Posts Tagged ‘relaxare’

CUM SA VA RELAXATI LA LOCUL DE MUNCA

aprilie 26, 2010

Va invit sa cititi mai jos cateva trucuri si recomandari despre relaxarea la job care au fost preluate in articolul din Romania Libera din 26.04.2010 scris de Andrei Munteanu:

„Stresul la job este o problemă care îi afectează în egală măsură pe angajaţi şi pe angajatori. Pentru a preveni di­fe­rite probleme de sănătate sau scă­de­rea gradului de productivitate, salariaţii ar trebui să îşi amenajeze bi­­rou­rile cu obiecte personale, să nu mănânce în faţa computerului şi să facă pauze la intervale de până la două ore, în cazul în care lucrează în poziţie statică.

Munca la birou timp de opt ore, cu o pauză şi într-un ambient lipsit de armonie, afectează modul de lucru al angajatului. Acest dezechilibru poate fi atenuat printr-o atmosferă relaxantă în birou şi printr-un program cu pauze pentru odihnă. „Relaxarea, dacă este tradusă prin capacitatea de a lucra şi a lua decizii în condiţii optime, cu responsabilitate şi autoritate, fără teama de a greşi, este extrem de benefică şi poate aduce un randament cu peste 30% mai mare faţă de deciziile luate într-un mediu de lucru în care se exercită presiune din toate părţile”, explică Sorin Păun, partner Ascendis.
Pe lângă asta, Eduard Ezeanu, managing partner Social Arts, sfătuieşte angajaţii să ia decizii înţelepte când acceptă un job, să îşi seteze clar limi­tele în faţa şefilor, astfel încât să nu ajungă să muncească de dimineaţa până seara.
Ezeanu crede că relaxarea este o stare naturală, care trebuie alternată sau combinată cu starea de focalizare pe sarcini, pentru ca angajatul să fie mai performant.

Spaţiu de lucru comod
Pentru a crea un ambient cât mai plăcut pentru angajaţi, ar trebui respectate câteva caracteristici ale spaţiului de lucru. „Biroul să fie cât mai aerisit, spaţiile cât mai largi, fără prea mult mobilier, iar încăperea să fie cât mai luminoasă, pe cât posibil să se utilizeze sursele de lumină naturală, care să cadă pe birou din partea dreaptă”, recomandă Cristina Toma, career coach la Zona Wellness.

Pe lângă acestea, mobilierul utilizat ar trebui să fie cu cât mai puţine colţuri, cu margini rotunjite, care pot contribui la crearea unei atmosfere de bună înţelegere şi cooperare, iar poziţionarea optimă a unei persoane este cu faţa spre uşă, în aşa fel încât accesul cuiva în birou să nu necesite mişcări bruşte sau întreruperea activităţii deseori.
Verificarea foarte des a e-mail-ului reprezintă de cele mai multe ori un factor negativ pentru sarcinile de lucru. „E-mail-ul ar trebui verificat doar de două ori pe zi, iar discuţiile pe chat, dacă au loc în paralel cu activitatea de la serviciu, distrag şi defocalizează angajatul de la acti­vităţile sale şi îl fac mai puţin eficient”, susţine Ezeanu.

Nu se stă picior peste picior
Repausul are un rol bine determinat în cadrul oricărui program de lucru, fapt ce nu ar trebui evitat, pentru că în această perioadă angajatul se reface atât fizic, cât şi psihic. „În timpul pauzei, fiecare ar trebui să se ridice de pe scaun, să se uite pe geam, să asculte o melodie care îl încântă, uitându-se pe fereastră sau stând cu ochii închişi”, spune Sandra Ghiţescu, ambasador al programului „Life after Work”.
Momentul de repaus este recomandat şi pentru uşoare exerciţii fizice. Simona Negrilă, tera­peut World Class Health Academy, indică pentru momentele în care un angajat stă până la două ore în aceeaşi poziţie la birou să ia pauze de câte cinci minute pentru a pune sângele în mişcare, pentru a oxigena creierul şi pentru a detensiona muşchii.
Cristina Toma consideră că se pot face câteva mişcări uşoare ale capului dreapta-stânga, ridicări ale umerilor şi reveniri în poziţia normală, care pot contribui substanţial la restabilirea tonusului unei persoane care are o activitate sta­tică. Mai mult, pentru o circulaţie sanguină optimă este de preferat ca picioarele să nu fie ţinute unul peste altul, ci întinse, evitându-se umflarea acestora sau crearea de varice.

