa-ti lingi ranile. A venit timpul sa intelegi exact de ce ti se intampla tot ceea ce ti se intampla. Pe alocuri, s-ar putea sa simti ca lucrurile iti scapa de sub control si ca nu ai nicio putere.

In acest caz, iubirea neconditionata a oricarui om si a oricarei experiente este singura ta modalitate de a-ti pastra echilibrul. Norocul tau este ca, in iunie, ai planetele de partea ta (Marte sta in zodia ta de la inceput pana la sfarsit), care iti dau putere si curaj sa treci peste orice obstacol.

In a doua parte a lunii poti fi pus in fata unor decizii care sa te faca sa redefinesti cine esti tu in raport cu tine si cu ceilalti. Si la tine bate vant de schimbare. Punctul cheie ar fi acum depasirea excesului de gandire, pentru ca ai tendinta de a analiza totul pe toate partile, de a da verdicte si de a cauta logica lucrurilor acolo unde ea nu exista. Deciziile rationale s-ar putea sa nu fie insa si cele mai potrivite pentru tine. Intreaba-te mai bine ce ar alege sufletul tau!

Partea a treia a lunii iti mai lumineaza zilele prin sansele de castig financiar pe care ti le aduce. Mintea ta se concentreaza mai bine pe activitatile care sa-ti aduca bani, asa ca ai magnet la bunastare. E bine sa nu vezi insa in bani si bunuri un mijloc de compensare al unor insatisfactii personale. Altfel, s-ar putea sa cazi in capcana ca esti cu atat mai fericit cu cat ai mai mult.

 

Rac
Viitorul tau incepe acum. Asta vei putea spune inca din prima parte a lunii iunie. Si chiar daca lucrurile nu sunt clare, chiar daca exista o sumedenie de ezitari si de incertitudini, de indoieli legate de ceea ce te asteapta, vei sti macar incotro trebuie sa o iei. Mai precis, contextul astral care se contureaza iti spune mai degraba ce “nu” trebuie sa faci, ti se arata mai degraba fundaturile, punctele terminus. Tu ar trebui sa fii recunoscator ca, cel putin, in sfarsit ai ocazia sa-ti dai seama de unde sa apuci problema si pe ce anume sa nu te mai bazezi.

Partea imbucuratoare este ca prezenta lui Jupiter in Taur proiecteaza in viata ta oamenii potriviti care sosesc la momentul potrivit.

Aceasta etapa de tranzitie pe care o traiesti s-ar putea sa o resimti cel mai intens in special in a doua treime a lunii, cand concentratia de planete din Gemeni nu te lasa in pace.

Ultima treime a lunii te revigoreaza, Soarele vine pe 21 (seara) in zodia ta, unde sta alaturi de Mercur pana la sfarsitul lunii. Te poti detasa mai usor de gandurile negre, te poti vindeca mai usor de ranile care te-au macinat, poti ierta mai usor pe oricine si ai forta de a trece peste orice. Iti revine cheful de viata si de vorba, te deschizi mai usor si afisezi chiar un aer extrovertit. E o perioada buna sa schimbi ceva la modul in care arati si sa te afirmi prin initiative pline de curaj. Atitudinea de tipul “Tot inainte, fie ce-o fi!” iti reda increderea in tine.

 

Leu
E adevarat ca la unii incepe vara si e rost de vacanta. Repetam: “la unii”. Tu faci parte dintr-o cu totul alta categorie. La tine greul abia incepe. Si nu e vorba de un numar de obstacole de nesurmontat care te iau acum cu asalt, ci de multimea de provocari profesionale, care te fac sa te concentrezi intens pe nume, renume, reputatie, imagine publica.

Prima parte a lunii poate sa puna bazele consolidarii carierei. In urma pasilor pe care-i faci acum, esti pe cale sa-ti constuiesti un statut social de pe urma caruia sa ai parte de o recunoastere pe care n-ai mai cunoscut-o la aceasta amploare de acum 12 ani (desigur, daca nu esti prea tanar).

Ai parte de un culoar favorabil pentru afirmare, beneficiezi de sustinerea celorlalti pe toata durata lunii. Mai mult, esti foarte activ in cadrul grupurilor si al organizatiilor. Daca nu faci parte dintr-un anumit cerc, s-ar putea sa te gandesti foarte serios sa devii membru activ. Poti deveni purtatorul de cuvant al unui grup, care te propulseaza inainte si ale carui interese le aperi. Poate fi pentru tine o luna a activismului, a implicarii in proiecte care vizeaza binele celor multi.

Dupa data de 22, cand Soarele si Mercur se vor gasi impreuna in Rac, devii mai cuminte. Iti permiti practic sa turezi mai putin motoarele si sa astepti deznodamantul evenimentelor pe care le-ai generat pana atunci. S-ar puta sa traversezi stari dintre cele mai fluctuante, de la agonie la extraz, dar important este sa nu te lasi coplesit de griji, ci sa-ti depasesti teama prin gandire pozitiva. Nu pune raul inainte!

 

Fecioara
Perfectionismul tau capata incepand de luna aceasta o tinta precisa. Ti se pare ca nu stii destul, prin urmare te poti hotari ca e momentul sa te apuci de cursuri, sa te inscrii la cine stie ce forme de invatamant sau sa aplici pentru burse. Favorabile sunt toate contextele care presupun afirmarea ta competitiva in fata altora prin nivelul cunostintelor pe care le detii. Examenele sunt floare la ureche, iar vanatoarea de diplome devine o ambitie personala.

Mai mult, chiar in prima treime a lunii poti demara contacte cu strainatatea, poti planifica excursii lungi si poti face conversatie in alta limba decat cea natala. Tot in aceasta perioada, poti intalni oameni decisivi pentru devoltarea ta, care pot aparea sub forma unor maestri, ghizi, profesori, medici, consilieri cu care iei contact si care te pot face sa-ti schimbi perceptia asupra lumii.

Poti cunoaste succesul mai ales daca activezi intr-un domeniu in care ai tangenta cu femeile, cu arta, cu divertismentul sau cu industria frumusetii, cu scrisul, comunicarea, comertul sau educatia. Daca te ocupi cu altceva, ai putea fii tentat sa te redirectionezi spre una din aceste zone.

Finalul de iunie, cu Soare si Mercur in Rac, iti aduc noi planuri de viitor, dar si sentimentul de apartenenta la un grup. Practic, poti avea sansa de a te integra intr-o mare familie sociala, intr-o asociatie de pilda, pe temeiul unor aspiratii si preocupari comune.

 

Balanta
Incepand chiar din prima parte a lunii iunie, evenimentele iau pentru tine o turnura aproape spectaculoasa. Practic, tot ceea ce se petrece te ia prin surprindere si te lasa perplex. Ar fi bine sa te obisnuiesti cu tot felul de surprize, pentru ca ele se vor tine lant vreun an de zile de acum inainte. Si, la drept vorbind, chiar nu ai motive sa te plangi.

Jupiter in Taur face din tine cea mai rasfatata zodie pentru urmatoarele 12 luni. Sa nu cumva sa faca din tine si cea mai lenesa zodie! Aviz amatorilor! Pentru ca daca tot vezi ca ti se pun toate pe tava, ca toata lumea contribuie la binele tau, risti sa ai impresia ca totul ti se cuvine.

E adevarat, primesti acum rasplata pentru niste fapte bune din trecut, dar nu trebuie sa te dai inapoi si sa nu te mai implici in nimic, asteptand sa-ti vina totul de-a gata. Te poti baza pe spijinul financiar si emotional al partenerului de viata, al asociatilor si al colaboratorilor, dar nu e cazul sa te complaci si sa ajungi sa traiesti “pe spinarea lor”.

Daca tot esti tentat sa lasi mai mult lucrurile pe seama celorlalti, e bine ca, macar in a doua treime a lunii, sa faci ceva constructiv pentru tine. E bine sa te orientezi spre cursuri, spre specializari, ti se ofera practic timpul necesar pentru a te ocupa de dezvoltarea ta personala. Daca vei juca tot mai putin rolul de “producator”, e bine macar sa-ti construiesti acum viitorul prin acumularea de cunostite si perfectionarea intr-un anume domeniu de activitate.

Jumatatea lunii este excelenta, de asemenea, pentru calatorii lungi si pentru relatiile cu strainatatea. Ultima parte a lunii iti poate aduce o schimbare de statut profesional. Lucrurile evolueaza la serviciu, iar tu trebuie sa tii pasul si sa te adaptezi din mers. Trebuie sa intelegi ca, daca pierzi pe o parte, castigi pe alta.