Momente de energie, oferite de şef
Alimentaţia la locul de muncă este importantă, fapt pentru care pauzele de masă nu ar trebui evitate şi ar trebui să se ţină în condiţii prielnice luării unei gustări. „Masa trebuie respectată şi luată într-un spaţiu liniştit, vorbind despre altceva decât despre problemele de serviciu”, specifică Ghiţescu. Cristina Toma adaugă că atmosfera de la masă ar fi ideal să fie plăcută, fără zgomote, fără discuţii în contradictoriu şi preluări de telefoane.
Problema angajaţilor stresaţi este şi a şefilor, fapt pentru care aceştia ar trebui să se preocupe să ofere subalternilor momente care îi pot încărca de energie. „Angajatorii ar trebui să susţină demersuri ce pot oferi echipei sale acces la diferite acti­vităţi, precum cele din domeniile artei, culturii, sportului, istoriei, ce pot naşte pasiuni care pot determina ulterior relaxare şi împlinire personală”, precizează Sorin Păun.   

Cinci 
trucuri pentru a crea o 
atmosferă plăcută

· Aducerea unor plan­te la birou, de prefe­rinţă cu frunze rotun­de, care să asigure o cantitate suplimentară de oxigen, dar şi o atmosferă plăcută din punct de vedere vizual;

· Plasarea unor obiec­te familiare pe birou creează un spaţiu per­sonalizat şi auto­mat plăcut pentru oricine;

· Plasarea unor accen­te de culoare – culor­i­le considerate a avea efect benefic asupra retinei sunt portoca­liu deschis, albastru, vernil şi roz;

· Menţinerea spaţiului de lucru curat, organizat, fără prea multe acte sau dosare;

· Plasarea obiectelor necesare în mod frec­vent la îndemână;

Sursa: Cristina Toma, Wellness & Career Coach
 

CUM să REUŞEŞTI pe TIMP de CRIZĂ

mai 25, 2009

foto preluata de pe www.istockphoto.com

365 de TRUCURI pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE!

Ţi se pare că ai ’’îmbătrânit” de când ai împlinit 20 de ani?

Suferi şi acum pentru că ai aniversat 30 de ani?

Te simţi rău la 40 de ani?

 Eşti trist/ă că ai ajuns la 50 de ani ?

Crezi că nu mai eşti atrăgătoare pentru partenerul tău?

Simţi că nu mai ai energie şi tonus?

Simţi că nu te mai bucuri de aceeaşi sănătate ca acum câţiva ani?

Simţi că nu mai eşti în formă ?

Consideri că nu mai ai silueta de acum câţiva ani?

Consideri că stagnezi profesional?

Crezi că nu eşti suficient apreciat la serviciu?

 Crezi că nu mai ai cum să evoluezi la jobul actual?

Crezi că nu te mai poţi bucura de viaţă la 40 sau 50 de ani?

Crezi că nu poţi face nimic pentru tine?

Crezi că nu mai poţi fi fericit?

Simţi că nu mai ai controlul finanţelor tale personale sau familiale?

Simţi că nu mai poţi controla bugetul personal sau familial?

Crezi că nu ai suficienţi bani?

Crezi că nu câştigi destui bani la jobul actual?

Consideri că nu ştii cum să îţi determini copilul să cunoască valoarea banilor?

Atunci vei afla în continuare:

–         cum să treci mai uşor peste aceste momente de “criză”

–         cum să faci faţă provocărilor legate de fiecare vârstă

–         cum să te menţii sănătos indiferent de vârsta pe care o ai

–         cum să ai grijă de aspectul tău

–         cum să ai grijă de alimentaţia ta în fiecare etapă a vieţii tale

–         cum să te menţii tânăr şi în formă la orice vârstă

–         cum să te simţi împlinit profesional

–         cum să te simţi fericit şi iubit

–         cum să te bucuri de viaţă la orice vârstă

–         cum să te dezvolţi spiritual

–         cum să evoluezi interior

–         cum să îţi gestionezi bugetul personal sau familial

–         cum să economiseşti bani

–         cum să câştigi mai mulţi bani

–         cum să evoluezi pe plan profesional

–         cum să îţi educi financiar copilul

în total 365 de TRUCURI pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE PERSONALE!

Vrei să strigi în gura mare că ai 20 de ani?

Vrei să te simţi cea mai frumoasă femeie la 30 de ani?

Vrei să te simţi plină de energie la 40 de ani?

Vrei să fii admirată şi apreciată la 50 de ani?

Ţi-ai dori să fii admirată pentru stilul tău adecvat vârstei?

Ţi-ai dori să fii apreciată pentru stilul tău personal?

Ţi-ai dori să fii admirată pentru eleganţa şi rafinamentul tău?

Vrei să ai un look perfect la orice vârstă?

Nu te-ai bucura să fii în formă mereu?

Îţi doreşti să mănânci mai sănătos?

Vrei să slăbeşti câteva kilograme?

Vrei să ştii care sunt alimentele care te ajută să fii în formă la orice vârstă?

Vrei să ştii care sunt alimentele care îţi menţin tonusul şi te umplu de energie?

Nu te-ai bucura să porţi şi la 30 de ani blugii care îţi veneau atât de bine la 20 de ani?

Nu ai vrea să fii plină de energie la 40 de ani?

Nu ai vrea să ai un tonus de invidiat şi la 50 de ani?

Doreşti să îţi recapeţi silueta de acum câţiva ani?

Doreşti să evoluezi profesional?

Îţi doreşti să ai un job satisfăcător?

Îţi doreşti să câştigi mai mulţi bani?

Vrei să îţi gestionezi mai bine finanţele personale şi familiale?

Vrei să afli cum îi cultivi copilului tău valoarea banilor?

Vrei să afli cum îţi educi financiar copilul?

Vrei să ştii care sunt domeniile economice care înregistrează profit şi pe timp de criză?

Vrei să ştii cum poţi transforma o schimbare profesională într-o oportunitate?

Vrei să ştii care sunt abilităţile tale şi profesiile în care ai avea succes?

Vrei să ştii cum poţi face o activitate care este profitabilă?

Vrei să evoluezi pe plan interior?

Vrei să te dezvolţi spiritual?

Dacă îţi doreşti toate astea, atunci e FOARTE SIMPLU:

CITEŞTE în continuare www.zonawellness.wordpress.com

Şi AFLĂ CUM să ai SUCCES pe TIMP de CRIZĂ

365 de TRUCURI pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE !

CARTEA VA FI GATA PENTRU TIPAR ÎN CURÂND!

Revino pe www.zonawellness.wordpress.com şi AFLĂ CÂND o VEI GĂSI în LIBRĂRII!

Dacă eşti la vârsta adolescenţei, atunci vei afla trucuri despre:

–    cum să fii sănătoasă, proaspătă, admirată

–         cum să-ţi alegi vestimentaţia potrivită vârstei, machiajul, accesoriile 

–         trucuri pentru minte, cum să fii mereu informată şi să îţi dezvolţi abilităţile pentru a susţine oricând o conversaţie

–         trucuri pentru suflet, cum să-ţi dezvolţi personalitatea

–         cum să-ţi conturezi un caracter frumos

–         trucuri pentru pregătirea profesională

–         importanţa studiului

–         alegerea viitoarei profesii în funcţie de chemarea vocaţională şi de aptitudinile manifestate

–         lista celor mai bine alese facultăţi

–         lista cu domeniile cele mai căutate la ora actuală

–         cea mai bună combinaţie de limbi străine studiate care îţi asigură un salariu mai mare

–         valorile interioare şi cultivarea acestora

–         cultivarea abilităţilor financiare şi antreprenoriale

–         cultivarea valorii banilor şi a meseriei practicate

–         exemple de afaceri iniţiate de copii din SUA cu vârste cuprinse între 5 şi 12 an

Dacă sunteţi părinţi de adolescenţi, atunci veţi afla trucuri despre:

–         cum să vă susţineţi copilul

–         cum să-i cunoaşteţi anturajul

–         cum să discutaţi cu copilul despre vicii

–         cum să vă încurajaţi copilul în orice activitatea creativă

Dacă ai peste 20 de ani, atunci vei afla trucuri despre:

–         cum să te simţi extraordinar în pielea ta

–         cum să evoluezi şi să te pregăteşti pentru o profesie

–         trucuri pentru studenţi

–         lista activităţilor care vă facilitează angajarea mai târziu

–         lista site-urilor câtorva asociaţii studenţeşti

–         resurse de informare despre viitoarea carieră

–         modalităţi de a-ţi începe cariera cu dreptul

–         lista domeniilor companiilor care organizează stagii de internship

–         cum să îţi alegi profesia adecvată abilităţilor tale

–         cu cine să te consulţi pentru alegerea viitoarei profesii

–         site pentru evaluarea gratuită a abilităţilor personale

–         3 modele de chestionare bazate pe abilităţi şi preferinţe

–         trucuri pentru a-ţi găsi mai repede un job

–         lista unor site-uri de specialitate pentru consultanţa HR

–         idei de afaceri online cu bugete zero sau minime

–         trucuri pentru absolvenţi

–         3 soluţii în cazul în care nu există cerere pe piaţă pentru domeniul în care v-aţi pregătit