 

Scorpion
Viata in doi devine incepand de luna aceasta cea mai apetisanta perspectiva. Anticipam de la inceputul anului ca foarte multi Scorpioni se vor hotari sa-si oficializeze relatia, asa ca au la dispozitie un an de acum inainte sa faca programare la starea civila, daca n-au apucat deja. La cei la care nu se pune inca problema, poate sa intervina acum cineva care sa le dea complet viata peste cap. In cazul cuplurilor care au trecut deja testul timpului, poate incepe o perioada de acalmie, de linistire a spiritelor, de impacare si de construire a unor planuri durabile de viitor.

Tot incepand de luna aceasta, se pot arata la orizont noi colaborari sau asocieri. Incetul cu incetul, e posibil sa faci pasul spre un alt anturaj, sa te integrezi intr-un alt mediu. Te bucuri de tot mai multa popularitate, asa ca oamenii iti cata compania si vor sa te coopteze in echipa lor.

 A doua parte a lunii, data fiind activitatea intensa a planetelor din Gemeni, ar putea veni cu dezvaluiri dintre cele mai spectaculoase. De mult ori poti trai cu impresia ca esti pus in situatia de a compune un puzzle, ia piesele se dezvaluie rand pe rand. Poi intelege mai usor caracterul si intentiile anumitor personaje, poti face legaturi mai usor, iti poti explica anuminte evenimente carora nu le dadeai de cap.

Dupa data de 22 iunie, Soarele si Mercur in Rac iti pot inocula anumite spaime. E posibil sa dezvolti o atitudine evlavioasa in fata vietii si a lui Dumnezeu, numai ca deciziile tale ar putea fi motivate de teama, de frica de o pedeapsa, de o sanctiune.

Sagetator
Incepand de luna aceasta, te pui usor-usor la adapostul unui loc caldut, mai ales in viata profesionala. La locul de munca, lucrurile sunt departe de a fi spectaculoase, pline de oportunitati, insa apele se mai linistesc si stii macar ca stai pe teren mai sigur. E de asteptat sa dispara destule temeri legate de stabilitatea locului de munca. Ea va deveni o certitudine, cel mai probabil acolo unde esti acum. Nu esti predispus la actiuni de ruptura profunda, la renuntari fara cale de intoarcere. Si nici astrele nu te indeamna sa-ti asumi riscuri.

Rutina, caracterul previzibil al activitatilor tale, munca repetitiva, o pozitie din care iti cunosti foarte bine sarcinile pe care le ai de indeplinit sunt acum pentru tine chei ale confortului interior.

Prima parte din iunie aduce deja o imbunatatire a starii generale de sanatate, indeosebi pentru cei cu afectiuni care nu le mai dadeau pace. In paralel, se recomanda mai multa miscare si un control atent al apetitului, intrucat cresterea in kilograme devine pentru un an de zile un risc demn de luat in calcul.

In ultima parte a lunii, mai poti lasa si pe altii tot ceea ce nu poti face singur. Te poti bucura de sprijin neconditionat celorlali, asa ca e bine sa te astepti la surprize si favoruri. Exista insa si un revers al medaliei: cu cat ai asteptari mai mari, cu atat vei fi dezamagit mai mult. Secretul este sa accepti tot ceea ce iti ofera fiecare, dupa posibilitatile si disponibilitatea pe care le are.

E posibil, de asemenea, sa-ti pui problema unor imprumuturi pe care vrei sa le faci, eventual a unor credite pe care ai vrea sa le accesezi. Important e sa ai incredere in deciziile tale. Daca ti-e frica, de exemplu, ca nu vei putea rambursa banii la timp, iti vei provoca singur o stare de stres continuu si ti se va demonstra ca ai dreptate sa te temi.

 

Capricorn
Cu Jupiter in Taur, e de asteptat sa intelegi tot mai bine care este pentru tine semnificatia celor doua cuvinte magice “Te iubesc!”. Te trezesti parca dintr-un vis, dai perdeaua la o parte si dintr-o data ti se face lumina in viata sentimentala. Ai ocazia sa vezi bine cata iubire exista in viata ta si cati oameni care merita cu adevarat sa-ti reversi afectiunea asupra lor.

Viata afectiva capata din ce in ce mai multa stabilitate, iar dragostea devine pentru tine realitatea din care te hranesti cu energie. Omul iubit si copiii sunt, incepand de luna aceasta, centrul universului tau. Iar pentru ca iubesti, te simti mai puternic ca niciodata. Secretul tau provine din faptul ca descoperi in fiecare zi “cum” anume trebuie sa-ti manifesti preaplinul sufletului tau.

Daruirea si generozitatea te transforma practic in alt om. In paralel, inveti sa iubesti viata si esti tot mai aproape de descoperirea unui sens. Incepi sa-ti construiesti identitatea, sa descoperi ceea ce iti place cu adevarat. E o idee excelenta sa explorezi un hobby sau sa faci cat mai mult sport. Prima parte a lunii, mai ales, e potrivita si pentru speculatii, pentru asumarea unor riscuri.

A doua jumatate din iunie poate aduce perspective profesionale. Lucrurile sunt dinamice, rutina nu face parte din viata ta de zi cu zi, lucrurile se dau peste cap, imbraca forme neobisnuite. E foarte indicat sa te orientezi spre activitati dinamice, care nu te plictisesc, in care sa poti comunica dezinvolt si, eventual, in care te poti deplasa mult. Ai nevoie de libertate de miscare si de expresie pentru a putea da randament maxim.

Dupa data de 22 iunie, poti anula anumite intelegeri, pe fondul unor nereguli pe care le depistezi. Daca cineva incearca sa te traga pe sfoara, vigilenta ta va demasca chiar si cele mai bine ticluite planuri ascunse. Finalul de luna te gaseste in mare verva, esti in prim-planul vietii sociale, oameni si propuneri noi roiesc in jurul tau. Poti functiona foarte bine alaturi de partenerul de cuplu, asa ca va puteti lansa impreuna cu succes in orice fel de proiect.

 

Varsator
Venirea lui Jupiter in Taur schimba foarte mult datele problemei pentru tine. Mai precis, s-ar putea ca tu sa te schimbi in asa masura incat sa fii de nerecunoscut. Cine a mai auzit de Varsatori pragmatici si strangatori? Ei bine, oamenii din jurul lor care asteptau sa se intample o minune cu Varsatorul de langa ei s-ar putea sa-si vada visul cu ochii. Varsatorii sunt adusi acum cu picioarele pe pamant. Daca nu fac asta din proprie initiativa, isi creeaza singuri evenimente in care trebuie sa-si asume o responsabilitate deplina in ceea ce priveste familia si conditiile de locuit.

Ultima treime a lunii, cu Soarele si Mercur in Rac, aduc o oarecare efervescenta in viata profesionala. Anumite adevaruri ies la iveala si se impune o curatenie in ceea ce priveste planurile si oamenii cu care lucrezi. Pe urma, lucrurile tind sa reintre in normal, activitatile de rutina isi reiau ritmul sustinut. Mai mult, poti lua asupra ta si mai multe sarcini, vei fi probabil nevoit sa te adaptezi din mers unor conditii noi de lucru.

 

Pesti
Incepand de luna aceasta, devii negociatorul sef al zodiacului, esti in masura sa impui conditii contractuale, sa obtii intelegeri avantajoase, sa te folosesti de arta convingerii. Comunicarea este inca din prima parte a lunii iunie un aliat de nadejde pentru tine. Ai la indemana solutiile pentru a iesi din orice impas, astfel incat va fi aproape imposibil sa te incuie cineva. Daca ti se inchide o usa, nu-i nimic, folosesti cu incredere fereastra.

E la mijloc nevoia de a face un sacrificiu si, cel mai probabil, cei de acasa vor trebui sa inteleaga ca e nevoie sa platesti tu un pret pentru ca ei sa se bucure de tot confortul pe care si-l doresc. Macar stii pentru ce te zbati: pentru familia ta, pentru dorinta de a face investitii in locuinta ori chiar de a achizitiona o casa. Sfarsitul de luna iti poate relansa viata afectiva. Aerul tau grijuliu si protector te va putea readuce spre starea de echilibru din viata ta.

Valeriu Pănoiu

http://www.astrocafe.ro/horoscop/lunar

Horoscop Martie 2011

martie 1, 2011

La cererea voastra am preluat horoscopul pentru martie 2011 realizat de astrologul Valeriu Panoiu ( preluare partiala de pe http://astrocafe.ro/horoscop/lunar/ ):

Berbec In primele 11 zile ale acestei luni mai ai timp sa tragi aer in piept. Ai la dispozitie o perioada in care sa te ocupi indeaproape de interiorul tau. Cateva tehnici de meditatie si relaxare sau pur si simplu mai multa odihna si somn din belsug ar fi pentru tine cele mai bune remedii. S-ar putea ca starea ta generala sa fie una cam secatuita de energie.

Astrele iti ofera un ragaz sa te privesti in oglinda si sa stai fata in fata cu insuccesele tale, sa vezi de unde ti se trag niste probleme. E momentul sa aduci la suprafata niste temeri, niste dureri pe care nu poti sa incepi sa le vindeci decat daca le constientizezi. Trebuie sa te accepti pe tine fara sa te judeci si sa te ierti! Este singura cale sa mergi mai departe.

Iar din 12 martie, cand Uranus trece in zodia ta, cu Mercur sosit si el cu doua zile inainte, poti sa o iei de la capat. Practic, intri intr-o etapa de reconstructie. Vrei sa afli tot mai multe despre tine, iti bagi personalitatea in service. Vrei tot mai mult sa iti cosmetizezi imaginea, vrei sa arati celorlalti o latura a ta pe care nu ai avut pana acum curajul sa o afisezi. Impulsul de a fi diferit pana acum sau de a face lucrurile altfel te poate impinge intr-adevar spre gesturi distructive, de aceea, inainte de a lua o decizie radicala, e bine sa privesti in ansamblu. Lasa deoparte iesirile pe moment, care iti pot strica reputatia! Autocontrol, autocontrol si iar autocontrol!

Remediul impulsivitatii ti-l ofera toata luna Marte in Pesti! Pune-i pe ceilalti pe primul plan, gandeste-te la binele lor si la sentimentele lor! E singura cale de a trece peste orgoliu si de a te arunca in gol fara centura de siguranta. De partea ta este si Venus, care sta in zona prietenilor si a protectorilor pana pe 27. Oamenii din jur te sustin, asa ca mergi pe mana lor! E bine sa ceri sfatul de cate ori te arunci cu capul inainte, dar nu e si suficient. Trebuie sa-l mai si asculti!

TAUR

Influxurile astrale din primele 11 zile ale lunii favorizeaza asezarea planurilor de viitor. Acum pot iesi in calea ta oameni care sa te sprijine sa faci un pas inainte. E momentul sa renunti la ezitari, sa prinzi curaj si sa aduci viitorul in realitate. Cu cat astepti mai mult un context favorabil sa actionezi, cu atat oportunitatea se va indeparta de tine. La inceputul lui martie, e bine sa retii ca cel mai bun moment sa intreprinzi ceva este chiar acum!

Dupa data de 12, cand Uranus se alatura lui Jupiter si lui Mercur (din 10 martie) in Berbec, trebuie sa fii foarte atent la orice mesaj venit din subconstientul tau. Se pot manifesta o serie de vise vecine cu realitatea, poti primi semne pe cele mai neobisnuite cai, mesaje de la ghizi spirituali, de la entitati spirituale. Dintr-o data, s-ar putea sa ti se para ca lumea invizibila nu este chiar atata de departe de tine pe cat credeai. Revelatiile de care poti avea parte incepand de acum pot capata si caracterul unor premonitii. Nu ar fi exclus sa te pasioneze tot mai mult ramurile ezoterice ale cunoasterii, divinatia si, de ce nu, chiar astrologia.

E momentul sa lasi universul sa lucreze pentru tine, sa fii recunoscator pentru tot ceea ce primesti si pur si simplu sa te lasi luat de val. Daca tot nu poti controla foarte multe evenimente pe care le traiesti, e bine sa constientizezi ca, daca opui rezistenta, de ce ti-e frica nu scapi.

Din punct de vedere profesional, Venus in zona carierei intre 2 si 27 martie, te fac foarte atent la modul cum arati si cum te prezinti in fata celorlalti. E posibil sa pui pret pe ceea ce spun si cred altii despre tine, asa ca e bine sa nu cazi in aceasta capcana, ci sa faci numai ceea ce iti spune sufletul tau! Femeile te pot ajuta sa progresezi in cariera sau te poti afirma mai usor in orice domeniu care implica simt artistic si creatie.

Cei care lucreaza in meserii care se adreseaza femeilor sunt avantajati (de la presa cu target feminin pana la cosmetica), la fel si toti cei care activeaza in mediul artistic.

Daca ai de gand sa te reprofilezi, te poti orienta, de exemplu, spre o cariera bazata pe voce sau in care sa conteze foarte mult impresia pe care o faci celorlalti.

GEMENI

Toata luna, esti preocupat de cariera si de imaginea sociala. Pentru altceva, parca iti ramane mult prea putin timp la dispozitie. Primele 11 zile ale lunii pot fi decisive din acest punct de vedere. S-ar putea sa simti impulsul de a pune mana pe o oportunitate pe ultima suta de metri, parca ti-e teama sa nu scapi ceva printre degete. Sfatul este sa te detasezi si sa lasi lucrurile sa se intample.

Din 12 martie, cand Uranus trece langa Jupiter si Mercur in Berbec, lucrurile se pot accelera. Poti gasi sprijin pentru demersurile tale, chiar daca multe dintre ele pareau utopice, lipsite de orice fundament. Brusc, s-ar putea sa ai sansa de a concretiza ceva ce a reprezentat mai mult un vis imposibil de realizat. Oamenii, grupul, o asociatie din care faci parte te pot scoate acum in fata, te pot propulsa inainte, te pot impinge de la spate.

Cu Venus in Varsator pana pe 27, s-ar putea sa iti extinzi tot mai mult cunostintele. Resimti tot mai mult tentatia de a explora, de a vedea altceva, alte lumi, alte civilizatii. In acest sens, fie poti planifica excursii sau drumuri lungi, fie te poti inscrie la cursuri ori te poti documenta ca autodidact.

De notat ca, de luna aceasta, Nodul Sud ajunge in mersul sau retrograd la tine acasa. Prin urmare, s-ar putea sa simti impulsul de a actiona pe cont propriu tocmai cand ai mai multa nevoie de altii, sa fii individualist cand tocmai lucrul in echipa si viata de cuplu iti pot aduce cele mai mari satisfactii. O sa inveti incetul cu incetul sa contezi pe ceilalti si, daca ai cine stie ce datorii fata de ei, o sa le cam accepti conditiile. Cooperarea si armonizarea relatiilor devin pentru tine lectii de viata incepand din martie.

RAC

In primele 11 zile ale lunii, planetele din Pesti sunt de partea ta. Dezvoltarea personala se pare ca tine capul de afis al preocuparilor tale. Vrei sa stii mai mult, tot mai mult, sa vezi mai multe, din ce in ce mai multe. Cu cat esti mai informat, cu atat te consideri apt sa faci fata opricarei provocari. Nu ar fi exclus sa iei in serios niste cursuri, eventual chiar de limbi straine. Ai putea planifica acum o vacanta cat mai lunga sau cat mai departe, ba chiar poti solicita o bursa. Succesul la orice tip de examen unde iti poti etala experienta si competentele este previzibil.

Din 12 martie, Uranus se duce langa Jupiter si langa Mercur in Berbec. Incepe pentru tine o etapa de reconfigurare a carierei si a statutului social. S-ar putea sa te simti pur si simplu zguduit din scaunul pe care stateai atat de comod. Parca ti se pregateste altceva, mult mai maret si mai reprezentativ pentru tine decat a fost pana acum. S-ar putea sa te trezesti cu oameni care iti fac propuneri, cu discutii in urma carora rasar perspective de avansare profesionala. S-ar putea sa fii preocupat de cresterea in ochii celorlalti, de dobandirea unui statut social. Iti doresti parca mai mult ca niciodata sa fii cineva, sa ocupi o pozitie pe care si-ar fi dorit-o altii. Aceasta este motivatia primara a tuturor actiunilor tale.

Evenimentele pot lua un caracter imprevizibil, de la o zi la alta situatia ar putea sa se schimbe. Atentie mare la conflictele cu autoritatile sau cu sefii, pentru ca iti vei dori sa-ti afirmi individualitatea si, daca exagerezi, te vei pune rau cu cine nu trebuie aproape gratuit. Putina cenzura nu strica!