–         exigenţele tinerilor în privinţa jobului ideal

–         lista domeniilor preferate de tineri la ora actuală

–         lista exigenţelor angajatorilor

–         lista regulilor de prezentare la interviu

–         cum îţi construieşti brandul personal

–         5 greşeli pe care să le eviţi la interviu

–         cum să te comporţi în prima zi la job

–         factorii care contribuie la crearea unei mentalităţi de învingător

–         metode concrete de a aduce valoare companiei în care lucrezi

–         5 etape de parcurs pentru a fi campion

–         4 capcane de evitat pentru a avea succes

–         set de întrebări prin care să verifici că ţi-ai atins obiectivul

Dacă ai peste 30 de ani, atunci vei afla trucuri despre:

–         trup, cum să-ţi îngrijeşti tenul, pielea, părul, mâinile, tot corpul

–         cum să te machiezi adecvat fiecărui moment al zilei

–         cum să-ţi îngrijeşti dantura

–         ce alimente să alegi ca să fii sănătoasă, suplă şi tonică

–         trucuri legate de dieta Montignac, dieta Perricone şi alte diete

–         lista celor 10 alimente vedetă care au proprietăţi curative şi te protejează împotriva bolilor

–         reguli de bază pentru menţinerea unei alimentaţii corecte

–         sporturile cele mai indicate pentru vârsta de 30 de ani

–         efectele benefice ale vitaminelor şi mineralelor asupra organismului

–         unele dintre cele mai noi tratamente de înfrumuseţare

–         efectele benefice ale somnului asupra organismului

–         adoptarea unor ţinute vestimentare potrivite cu situaţia şi momentul zilei

–         trucuri pentru minte

–         efectele gândirii pozitive asupra tuturor aspectelor vieţii tale

–         cum poţi fi în permanenţă informat

–         modalităţi de menţinere a minţii în alertă

–         trucuri pentru suflet

–         cum să-ţi măreşti siguranţa de sine

–         modalităţi de a te relaxa prin activităţi care îţi fac plăcere

–         modalităţi de conectare a trupului cu spiritul prin mişcare

–         modalităţi de relaxare prin creaţie

–         resurse de literatură motivaţională şi de dezvoltare personală

–         trucuri pentru tinerii profesionişti

–         distincţia între job, carieră şi vocaţie sau pasiune

–         cum să-ţi schimbi domeniul de activitate cu uşurinţă

–         mai este cerut MBA la ora actuală

–         care sunt criteriile de alegere a unui MBA

–         care sunt universităţile care oferă programe de MBA

–         trăsăturile aspiranţilor la MBA

–         site-uri şi resurse utile pentru aspiranţii la MBA

–         cum să te lansezi pe cont propriu

–         profilul întreprinzătorului

–         lista acţiunilor de realizat înainte de lansarea afacerii pentru a avea succes

–         modelul unui plan de afaceri

–         cum să găseşti o nişă de piaţă

Dacă ai peste 40 de ani, atunci poţi afla trucuri despre:

–         cum să te menţii suplă şi plină de energie

–         4 reţete de tinereţe ale unor femei care arată senzaţional la 46,45, 48, 55 de ani !

–         importanţa folosirii unor produse cosmetice absolut necesare vârstei

–         importanţa vitaminelor şi mineralelor

–         efectele benefice ale antioxidanţilor asupra tinereţii pielii şi a corpului

–         sporturile cele mai indicate pentru vârsta de peste 40 de ani

–         trucuri pentru minte

–         cum să îţi menţii mintea tânără şi ageră

–         trucuri pentru spirit

–         cultivarea inteligenţei emoţionale

–         modalităţi de relaxare

–         modalităţi de petrecere a timpului liber în mod cât mai plăcut

–         modalităţi de combatere a stress-ului

–         cele mai recomandate sporturi

–         trucuri pentru carieră

–         cum să-ţi schimbi domeniul de lucru în cadrul aceleiaşi firme

–         cum să-ţi găseşti un nou loc de muncă

–         cum să creezi un loc de muncă

–         lista unor companii care organizează cursuri online

–         lista domeniilor la mare căutare în 2009- 2010

–         lista posibilelor activităţi profesionale

–         cum să transformi un hobby într-o afacere profitabilă

În plus, Capitolul destinat Crizei economice sau financiare vă va dezvălui informaţii despre:

–         soluţiile pentru combaterea crizei financiare

–         schimbarea pieţei de muncă

–         cum să profiţi financiar de pe urma crizei

–         cum începi o afacere pe timp de criză

–         10 start-up-uri pe timp de criză

–         20 de trenduri pe timp de criză

–         cum ne face criza viaţa mai sănătoasă

–         cum să adaugi noi competenţe

–         cum să apreciezi valorile profunde din viaţa ta

–         studii de caz de folosire a resurselor

–         cum să-ţi educi financiar copilul

–         cum să stabileşti planul financiar lunar, semestrial şi anual

–         cum să alcătuieşti lista de investiţii şi sporirea veniturilor

–         cum să alcătuieşti lista pentru reducerea cheltuielilor

–         reguli pentru lista de cumpărături

–         bugetul de cheltuieli pentru copii pe grupe de vârstă

–         provocări pe timp de criză.

CITEŞTE în continuare www.zonawellness.wordpress.com

Şi AFLĂ CUM să ai SUCCES pe TIMP de CRIZĂ

365 de TRUCURI pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE !

CARTEA VA FI GATA PENTRU TIPAR ÎN CURÂND!

Revino pe www.zonawellness.wordpress.com şi AFLĂ CÂND o VEI GĂSI în LIBRĂRII!

Pentru orice întrebare, informaţie în vederea realizării unui articol sau interviu de presă, despre editura care va publica şi cartea, pentru orice invitaţie la radio, emisiuni TV sau pentru interviuri online, vă rog să-mi trimiteţi solicitarea voastră la mailul

zona_wellness@yahoo.com şi vă voi răspunde cât mai curând posibil.

Între timp, dacă informaţiile de pe acest site îţi sunt utile, poţi beneficia  de cele mai recente informaţii pentru SĂNĂTATEA, CARIERA ŞI FINANŢELE TALE direct pe mailul tău.

TRIMITE un MAIL la zona_wellness@yahoo.com cu menţiunea ABONARE NEWSLETTER GRATUIT şi vei beneficia de cele mai recente INFORMAŢII destinate EXCLUSIV ABONAŢILOR !

CRISTINA TOMA

Expert Evoluţie Personală

 

13 Domenii care aduc PROFIT în 2009

mai 20, 2009

foto preluata de pe www.istockphoto.com

Aşa cum am promis în articolul Cum să faci profit pe timp de criză, revin cu lista domeniilor care aduc profit în 2009:

1. magazinele care comercializează produse ieftine (de tipul toate articolele la 5 lei) sau de tip outlet ( care acordă importante reduceri)

2. magazinele de produse second hand ( mai ales haine, piese auto, electronice)

3. firmele care închiriază maşini sau utilaje industriale

4. firmele de consultanţă financiară pentru persoane fizice

5. firmele care organizează cursuri de formare, calificare, dezvoltare personală, educaţie, mai ales de educaţie in domeniul business-ului

6. Internet marketing, tot ce e legat de servicii ce pot fi livrate online( SEO, comunicare şi PR online)

 7. firmele de recuperări creanţe

8. toate activităţile de recreere şi relaxare (deoarece oamenii vor să uite de criză),

( centre de relaxare, wellness, SPA, spectacole de muzică, teatru, circ, săli de sport, săli de dans, etc)

9. firmele care acceptă şi promovează barterul de produse/servicii

10. produsele şi serviciile exclusiviste, destinate celor foarte bogaţi, care o să continue să fie bogaţi în vremuri de criză

11. tot ce are legătură cu pariurile legale sau alte modalităţi de a face bani repede (de tipul agenţiilor lotto, caselor de pariuri sportive, caselor de schimb valutar, caselor de amanet)

12. firmele de pază şi protecţie

13. firmele care reciclează produse.

Lista nu este completă. Cu siguranţă cunoşti şi alte domenii care pot aduce profit în 2009.

Dacă ţi-a plăcut articolul sau dacă informaţiile de pe site îţi sunt utile, te poţi abona prin mail.

Este simplu.Trimite un mail la zona_wellness@yahoo.com cu menţiunea:’’Abonare Newsletter’’şi vei beneficia direct pe mailul tău de cele mai recente informaţii pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE!

 Revino pe www.zonawellness.wordpress.com şi vei afla detalii despre cartea

Cum să reuşeşti pe timp de criză

500 de TRUCURI pentru SĂNĂTATEA, CARIERA şi FINANŢELE TALE!