In rest, pana pe 27, Venus in Varsator poate veni pentru tine cu foarte multe avantaje inclusiv de natura materiala. Poate o mostenite, poate un favor, poate un imprumut, poate un venit suplimentar ce soseste pe filiera partenerului de viata sau a unui partener ori colaborator. Asocierile dau luna aceasta roade frumoase, asa ca pregateste-te sa administrezi banii… altora.

LEU

In primele 11 zile ale lunii, planetele din Pesti te provoaca sa te implici in viata sociala. Risti sa devii partizanul unor idei, sa lupti pentru apararea unei cauze, sa iei parte la activitatea unui grup, la o miscare sociala.

Ceilalti vin oricum in intampinarea nevoilor tale cu avandaje, daruri si poate chiar sume de bani. Asocierile si colaborarile se dovedesc acum a fi profitabile, de aceea e bine sa-i stimulezi pe cei de langa tine pentru ca, intr-un final, tot tie sa-ti fie bine.

Dupa 12 martie, cu Uranus si Mercur in Berbec alaturi de Jupiter, intri intr-un cerc vicios din care nu vei mai iesi mult timp de acum inainte. O sa capeti o sete de cunoastere pe care de fapt nu va putea sa ti-o potoleasca niciun profesor, niciun curs si nicio carte. Cu cat stii mai mult, cu atat vei vrea sa stii mai mult. Cu cat ajungi mai departe si inveti despre oameni, locuri si civilizatii, cu atat vei prefera sa mergi si mai departe.

Incepe pentru tine o aventura a cunoasterii care se poate lasa cu gustul de a explora pe viu civilizatii straine. Poti incepe sa calatoresti mai mult, te poti folosi mai mult de limbile straine, iti poti schimba filosofia de viata.

Venus in Varsator este de bun augur pentru viata ta sociala. Relatiile tale pot fi de-a dreptul infloritoare luna aceasta pana pe 27. Popularitatea ta este in crestere, asa ca oamenii vin cu propuneri de asociere sau colaborare. Viata de cuplu ar trebui sa traverseze si ea o perioada mai armonioasa, cu putin sprijin din partea ta, desigur.

FECIOARA

Foarte dinamica este pentru tine zona relatiilor pana pe 11 martie. Planetele din Pesti te scot din anonimat si te imping de la spate sa iei sau sa accepti niste decizii. Viata de cuplu, parteneriatele si colaborarile pot fi supuse unor fluctuatii. E posibil sa simti nevoia sa te rupi din anumite formule in care functionezi si sa te afirmi pe cont propriu. In orice tip de relatie, vrei ca celalalt sa-ti respecte spatiul personal. Ai o dorinta de a fi independent si lasat in pace care nu iti este tocmai specifica.

Din 12 martie, cu Uranus si Mercur peste Jupiter in Berbec, se pot intampla lucruri misterioase dintre cele mai interesante. De exemplu, chiar tu poti elucida niste mistere, poti pune niste piese cap la cap. Ceva ce pana acum iti era neclar despre ceva sau cineva se dezvaluie dintr-o data in toata splendoarea sa. Te bucuri de o intuitie fantastica, pe care o poti folosi din plin ca sa atragi banii si bunastarea in viata ta. Incepe o perioada in care totul depinde de flerul tau si de cat de bine reusesti sa te dai pe langa oameniii potriviti. Avantajele vin acum de pe urma celorlalti, asa ca asociatii, colaboratorii sau partenerul de viata pot sa contribuie la cresterea securitatii tale materiale.

In ceea ce priveste profesia, lucrurile nici ca se puteau aseza mai bine pentru tine. Venus in Varsator pana pe 27 iti aduce relatii armonioase la locul de munca. Poti sa schimbi ceva in bine, sa aduci un plus de frumusete in jur sau poti excela mai ales daca lucrezi intr-o meserie artistica, bazata pe calitatile vocale sau din domeniul frumusetii. Simtul artistic si cel estetic te impun acum in atentia celorlalti. Starea de sanatate se poate ameliora si ea.

BALANTA

Pana pe 11 martie, ar fi bine sa te ocupi de rezolvarea unor probleme de sanatate care te-au necajit. E o perioada buna pentru a cere sfatul specialistului si pentru a incerca leacuri neconventionale. E posibil ca stresul sa isi spuna cuvantul si sa iti dea de furca. Prin urmare, trebuie sa iti asculti foarte bine corpul, pentru ca altfel risti sa dezvolti tulburari de natura neurologica sau chiar neuropsihica. De asemenea, e bine sa pui la punct tot acum niste relatii cu colegii de serviciu.

Din 12 martie, practic relatiile tale sar in aer. Cu Uranus in Berbec, acolo unde era deja Jupiter si unde se instalase de cateva zile si Mercur, imprevizibilul este la ordinea zilei. Practic, multe planuri se dau peste cap, ceea ce este valabil astazi nu mai e de actualitate si maine. Sunt oameni care apar si dispar din viata ta ca intr-un numar de magie. Sa nu te iluzionezi totusi sau sa te victimizezi: cauza a ceea ce ti se intampla esti chiar tu! S-ar putea ca, in interiorul tau, sa resimti nevoia de spatiu si de independenta. Vrei sa fii lasata in pace, sa te rupi de niste persoane. S-ar putea ca, de acum incolo, sa creezi constient sau inconstient evenimente care sa iti permita sa te afirmi ca fiinta independenta. Partenerul de viata, colaboratorii si asociatii pot fi expusi tirului tau verbal, asa ca gandeste-te dinainte ca, daca esti agresiv cu ei, de fapt tu ai niste nemultumiri personale peste care nu poti sa treci. Cu cat incerci sa-ti versi nervii pe altii, cu atat s-ar putea sa te instrainezi de ei si sa o pornesti pe o cale prapastioasa. La capatul drumului te asteapta insingurarea! Speram ca acum esti avertizat din timp!

Norocul tau ca zona iubirii este sustinuta de prezenta lui Venus in Varsator pana pe 27. Asadar, are cine sa te sustina si sa te inteleaga. Nu pune totusi toata presiunea ta pe umerii partenerului de viata pentru ca, la urma urmei, nici el nu este indestructibil. Cu luciditate, ai totusi puterea de a pune cap la cap impreuna cu omul drag un proiect care sa asigure stabilitatea cuplului pe termen lung. Va puteti uni fortele pentru a lasa ceva in urma voastra. Va ganditi probabil si la copii sau la binele lor.

SCORPION

In primele 11 zile din martie, esti inzestrat cu puterea de a suci mintile oricui. Te poti afirma in toata splendoarea ta, esti fermecator si emani in jur o extraordinara forta de seductie. Intr-un cuvant, e suficient sa te porti cat se poate de natural, sa nu iti ascunzi sarmul, iar ceilalti vor fi mai receptivi va niciodata.

Relatia cu persoana iubita si cu copiii se afla in topul prioritatilor si e de mentionat ca s-ar putea sa fie vorba de nevoia de a face un mic sacrificiu. Practic, esti pus in situatia de a accepta un compromis, de a renunta la o parte din pretentiile tale, pentru ca toata lumea sa fie bine. Trebuie sa faci asta in mod constient, fara sa suferi si fara sa te victimizezi! Nu incerca sa fii excesiv de autoritar pentru ca, de data asta, chiar nu-ti merge si nu vei face decat sa intampini rezistenta.

Din 12 martie, cand centrul de rezistenta al zodiacului se muta in zodia Berbecului, relatiile de munca si sanatatea iti pot consuma cea mai mare parte a energiei. La serviciu, pot aparea situatii neasteptate, se poate schimba ceva, chiar tu poti fi tentat sa faci o rocada, un salt sau sa-ti cauti altceva de lucru.

Relatiile, in general, atat cele personale cat si cele sociale, pot sta la baza unor tulburari emotionale care, in cele din urma, sa se somatizeze.

Venus in Varsator pana pe 27 indica sanse de prosperitate in familie si potentiala ocazie de a face o investitie, o achizitie sau de a aduce imbunatatiri in locuinta. E o luna buna sa te impaci cu parintii sau cu persoanele in varsta din viata ta care, in plus, te pot sustine material.

SAGETATOR

Binecuvantata fie aceasta luna! De 19 ani nu a mai fost Nodul Nord in zodia ta si iata ca, pe 3 martie, se intoarce la tine acasa. Ce poate sa iti aduca?

O descoperire de sine fara precedent, o explorare a potentialului, o explorare a resurselor interioare, sansa de a-ti reconstrui imaginea, de a arata celorlalti o fata pe care pana acum poate ti-ai reprimat-o sau pe care n-ai avut suficient curaj sa o lasi la vedere.

Pana pe 11, centrul universului tau se invarte in jurul relatiilor de familie si al locuintei. Poti constientiza ca, in trecut, ai facut niste pasi gresiti. Nu e cazul sa te lamentezi insa, sa te victimizezi, sa scoti in evidenta, vai, cate sacrificii ai facut si cat de nobile au fost scopurile tale! E momentul sa-i ierti pe ceiallti si sa te ierti pe tine, sa indrepti ce e de indreptat. E o perioada excelenta sa faci reparatii: atat in sufletul tau si in raporturile cu membrii familiei, cat si in casa.

Dupa 12 martie, cu zodia Berbecului suverana, esti pe val. Te poti afirma usor, poti face impresie, poti atrage atentia asupra ta. Prin urmare, poti atrage si beneficii datorita faptului ca te remarci prin ceea ce esti si prin ceea ce faci.

In ciuda impulsivitatii, poti armoniza mult mai usor relatia cu partenerul de viata si cu copiii, deoarece treci mai usor peste resentimente si, chiar daca te aprinzi usor, te stingi la fel de repede si nu tii ranchiuna. E chiar indicat sa iti urmezi o pasiune, sa te dedici unui hobby, sa faci mai mult ceea ce iti place si mai putin ceea ce trebuie.

Cu Venus in Varsator pana pe 27 februarie, examenele, drumurile scurte si semnarile de acte sunt favorizate. E o perioada buna, de exemplu, pentru achizitia unui autoturism. De asemenea, relatia cu fratii, surorile, rudele apropiate si vecinii se poate consolida. Te poti apropia mai mult de ei si poti vedea ca poti conta pe oamenii dragi care au fost tot timplul acolo cu gandul la tine, chiar daca nu ati tinut o legatura prea apropiata. Impreuna, puteti pune la cale planuri de viitor profitabile de ambele parti.

CAPRICORN

Retrogradarea Nodului Nord din zodia ta in Sagetator, in mod aparent paradoxal, este de bun augur. Ai avut destul timp la dispozitie sa iti schitezi anumite directii de actiune. Pentru ca “scapi” de Nodul Nord, ar trebui sa simti ca scapi totodata de niste indoieli si ezitari.

A sosit clipa bilantului si, mai mult, e timpul sa treci la fapte. Lucrurile se pot aseza acum intr-o directie sau alta. Tot ce ti se intampla acum reprezinta materializarea consecintelor unor fapte din trecut. A sosit timpul sa primesti recompense, sa culegi roadele a ceea ce ai semanat. Trebuie sa constientizezi ca meriti absolut tot ceea ce ti se intampla, ca tu singur ai generat realitatea actuala, prin gandurile si faptele tale de pana acum.

Primele 11 zile ale lunii sunt favorabile drumurilor si semnarilor de acte. Te poti concentra, de asemenea, pe comunicare, pe intretinerea unor relatii si pe formarea de noi cunostinte.

Din 12 martie, zodia Berbecului preia incetul cu incetul intaietatea. Pentru tine, relatiile de familie si conditiile de locuit devin prioritatea numarul unu. Metaforic vorbind, tu esti acum motorul familiei, preiei fraiele in maini, tragi caruta dupa tine si, daca e nevoie, dai si cu biciul. Vrei sa pui lucrurile in miscare. Cu acest aplomb, reusesti sa-i pui pe ceilalti la treaba. E ca si cum tu impui conditiile, insa altcineva trebuie sa puna osul la treaba si sa iti indeplineasca dorintele.

Ai intr-adevar o mare capacitate de a coaliza fortele in jurul aspiratiilor sufletului tau.

Venus este in Varsator pana pe 27 si iti aspecteaza favorabil zona banilor. Iti poti pune foarte bine in valoare talentele, ceea ce se poate concretiza in beneficii semnificative de pe urma muncii proprii. Tot ce trebuie sa faci e sa ai incredere in capacitatile tale si sa le pui la bataie!

VARSATOR

Luna aceasta, te bucuri de prezenta lui Venus la tine acasa pana pe 27. Nu trebuie sa faci nimic special ca sa atragi atentia celorlalti. Totul vine din interior, asa ca e destul sa fii tu insuti, sa te exprimi natural. De aici provone magnetismul tau, care iti poate aduce tot ce e mai bun de la viata.

Pui mare pret luna aceasta pe viata sentimentala si pe activitatile care iti fac placere. E posibil chiar sa manifesti un interes crescut fata de modul in care arati, asa ca esti tentat sa-ti schimbi look-ul, poate printr-o tunsoare sau printr-o cura de slabire .

Acum, daca e sa decupam luna pe segmente, pana pe 11 martie zona banilor este in continuare sustinuta din toate partile. Poti munci usor si poti atrage bunastarea prin ceea ce esti si stii sa faci. Talentele tale nu trebuie sa ramana ascunse, pentru ca ele sunt purtatoarele progresului tau material.

Dupa data de 12, cand Uranus ajunge langa Jupiter si Mercur in Berbec, se dechid parca dintr-o data o sumedenie de drumuri in calea ta. Unele, la propriu: poti fi pus in situatia de a face mici excursii, de a te deplasa mult. Atentie in trafic, mai usor cu viteza!

Pe de alta parte, comunicarea devine un pivot al vietii tale. Din toate partile primesti informatii pe care te vezi nevoit sa le prelucrezi. Relatia cu fratii, surorile, rudele apropiate si vecinii se poate aseza si ea pe noi temelii. Simti nevoia unei schimbari si chiar reusesti sa atragi oameni noi in viata ta. Unele intalniri se pot concretiza cu semnarea unor contracte, asa ca fii pe faza! Este foarte indicat ca decizii finale sa iei pana pe data de 27.

PESTI

Cu Marte in zodia ta toata luna, resimti o nevoie deosebita de a face un pas in fata, de a te pune in evidenta. Vrei sa faci impresie si sa lasi urme pe oriunde treci. Aceasta nevoie de afirmare este sustinuta din punct de vedere energetic. Astrele, desi te fac hipersensibil, te si intaresc printr-o vitalitate capabila sa suporte orice presiune exterioara. Iar presiuni s-ar putea sa fie din belsug, cu Venus in Varsator pana pe 27.

Se pare ca oamenii au tot mai mare nevoie de tine, iar tu iti indrepti tot mai mult atentia asupra lor. Este bine de stiut ca multi din cei care iti dau tarcoale nu fac decat sa isi urmareasca interesul personal. E bine sa nu te lasi manipulat chiar de oricine, nu e cazul sa strici orzul pe gaste si sa iti consumi timpul si efortul fizic si intelectual cu profitori nedemni de atentia ta.

Pana pe 11 martie, zodia ta este inca la putere. Iti poti asuma in continuare riscuri, poti avea curajul unor initiative drastice.

Dupa data de 12, cand Berbecul ajunge la putere, situatia ta financiara poate cunoaste o explozie. Daca ai incredere in tine, in talentele tale, in darurile pe care le poti face altora, atunci bunastarea ta este asigurata. Orice ezitare si orice oportunitate careia ii dai cu piciorul reprezinta un act de autonegare a potentialului.

Apar ocazii din ce in ce mai neasteptate de a face bani, asa ca pune mana pe ele! Chiar daca, pe moment, s-ar putea sa nu fii capabil sa economisesti prea mult, faptul ca intri intr-un circuit financiar inseamna ca atragi mai usor banii.

http://www.astrocafe.ro/horoscop/lunar

Citeste si http://ZonaWellness.wordpress.com/coaching/

 

HOROSCOP FEBRUARIE 2011

februarie 1, 2011

Dragii mei,

Iata in continuare ce prevad astrologii pentru luna februarie( horoscop realizat de astrologul si numerologul Valeriu Panoiu, preluare astrocafe.ro)

Berbec In primele trei saptamani ale lunii, cele mai importante evenimente din viata ta se leaga de relatiile de prietenie si de planurile de viitor. Cumva, mintea ta este permanent cu un pas inainte. Desi esti aici si acum, te gandesti cum va fi peste nu stiu cat timp.

Pe de o parte, este foarte bine ca iti fixezi obiective pe termen lung, pe de alta parte e important sa nu te lasi prada visarii si sa astepti sa-ti vina ceva de-a gata. Implicarea va fi pentru tine cheia succesului. Reusesti sa coalizezi in jurul tau oameni care pot sa te asiste in demersurile pe care le faci.

Luna aceasta, nu ezita sa faci un lucru elementar: sa ceri ajutorul! Ceilalti poate nu stiu ca ai nevoie de ei, asa ca nu astepta sa te “citeasca”. Trebuie sa respecti indemnul biblic “Cere si ti se va da!”.

Afirmarea pe cont propriu are nevoie de un imold din exterior, e cazul sa contezi pe oamenii din viata ta. Chiar si ideile tale despre cum ar trebui sa arate viata ta in perspectiva e bine sa fie puse la punct impreuna cu cei apropiati, care iti pot oferi sfaturi obiective. Oricum, luna aceasta poti sa inchei un capitol si sa te relansezi cu elan inainte.

In ultima saptamana din februarie cand, incet-incet, zodia Pestilor se populeaza cu planete, s-ar putea sa resimti tot mai mult nevoia sa te repliezi in spatiul interior. Probabil iti vei face mai putin simtita prezenta in societate si vei prefera mai mult sa te izolezi, pentru a-ti pune gandurile in ordine. Vei simti proabil o mai mare nevoie de odihna, perioada putandu-se asocia chiar cu o recuperare medicala.

E posibil sa se activeze sau sa se reactiveze afectiuni pe fond nervos sau pe stres. E bine sa cauti tot mai mult compania celorlalti, pentru a nu lasa melancolia sa se transforme in stari depresive. Sfarsitul de luna iti atrage atentia sa te ingrijesti de sufletul si de trupul tau, sa vindeci niste rani, sa ierti si sa manifesti iubirea neconditionata. O buna metoda de a te vindeca pe tine este aceea de a-i ajuta pe altii sa-si vindece niste lipsuri, fie ca le sari in ajutor, fie ca faci gesturi de caritate.

Taur Pregateste-te! Luna aceasta ai putea sa dai o lovitura de imagine. Concentratia mare de planete pe zodia Varsatorului face din tine, in primele trei saptamani din februarie, cea mai activa zodie din punct de vedere social si profesional.

Din capul locului, trebuie spus ca evenimentele pot avea un caracter imprevizibil. Oportunitatile pot aparea, asadar, din senin, de unde te astepti mai putin. E posibil sa candidezi la o functie sau sa fii luat in calcul pentru o promovare, pozitia ta, chiar daca o credeai pana acum in pericol, s-ar putea sa constati ca, dimpotriva, se consolideaza. Daca, dimpotriva, ti se deschide un alt culoar inca si mai favorabil, la un nou loc de munca sau chiar intr-un alt domeniu, ar fi bine sa nu mai stai pe ganduri!

Primele trei saptamani din februarie sunt cele mai bune din tot anul 2011 pentru a creste in cariera, pentru a-ti consolida reputatia si pentru a face impresie. Din punct de vedere al evolutiei socio-profesionale, s-ar putea sa traversezi acum etape radicale, in care totul sa se deruleze sub egida “acum ori niciodata”! Poate vor mai fi si alte sanse in a doua jumatate a anului, dar daca trenul opreste acum in statia ta, ar fi indicat sa nu-l pierzi!

In ultima saptamana a lunii, Soarele, Venus si Marte se intalnesc in Pesti, asa ca reusesti sa atragi tot mai multi oameni in viata ta. Cercul cunostintelor si prietenilor se poate extinde. De asemenea, e o perioada buna in care sa renunti la oameni din viata ta cu care nu mai esti pe aceeasi lungime de unda. E o perioada buna sa-ti faci planuri si sa treci la realizarea lor. Tot ceea ce pui acum la punct trebuie sa aiba efecte pe termen lung. In ultima saptamana din februarie, poti pune o caramida la o constructie solida de viitor.

Gemeni Primele trei saptamani din februarie te fac sa te simti ca pestele in apa. Tu, care esti oricum avid de informatie, simti nevoia acum sa te extinzi si mai mult in toate directiile. Cel mai bine e sa fii atentionat inca de la inceput ca ar fi bine sa te ocupi nu de cantitate, ci de calitate. Te pot tenta acum cursuri de perfectionare sau cursuri de limbi straine. Daca stii deja franceza si engleza, e posibil sa ti se para foarte atractiva chineza. Din nou, e bine sa te gandesti de doua ori daca iti foloseste la ceva directia aleasa. Nu ar fi mai bine sa iti perfectonezi doar engleza si franceza? Acesta ar fi un exemplu orientativ si banal despre cum ar trebui sa pui problema de fiecare data cand un domeniu nou de interes iti face cu ochiul.

Tot in aceasta perioada, e posibil sa se inteteasca schimburile cu strainatatea, sa revezi oameni dragi plecati peste hotare sau chiar sa intreprinzi tu calatorii lungi. Daca nu te duci nicaieri acum, e foarte bine sa-ti faci din timp rezervarile pentru vacanta cea mare din acest an! In contextul dat, vor exista oricum oameni si idei cu impact asupra ta. Vei regandi anumite situatii, vei vedea ca, in anumite privinte, se poate si altfel, vei putea renunta la niste prejudecati si iti vei deschide orizontul cunoasterii.

Ultima saptamana din feruarie, cand zodia Pestilor intra in prim-plan, te poate propulsa in cariera. Locul tau in cercul profesional se poate stabiliza. Mai mult, o promovare sau chiar o schimbare de serviciu ti-ar putea redresa imaginea. Ceilalti te pot privi cu alti ochi, pot vedea in tine un potential mai mare, pot simti ca ai mai multa greutate decat pana acum. Oportunitatile se vor intinde pana in luna martie, dar semnele transformatoare pot sa apara inca de pe acum, asa ca ar fi bine sa te agati de ele!

Rac Primele trei saptamani din februarie pot fi pentru tine bogate in revelatii. In primul rand, te bucuri de o protectie ascunsa; oameni de bine, pe care nici nu e nevoie sa-i cunosti, isi unesc fortele pentru a te aseza pe un nou drum. E posibil sa ai parte de recompense, de favoruri, de avantaje, de cadouri, pe care sa nici nu le astepti. Cumva, esti impins de la spate si prinzi un culoar favorabil.

Daca pana acum credeai ca ai jucat pe o carte necastigatoare, noile evenimente te pot face sa vezi ca nu ai gresit deloc si ca, dimpotriva, aveai in buzunar lozul castigator. Avantajele de care ai parte se pot traduce chiar si in bani sau bunuri materiale, de exemplu sub forma de donatii sau mosteniri. De asemenea, poti avea de castigat de pe urma modificarii unui cadru legal, a unor norme ce vizeaza situtia taxelor, a impozitelor, a asistentei sociale, a pensiilor. Lucrurile pot lua pentru tine o intorsatura neasteptata.

Imprevizibilul se manifesta si prin deconspirari care te pot lasa masca. Se face lumina asupra unor incidente sau evenimente tenebroase. Adevarul se cerne si apar probe concrete care, de data aceasta, nu mai pot fi tagaduite. Detectivul din tine iese invingator. Cu atatea probe noi aparute la dosar, ultima saptamana a lunii aduce o acumulare de vesti, informatii si discutii. Poti trage noi concluzii, poti renunta la prejudecati sau la metode invechite sau conservatoare de a vedea lucrurile.

Daca pana acum gandeai intr-un fel, s-ar putea sa te intorci la 180 de grade si sa nu mai lasi lucrurile la voia intamplarii. Se poate trezi in tine spiritul justitiar, iar daca simti ca ai fost nedreptatit, vei cauta sa iti faci dreptate si sa reglezi conturile cu orice pret.

Leu Februarie este pentru tine “luna relatiilor”, cel putin in primele trei saptamani. Planetele din Varsator te provoaca a te repozitionezi fata de niste oameni care exista pe un anumit nivel din viata ta. Poate fi vorba de reglarea unor conturi cu partenerul de viata, de reasezarea unor colaborari, parteneriate sau asocieri profesionale pe alte baze. Noi oameni pot sa intre acum in viata ta, poti cunoaste pe cineva deosebit. E o perioada buna sa iti gasesti jumatatea sau sa consolidezi relatia cu ea, nu doar in plan afectiv, ci si in materie de cooperare profesionala.

De retinut ca usa este deschisa, iar cei care intra trebuie sa aiba loc sa se integreze in viata ta. Prin urmare, altii mai vechi trebuie sa iasa. Procesul de sortare, chiar daca nu va fi simplu, va produce efecte transante si ireversibile. A sosit momentul sa alegi graul de neghina. Nici nu vei avea insa timp sa te gandesti prea mult la ce ai pierdut, pentru ca vei fi solicitat din plin de noile angajamente.

Ultima saptamana a lunii, cand planetele se concentreaza in Pesti, deja iti aduce roadele asocierilor mai noi sau mai vechi. Toate beneficiile se pare ca le obtii de pe urma celorlalti. Inspiratia ta de a alege anumiti oameni in detrimentul altora iti poate demonstra ca nu te-ai inselat. Beneficiile nu apar insa exclusiv de pe urma cooperarilor.

Te poti trezi cu rezultatul unor demersuri din trecut pe care aproape le trecusesi cu vederea. Ai parte acum de favoruri, de inlesniri, de daruri. Munca de cercetare sau de investigatie in orice domeniu poate fi incununata de performante notabile. De asemenea, ti se activeaza tot mai mult preocuparea pentru spiritualitate, pentru ezoterism, pentru legile universale, pentru mistere si pentru viata de dupa moarte.

Fecioara Planetele din zodia Varsatorului iti activeaza in primele trei saptamani ale lunii zona muncii si a sanatatii. In ceea ce priveste viata profesionala, lucrurile ar putea avea un caracter imprevizibil. Tu esti meticulos de fel si nu scapi din vedere nici cel mai mic detaliu, numai ca, de data aceasta, activitatea ta de rutina e posibil sa sufere ajustari. Fie ti se modifica conditiile de lucru, fie treci pe alt post, fie iti schimbi chiar serviciul, fie (daca ai fost in somaj) iti gasesti un loc de munca. Cert este ca ceea ce numeai tu pana acum “rutina” se va desfasura pe noi coordonate.

Schimbarile pot avea un caracter imprevizibil, de azi pe maine, sau chiar de la o ora la alta. Asteapta-te la noi sarcini de lucru, la un nou colectiv, la noi raporturi profesionale! Sanatatea este, de asemenea, un segment care iti solicita la maxim atentia. Este de asteptat ca tumultul din viata profesionala sa aiba repercusiuni la nivel fizic, iar suprasolicitarea fizica si intelectuala risca sa duca la epuizare nervoasa.

Destul de stresante par primele trei saptamani, asa ca numarul neuronilor care isi inceteaza activitatea s-ar putea sa fie mai mare decat de obicei. Hiperactivitatea si grija pentu ziua de maine s-ar putea sa iti aduca stari dintre cele mai contradictorii, de la hiperagitatie pana la predispozitii depresive.

O maxima atentie se cuvine a fi acordata in aceasta perioada alimentatiei sanatoase! In ultima saptamana, lucrurile se asaza, iar in prim-plan intra relatiile. In aceasta zona sunt de facut ajustari. Te poti asocia, poti gasi partenerul potrivit atat afectiv, cat si intr-un mediu da faceri, in paralel cu renuntarea la anumite persoane care nu te mai reprezinta. Umbli la lista oamenilor din viata ta, faci si desfaci legaturi.

Balanta In primele trei saptamani din aceasta luna este evident ca vrei sa iesi la rampa. Probabil doresti tot mai mult sa iti exprimi puterea interioara si sa te faci auzit. Ai toate sansele sa reusesti, cu conditia sa vorbesti, dar sa mai si asculti. Poti sa percepi realitatea intr-un mod inflamat, la proportii exagerate. Reactiile tale tind sa fie pe masura, de aceea risti sa fii acuzat de aroganta sau de unilateralitate in gandire. Ai de invatat sa fii conciliant si sa iti dai seama ca nu poti avea intotdeauna dreptate.

Persoana iubita si copiii sunt nevoiti sa faca fata acestui iures pe care il declansezi. Mai bine te-ai dedica lor. Ai toate sansele sa indrepti niste lucruri si sa iti redresezi viata afectiva. Ai capacitatea de a-i lasa pe cei din jur cu gura cascata. Generozitatea ta si surprizele pe care le poti pune la cale au darul de a inviora povestile de iubire. Iar daca nu ai fost pana acum personajul principal al unei asemenea povesti, in primele trei saptamani din februarie ai toate sansele sa devii.

Ar trebui sa te concentrezi pe ceea ce iti place tie mai mult si mai mult, ar trebui sa te orientezi spre tot ceea ce iti face placere. Pentru a te echilibra, chiar e indicat sa faci mai mult sport sau sa te dedici unui hobby. Daca nu ai, e posibil sa gasesti unul in aceasta perioada. Daca reusesti sa te detasezi si sa nu pui presiune pe ceilalti, ai putea fi intr-o dispozitie antrenanta. Pentru tine, in primele trei sferturi din luna februarie, viata ar putea sa-ti aduca mai multa distractie. Poti fi mai jucaus, mai seducator si mai pus pe experimente. Norocul si speculatiile se pot tine de capul tau.

In ultima saptamana din februarie, se cam incheie distractia, asa ca bucura-te cat mai ai timp! Incepe o perioada plina din punct de vedere profesional. Pot sa intervina transformari la locul de munca, ai tot mai multa activitate si trebuie sa te adaptezi din mers. Stresul te-ar putea epuiza nervos, deci ar fi bine ca, atunci cand iti schimbi bateriile, sa le cumperi pe cele mai rezistente.

Scorpion Ai la dispozitie trei saptamani (primele din februarie ) sa pui la punct casa si relatiile de familie. In aceasta zona iti vei consuma cea mai mare cantitate de energie. Problemele de patrimoniu s-ar putea sa necesite acum o atentie speciala. La fel si raporturile cu persoanele in varsta din viata ta, care au o nevoie sporita de asistenta. In aceasta perioada, pentru cei batrani, esti un fel de mama sau de tata al ranitilor.

Intr-un fel, e posibil sa resimti aceste obligatii ca pe o povara, insa, pe de alta parte, ar fi bine sa te bucuri cat timp persoanele de varsta a treia mai sunt in viata si sa-ti aduci aminte de proverbul care spune ca “cine nu are batrani, sa-i cumpere” chiar daca, fiind atat de colesit si de surmenat, iti vine sa faci o rima si sa adaugi la maxima anterioara si o completare: “iar cine are, sa-i vanda.”

E o perioada excelenta sa te impaci cu tine si cu constiinta ta, pentru ca ai nevoie acum sa simti ca, in ceea ce te priveste, ai facut tot ceea ce iti sta tie in putinta ca celorlalti sa le fie bine. Devotamentul tau fata de familie este valabil nu doar pentru parinti si bunici, ci si pentru sot, sotie si copii. Te gandesti la confortul lor, vrei sa aduci imbunatatiri in locuinta sau sa contribui la bunastarea lor.

S-ar putea sa fii nevoit sa suporti si niste reparatii neprevazute si sa intervii de urgenta daca se sparge o teava sau un geam tocmai acum, in mijlocul iernii. S-ar putea sa iti doresti sa faci modificari si achizitii. Mai mult, cine stie, e posibil sa iti treaca prin cap sa cumperi o locuinta noua, eventual, sa te muti.

Ultima saptamana a lunii aduce mai multa armonie in viata ta afectiva. Relatia de iubire se repune in alti termeni sau ai putea chiar sa te indragostesti. Jumatatea ta si copiii dau sens vietii tale, asa ca vei face tot posibilul sa te apropii de ei si sa le demonstrezi ca ii iubesti. Ei iti vor raspunde cu aceeasi moneda.

Sagetator Pe tine te asteapta poate cea mai dinamica perioada a acestui an. Primele trei saptamani din februrarie te pun pe drumuri. Nu ai timp nici sa respiri, sunt atatea probleme de rezolvat, sunt atatia oameni pe care trebuie sa-i vezi. Rezervele tale de energie se duc pe comunicare. Vorbesti chiar mai mult decat de obicei, calatoresti, totul e pentru tine acum un du-te-vino. Oameni vechi apar din nou in viata ta dar, cum ei nu sunt de ajuns, cunosti si persoane noi, care dintre care mai interesante.

Relatia cu fratii, surorile, vecinii, rudele apropiate iti consuma si ea suficient timp. Sunt chestiuni de pus la punct, aveti de ajuns la niste consensuri si, uneori, calea de la unul la altul nu e lipsita de suisuri si de coborasuri. Esti prins intr-un vartej al tranzactiilor, al schimburilor, al argumentarii, parca vrei intruna sa te faci inteles si sa-i convingi pe ceilalti ca ai dreptate. Atentie maxima, aici s-ar putea sa pici intr-o capcana.

Preocupat de sustinerea propriului punct de vedere, risti sa nu vezi adevarul de lungul nasului, asa ca ar fi bine sa mai dai dreptate si interlocutorului. E bine sa iti pastrezi spiritul practic si, in loc sa teoretizezi la nesfarsit, sa vezi concret care dintre ideile tale pot fi aplicate in realitate.

In ultima saptamana a lunii, atentia se muta pe casa si familie. Aici iti doresti sa faci schimbari, investitii, sa redecorezi. Chiar e posibil sa intervina niste mici pagube care impun necesitatea unor reparatii. Se pot defecta niste aparate, se poate strica ceva, asa ca e bine sa ai la indemana numarul de telefon al tamplarului si al instalatorului.

Tot acum, esti tentat sa te repozitionezi fata de parinti. Relatia cu ei se poate pune in termeni noi. E bine sa fii mai reconciliant si mai sensibil la nevoile lor. Batranii s-ar putea sa aiba tot mai multa nevoie de tine in viata lor. Conditiile de locuit par destul de fluctuante, asa ca s-ar putea sa te gandesti mai bine daca nu cumva e bine sa faci niste tranzactii.

S-ar putea sa iti modifici atitudinea fata de niste bunuri de patrimoniu si sa te gandesti daca nu cumva se merita sa vinzi o proprietate pentru a acoperi niste lipsuri sau, dimpotriva, sa faci o achizitie pentru a-ti asigura o siguranta pentru mai tarziu.

Capricorn Planetele din Varsator iti stimuleaza in primele trei saptamani din februarie zona banilor. Trebuie spus de la inceput ca poti face bani, dar cu o singura condiotie: sa ai curajul de a-ti pune in valoare calitatile native de care dispui. Ai talente deosebite pe care deseori nu ti le exploatezi, fie pentru ca nu ai suficienta incredere in tine, fie pentru ca ti-e teama sa nu fii respins, fie pentru ca astepti tot timpul prilejul potrivit care nu mai vine. De aceasta data, astrele te sustin sa-i dai bice!

Trebuie sa iti asumi niste decizii, indiferent de consecinte, sa mergi pana la capat indiferent de ceea ce spus, cred sau vor cei din jurul tau. Ai puterea de a da gata pe toata lumea prin actiuni in forta. Chiar daca multora li s-ar putea parea ca anumite gesturi sau metode de abordare sunt nebunesti, nepotrivite sau extem de rriscante, e bine sa dai inainte! Perseverenta este momentan singura cale de a reusi!

E o perioada in care, daca esti dat afara pe usa, trebuie sa insisti si sa intri pe geam. Nu vei stoarce tot potentialul de bani si alte beneficii pana nu vei epuiza toate posibilitatile. Mintea ta este pusa pe facut bani, ideile sunt pe alocuri traznite, dar ar trebui sa le dai curs. Cu cat ti se pare ca ceva e mai extravagant, cu atat ar trebui sa urmezi acel curs!

Ultima saptamana din februarie te face sa te simti intr-o postura de mediator, de mesager. Informatiile curg parca prin tine. Ai vesti de dat si de primit, ai drumuri de facut, ai mesaje de transmis. Comunicarea este din ce in ce mai intensa, iar drumurile tot mai numeroase. Poti negocia usor, pentru ca stapanesti arta convingerii.

E bine sa fii dispus sa faci si mici compromisuri, chiar daca uneori ele iti lasa gustul unor sacrificii. Numai asa vei putea incheia afaceri si intelegeri avantajoase. Tot mai multe documente si acte iti trec prin mana, asa ca studiaza in cel mai mic detaliu hartiile pe care iti pui semnatura!

Varsator Sa ridice mana cea mai rasfatata zodie a momentului! Bun! Inseamna ca te-ai recunoscut deja. Primele trei saptamani din februarie, cu Soarele, Marte si Mecur la tine acasa, te fac sa te simti ca un pahar plin, care se revarsa. Parca nu-ti mai incapi in propria piele si vrei sa iti iesi din matca.

Ai atatea idei, atata spirit de initiativa, incat nici nu stii de ce sa te apuci mai intai. Sa rastorni casa, sa iti reformulezi relatiile, sa iti schimbi look-ul? Cel mai bine e sa iei totul rand pe rand, sa iti fixezi obiective concrete si sa lucrezi cu ele sistematic. Altfel, risti sa simti ca ai prea multa energie si ca nu stii ce sa faci cu ea. Si uite asa, pleaca trenul si tu nu apuci decat sa fluturi batista de pe peron.

Asadar, trebuie sa fii atent la toate mesajele pe care le primesti, la toti opamenii care au sa-ti comunice ceva. Daca apar oportunitati, nu e cazul sa scapi vreuna. Tot ce se intampla acum are darul de a te ajuta sa cresti, sa evoluezi din toate punctele de vedere.

E o perioada foarte buna sa te schimbi, sa gandesti diferit, sa faci lucrurile altfel, sa iti remodelezi personalitatea. Luna aceasta, viziunea ta asupra lumii e de asteptat sa suporte corectii majore. Iti descoperi noi fete pe care le arati si lumii intregi.

Oamenii te pot percepe diferit. Iti pot vedea calitati de care nici macar nu te credeau capabil. Oricum, devii mai vizibil, se vorbeste mai mult despre tine, esti luat in calcul drept etalon in cadrul discutiilor. Cresti in importanta, sa speram ca nu si in aroganta, asa sa ca ai grija!

Posibilitatile ti se par acum nelimitate, de aceea e bine sa-ti urmezi intuitia pentru a te agata de cele mai viabile.

Iar ultima saptamana, cand planetele trec in Pesti si iti lumineaza sectorul banilor, poate aduce concretizarea potentialului tau. Pentru ca esti diferit si faci lucrurile altfel decat pana acum, apar si noi surse de bani. Exploatarea talentelor si a calitatilor sunt o sursa de bunastare. Ai incredere in tine, in ceea ce esti si totul va veni de la sine!

Pesti Desi anul cel nou e practic la inceput, a doua luna incepe pentru tine cu un moment de bilant. Ai trei saptamani la dispozitie sa reglezi niste conturi, cu tine si cu ceilalti. Partea mai putin placuta pentru tine este ca nu prea ai mare putere de decizie si cam esti in pozitia de spectator la propria viata.

Ai prea putin control asupra evenimentelor, intrucat te confrunti cu evenimente din trecut sau cu decizii personale care, iata, acum produc efecte. Ele pot fi bune sau rele, in functie de stimuliii pe care i-ai emis candva. E normal sa nu te simti confortabil in situatia data, de aceea e bine sa accepti tot ceea ce ti se intampla fara sa opui rezistenta.

Trebuie sa ai incredere ca Dumnezeu are un motiv pentru care permite totul si ca lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie. E foarte bine sa fii atent la lectiile pe care le ai de invatat, la concluziile pe care le ai de tras. E o perioada in care s-ar putea sa fii nevoit sa te dedici celorlalti, sa le faci servicii, sa ai grija de ei.

Ori de cate ori ai prilejul, e bine sa ajuti, sa oferi iubire neconditionata si sprijin fara sa astepti nimic in schimb. Daruind altora, te consideri important, iti constientizezi propria valoare si poti simti ca iti speli chiar niste pacate.

Evita cu desavarsire victimizarea, atitudinea lui “Aoleu, ia uite ce am patit eu!”, pentru ca etapa de viata pe care o traversezi e menita sa iti dezvaluie binefacerile smereniei.

In ultima saptamana din februarie, poti rasufla usurat. Sufletul tau se simte mai lejer, parca scapi de ceva ce te apasa. Procesul acesta de purificare se poate asocia unei izolari autoimpuse sau provocate de nevoia de a-ti vindeca niste probleme medicale. Atentie la starile depresive!

In ultima saptamana din februarie, poti iesi din starea de pasivitate, de observator al propriei vieti. Redevii creatorul ei. Soarele vine in zodia ta, urmat de Mercur si de Marte. Te poti simti mai bine asa cum esti, te poti accepta, poti redescoperi frumusetea din tine. Increderea in fortele proprii poate sa te impinga inainte. Ai mai mult curaj sa te afirmi, iar energia si vitalitatea ar trebui sa iti readuca zambetul pe buze. Incepe o perioada de crestere si evolutie personala. S-ar putea sa simti ca abia acum anul se innoieste pentru tine.

Valeriu Pănoiu

http://www.astrocafe.ro/horoscop/lunar


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.